Relatii

La revedere = Pe curand

despartireDintre toate experientele pe care omul le traieste in viata lui cred ca despartirea este cea mai grea dintre toate. Vine pe nepusa masa si isi strecoara lama rece a cutiutului in tine. Clar este ca nu te omoara dar, lasa sechele greu de uitat sau de vindecat pentru multi dintre noi.

 

Cum invatam sa baram lovitura ei astfel incat ranile sa nu fie atat de dureroase?

Cred ca putem incepe prin a fi sinceri cu noi, si cand spun asta ma refer la perioadele cand faptele noastre sunt contrare propriului eu. Apoi prin acceptarea noastra exact asa cum suntem.

Indreptarea greselilor facute indiferent de ce se inseamna asta, nu cred ca acel “imi pare rau” spus cu adevarat poate face rau cuiva. Sa incercam sa primim ce vine spre noi cu detasare dar, in acelasi timp cu propriul zid ridicat. Intotdeuna exista o cauza si un efect in actiunile noastre, prima etapa tine de partea “reala” din noi, o gandim, o analizam, iar cea de a doua tine de sentimental, de ce punem in practica. Cand ruptura indiferent de natura ei are loc trecem prin schimbari. Unele mai greu de suportat altele menite sa ne transforme.

Fiecare “traire” isi are rostul ei greu de inteles de cele mai multe ori, dar asta nu inseamna ca rostul ei nu esti semnificativ in alcatuirea eu-lui. Si asa cum acceptam binele din jurul nostru cred, ca trebuie sa fim constienti si de acele momente in care vom fi pusi sa aratam ce am invatat.

Exista in viata fiecarei persoane perioade de tranzitie de la cele mai lungi, grele si dureroase pana la cele care elibereaza, descatuseaza si reinvie inimi ce se credeau pierdute. Cred ca de cele mai multe ori ne lipseste curajul de a ne pune de acord cu noi. Cadem intr-o melancolie bolnavicioasa care treptat prinde radacini adanci in noi.

Da, stiu ca niciodata nu suntem pregatiti sa spunem: la revedere. Tocmai pentru ca suntem luati prin surprindere.

Sa incercam oare sa inlocuim acest “la revedere” cu “pe curand”?

Cam asta face viata, nu? Ne-o ia inainte si noi fuga, fuga dupa ea. Iesim pe usa si uitam s-o inchidem, cam asa si cu “rupturile” ce au loc in noi. Uitam sa le vindecam, le lasam deschise pana cand camera se umple si nu mai putem respira. Si in graba pe langa ce trebuie sa aruncam cu adevarat mai dam si din ce nu trebuie pe fereastra.

Este clar ca nu suntem pregatiti pentru multe etape ce alcatuiesc drumul pe care fiecare paseste dar, macar din cele pe care le-am trait deja sa invatam si sa luam “notite”, pentru ca nu se stie cand ne vor fi de folos si poate data viitoare cand pericolul va plana deasupra capului vom sti ca-i acolo si vom putea actiona.

Si sa nu avem teama ca timpul nu va ierta ranile taieturii, iarta prin prisma oamenilor care isi pun mainile pe leziune.

Ironic, nu? Tot noi pana la urma ne dam raspunsurile.

Si inca ceva: viitorul există deja, într-o măsură, în noi, sub forma amintirii, spunea Octavian Paler si mare dreptate avea.

Articol scris de Ana-Maria, utilizator Aimee.ro

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *