Dupa ce saptamana trecuta am vorbit despre “Dusmanul din celalalt”, astazi continuam cu “aliatul din celalalt.”
Cand ne lasam prada dorintei obsesive si ne imaginam ca altcineva ne va putea oferi implinirea totala in final, proiectam asupra acelei persoane imaginea “aliatului”. Daca dusmanul este cel pe care-l uram pentru ca nu ne ofera ce avem nevoie, aliatul este cel care ne gandim cava face ca totul sa fie bine, iubindu-ne exact asa cum trebuie.
In timp ce imaginea dusmanului este controlata de frica, nascuta din dureri si dezamagiri din trecut, imaginea aliatului este controlata de speranta si nascuta din dorinta de iubire perfecta. Cand ceilalti oameni simt ca proiectam aceasta imagine idealizata asupra lor, de obicei se retrag, stiind ca nu ar avea cum sa ne indeplineasca nevoile.
Cantecele de dragoste celebre sunt pline cu astfel de proiectii divine: “tu esti totul si totul esti tu”, “nu pot trai daca in viata mea nu esti tu”, “tu esti lumina soarelui pentru mine, singura mea lumina.”
Dar sa ne gandim o clipa. Cum ar fi sa traim cu cineva care e totul pentru noi, singura raza de soare, intregul fundament al existentei noastre? Ne-am afla in situatia lui Majnun, indragostitul dintr-un poem sufit celebru, care e nebun la propriu dupa iubita sa Layla, strigand:”Imi urmez ascultator iubita, care-mi stapaneste sufletul.” In termeni moderni, ar fi un semn de neputinta, fuziune emotionala si dependenta. Dandu-i Laylei sufletul sau, Majnun a pierdut legatura cu propriul centru vital.
Totusi, trebuie sa recunosc ca, desi inteleg toate acestea in mod rational, exista ceva in mine care rezoneaza si raspunde puternic sentimentelor grandioase din cantecele de dragoste. Si mi-a placut intotdeauna povestea lui Majnun si alte povesti asemenea ei. Oare inseamna ca sunt un romantic incurabil, dependent de visul iubitei ideale care-mi va aduce implinirea si va indeparta toate grijile? Sau exista un adevar mai profund la baza afirmatiilor de genul “tu esti totul si totul esti tu”?
Totusi, ce este atractie magnetica? Daca-mi imaginez ca cealalta persoana detine vreo forta speciala sau magie care mie-mi lipseste si pe care trebuie sa o am cu orice pret, atunci apare dependenta, pentru ca devin obsedat de ceea ce poate revarsa asupra mea acest aliat. Dar daca ma uit la ceea ce se intampla in interiorul meu, recunosc influenta persoanei iubite ca pe cea a unei muzici deosebite, care ma poarta intr-un spatiu proaspat si nestiut, unde cunosc o anumita profunzime sufleteasca.
Pasiunea si dorinta sunt asadar reactiile mele la tu-ul sacru-care ar putea lua forma unei iubite, a unui munte la apus sau a Sonatei Lunii-un tu care mi-ar permite sa patrund in misterul propriei mele fiinte. Asa cum am exprimat intr-o poezie pe care am scris-o dupa o dezamagire sentimentala dureroasa: “Cine este acest tu pe care-l doresc?/ Tu este doar o eticheta/Pentru fiinta minunata care e peste tot in jur/Dar si in interior.”
La asta se refera Rumi cand declara: “Cea pe care o iubesc este pretutindeni”. Tu-ul pe care-l iubesc este pretutindeni: in fulgii de nea, in ochii care-mi dezvaluie lumina interioara a iubitei sau in minunatul val de pasiune care se ridica din centrul meu vital.
Astfel, sentimentele din piesele pop romantice cresc din aceleasi radacini ca poezia devotiunii din traditiile spirituale. In termeni religiosi traditionali, este dorinta sufletului de a-L atinge pe Dumnezeu. Pana la urma, numai lui Dumnezeu sau sursei misterioase a tuturor lucrurilor ii putem canta “tu esti totul si totul esti tu”. Numai iubirii absolute ii putem declara de fapt “tu esti lumina soarelui pentru mine, singura mea lumina” si “nu pot trai daca in viata mea nu esti tu”.
Extras din “Iubiri perfecte, relatii imperfecte. Cum sa ne vindecam ranile sufletului”, Editura Elena Francisc, John Welwood
