iluzia separarii de ceilalti
Relatii

Iluzia separarii de ceilalti

In ultima vreme am interactionat cu doua fenomene aparent diferite, dar care pastreaza o samanta comuna: pe de o parte, dorinta tot mai acuta a oamenilor de a se regasi, iar pe de alta parte, intentia la fel de arzatoare a altora de a porni pe un drum propriu.

Prima categorie revine celor care simt ca au oferit atat de mult incat au nevoie de o distantare (fizica si emotionala) de ceilalti.

Sunt cei pe care ii auzim brusc ca ar pleca in Peru sau in creierul muntilor pentru a petrece timp cu ei insisi. Sunt cei care se simt cu usurinta coplesiti de ceilalti si care au convingerea ca separarea de cei din jurul sau ii poate ajuta sa se reorienteze spre propria fiinta.

Cea de-a doua categorie ii include pe cei care cred ca se pot descurca in viata doar fara ajutorul persoanelor din jurul sau.

Ii vad pe ceilalti drept piedicile puse in calea indeplinirii scopului lor si incearca din rasputeri sa se descurce pe cont propriu.

Ambele categorii ii aseaza din start pe ceilalti intr-un plan secund, uitand totodata importanta prezentei lor.

Cu siguranta exista atat aspecte pozitive, cat si negative care se regasesc in fiecare categorie, dar ceva imi spune ca avem de-a face cu doua extreme. La urma urmei, daca am pleca in India doar pentru “a ne regasi”, situatia in care ne aflam nu este deloc una colorata. Ea ne ofera doar doua posibilitati, ceea ce ne determina sa vedem lucrurile in alb sau negru.

Cred din rasputeri ca fiecare are o nevoie fireasca de a petrece timp cu el insusi, insa nu cred ca trebuie sa pleci pana la capatul pamantului pentru a face acest lucru. Totusi, daca vom actiona astfel, ceva imi spune ca nu ne vom elibera de poverile pe care le ducem in spate, ci din contra, acestea vor reprezenta surplusul de bagaj la care nu ne-am fi asteptat.

Ajunsi la capatul pamantului, vom fi tot noi insine. Iar acest lucru poate fi cu adevarat dureros, mai ales daca ne-am creat o multime de asteptari legate de posibila noastra schimbare.

Iar urmatoarele intrebari care exista in mintea mea este:

Ce vom face cand ne vom intoarce? Cum vom reactiona cand vom fi iar in mijlocul oamenilor si nu vom reusi sa ne ocupam de noi insine? Vom fugi de ei? Ii vom evita cand ii vom vedea pe strada sau le vom respinge apelurile telefonice?

Procedand astfel, tot de noi vom fugi poate tot pana la capatul pamantului…

Oricat de mult vom incerca, nu putem anula prezenta celorlalti din vietile noastre.

Este imposibil atata vreme cat urmam legile nescrise ale locului in care ne aflam. Poate ca o adevarata provocare pentru toti acesti oameni este sa se caute chiar in momentele in care interactioneaza cu ceilalti. Si chiar daca uneori vor fi precum un titirez care se invarte spre niciunde, sa gaseasca puterea sa se opreasca.

Oricat de mult vom incerca, nu putem renunta la ceilalti. Singurul lucru care ne apartine cu adevarat este alegerea de a-i privi pe acestia ca pe un dar sau ca pe o povara.

Tu cum ii percepi pe ceilalti in viata ta?

 

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *