Relatii

Despre interiorizare si ascundere

interiorizare

interiorizare

Interiorizare…sau… ascundere…

Plini de neliniste si dor, deseori alegem sa indepartam valul care vine din exterior pentru a simti limpezimea interiorului. Totodata, acesta din urma ne joaca deseori feste orientandu-ne catre ceea ce putem privi sau invata din afara noastra pe parcursul procesului de dezvoltare personala parcurs. Osciland intre eul pe care il oferim celorlati si eul in care dorim sa ne regasim propria fiinta, dam nastere intrebarilor.

 

Si asa am ajuns sa ma straduiesc sa ma inteleg. ,,In linistea iubirii mele” – aceasta era expresia folosita de Antoine de Saint-Exupery atunci cand o avalansa de trairi aveau sa-i acapareze interiorul, insa acesta din urma aduce cu sine si nelinistea. In astfel de momente ma intreb care este granita dintre interiorizarea unei stari si inchiderea usilor sufletesti prin care ceilalti nu mai pot patrunde.

In trecut, mi se parea revoltator ca cineva sa nu-si poata impartasi taina.

Obisnuitam sa o rostesc pe a mea, asteptam aceeasi reactie din partea celorlalti, iar singurul raspuns pe care il primeam era o simpla amanare. In astfel de momente, avem tendinta de a ne intreba unde gresim, dar de fapt nu putem vorbi despre un vinovat. Povara introvertitului poate fi cu usurinta privita de celalat drept lipsa de incredere, inexistenta unei dorinte de a ne impartasi problema sa, nepasare.

Am reusit sa inteleg ca lucrurile nu au aceasta intorsatura abia in momentul in care am inceput sa-mi interiorizez trairile. Abia atunci am constientizat ca uneori o durere sufleteasca este atat de intensa incat ne putem simti incapabili in a o exprima. Abia atunci am inteles ca celalalt nu descosea firul povestii in fata mea tocmai pentru ca el insusi nu stia cum sa mai lege evenimentele. Abia atunci am inteles ca atunci cand esti ingenuncheat de o situatie, nu mai vrei sa-i dai viata prin cuvinte.

In sufletul meu, rasar totusi o serie de intrebari:

Cum reusim sa delimitam interiorizarea trairilor noastre de zidurile pe care le inaltam in fata celorlalti pentru a nu ne patrunde? Cum reusim sa facem diferenta intre a pastra in noi insine o intamplare pe care dorim sa o intelegem si a cere cuiva ajutorul prin tacerea noastra?

Intreb toate aceste lucruri deoarece putem transmite cu usurinta mesaje gresite. Atunci cand alegem sa nu ne exprimam, ceilalti se pot simti jigniti de tacerea noastra, tocmai de aceea este indicat sa reusim sa gasim modalitatea prin care putem pastra o limita. Poate ca cel mai simplu mod ar fi de a le spune pur si simplu:

,,Am nevoie de putin timp cu mine in care sa reflectez la ceea ce se intampla in viata mea“

sau

,,Am nevoie de putin timp pentru a lasa toate aceste evenimente sa se aseze.”

Astfel, putem evita atat epuizarea unei confesiuni care nu se vrea exprimata, cat si proiectiile pe care ceilalti le fac la adresa noastra.

Am observat, de asemenea, ca ne putem ascunde de ceilalti incetul cu incetul traind sub pretextul ca vrem mai mult timp pentru noi. Iar acest joc poate actiona precum cea mai frumoasa floare, care, prin expunerea ei, ajunge sa se inchida brusc…

Solutia este de fiecare data una personala. Din experienta mea, pot spune un lucru cu certitudine: uneori cel mai potrivit lucru pe care il putem face este sa ne ghemuim atat de tare in noi insine deoarece acest fapt ne asigura deschiderea. Pe de alta parte, insa, este inutil sa subestimam puterea celorlalti de a ne asculta sau ajuta in momentele in care mana care ne curpinde poate fi doar exterioara.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *