Daca as fi avut cuvintele potrivite pentru a ma face ascultat cu vocea mea de la sase ani, v-as fi spus, voua, parintilor mei:
“Nu vorbiti atat de multe despre mine,
nu imi dictati ce trebuie sa simt, sau sa traiesc,
nici cum sa gandesc sau ce sa fac
lasati-mi un spatiu in care sa ma pot regasi pe mine insumi.”
Daca as fi avut cuvintele necesare, cu vocea mea de la zece ani, pentru a exprima lucrurile importante din viata mea de copil ranit, v-as fi spus voua, profesorilor mei:
“Recunoasteti mai des ceea ce fac, mai mult decat ceea ce nu fac.”
Daca as fi avut cuvintele vitale, cu vocea mea de la cincisprezece ani, as fi exprimat haosul, intrebarile, indoielile si fricile mele si v-as fi spus voua, celor apropiati mie:
“Sa nu va fie teama de ratacirile mele, nu va speriati
de reactiile mele, indrazniti sa va afirmati in fata incoerentelor mele
si confirmati-mi ca sunteti de neclintit alaturi de mine.”
Daca as fi avut cuvintele ce imi lipseau cel mai mult,
pentru a-mi aseza mai bine viata, cu vocea mea de la douazeci de ani
v-as fi spus voua tuturor si intregii lumi:
“Nu imi inlaturati utopiile, nu radeti de entuziasmul meu,
nu imi raniti viitorul, nu imi ucideti viata,
ajutati-ma sa protejam mai mult planeta,
pe care voi incerca sa traiesc.”
Daca as fi avut cuvintele cele mai potrivite,
cu vocea mea de la treizeci si cinci de ani,
pentru a va ajuta sa imblanziti mai usor lumea din jurul vostru,
v-as fi spus, voua, copiilor mei:
“Indrazniti sa va traiti viata
doar voi insiva o veti trai,
restituiti-mi mesajele negative
pe care vi le-am transmis,
si nu va fie teama sa imi aratati,
greselile pe care le fac.”
Daca astazi as fi avut cuvintele
cele mai pline de speranta si de vise,
v-as fi spus, cu vocea mea de la saptezeci de ani
“ca viata este frumoasa si merita sa fie iubita,
nu stiam ca este atat de scurta,
atat de vie, chiar daca in ultimul timp se scurge mai repede,
din prima clipa a zorilor, pana in ultima secunda a zilei.”
Daca intr-o zi as gasi cuvintele magice, pentru a opri
timpul
si a ma bucura de fiecare clipa,
cu vocea mea de la optzeci de ani,
As putea in sfarsit sa ma simt bine.
Extras din cartea “Si daca am fi noi insine, cine ar suferi?Cum sa renuntam la autosabotorii din interiorul nostru”, Jacques Salome, Editura Ascendent