Neurologie versus filosofie: despre liberul arbitru

Oamenii de stiinta considera ca pot dovedi faptul ca liberul arbitru este o iluzie.

Filozofii ii sfatuiesc insa sa se mai gandeasca. In 2007, Haynes, un neurolog de la centrul Bernstein for Computational Neuroscience din Berlin, a facut un studiu, cerand subiectilor sa se supuna unei scanari cerebrale, in fata unui ecran care afisa o succesiune de scrisori. I-a rugat sa apese pe buton cu indexul mainii drepte sau stangi, in functie de cum simt, de cate ori simt nevoia sa faca asta si sa-si aminteasca scrisoarea care era afisata pe ecran in momentul in care au luat decizia. Experimentul era pe baza de rezonanta magnetica si arata, in timp real, activitatea cerebrala in momentul in care voluntarii alegeau sa foloseasca mana stanga sau mana dreapta.
Rezultatele au fost surprinzatoare.  Decizia constienta de a apasa butonul era luata cu o secunda inainte de actul in sine, dar echipa a descoperit ca modelul de activitate cerebrala parea sa prevada acea decizie cu mai mult de sapte secunde in avans. Cu mult inainte ca subiectii sa fie constienti de luarea deciziei, creierul lor deja decisese.

Ca fiinte umane, ne place sa credem ca deciziile noastre sunt sub controlul nostru constient si ca avem liber arbitru. Filosofii au dezbatut acest concept timp de secole, insa Haynes si alti neurologi experimentali au lansat o noua provocare. Ei se intreaba daca nu cumva constientizarea unei decizii poate fi un gand ulterior actiunii, provocat biochimic, fara nicio influenta asupra actiunilor unei persoane. Conform acestui punct de vedere, liberul arbitru este o iluzie. “Simtim ca alegem, dar de fapt nu alegem”, spune Patrick Haggard, neurolog la University College London.
Poate crezi ca ai decis daca sa bei ceai sau cafea in aceasta dimineata, de exemplu, dar poate ca decizia era luata deja cu mult timp inainte de a fi constient de ea. Pentru Haynes, este acest lucru este destul de intrigant. “Mi se pare foarte greu sa facem fata acestui lucru.” spune el. “Cum pot crede ca o dorinta este a mea daca nici macar nu stiu cand se intampla si ce se decide prin ea sa fie facut?”

Experimente

Filosofii nu sunt convinsi ca scanarile celebrale pot demola liberul arbitru atat de usor. Unii au pus sub semnul intrebarii rezultatele si interpretarile neurologilor, argumentand ca cercetatorii nu au inteles inca acest concept despre care cred ca el demitizeaza prin studiile lor. Multi nu intra deloc in acest joc al oamenilor de stiinta. “Neurologii si filosofii nu se inteleg unii pe altii” , spune Walter Glannon, filosof la University of Calgary in Canada, care este profund interesat de neurologie, etica si liber arbitru.

Exista cateva semne insa cum ca acesta este inceputul schimbarii. Unii spun ca neurologia, prin experimentele ei, ar putea ajuta cercetatorii sa identifice procesele fizice din spatele intentiei constiente si sa inteleaga mai bine activitatea creierului care precede luarea unei decizii. Daca s-ar putea demonstra ca activitatea inconstienta a creierului prezice perfect deciziile luate, aceasta descoperire ar putea demonta liberul arbitru. Este posibil ca ceea ce se considera acum a fi corelatii sa devina la un anumit moment conexiuni cauzale intre mecanismele creierului si comportamente, spune Glannon. “Daca s-ar dovedi asta, atunci liberul arbitru ar fi serios amenintat, din punctul de vedere al oricarei definitii al oricarui filosof.”

Haynes nu a fost primul neurolog care a explorat inconstientul procesului de luare a deciziilor. In anii 80, Benjamin Libet, neuropsiholog la University of California, San Francisco, a supus participantii la studiu unei electroencefalograme (EEG) si i-a rugat sa urmareasca cadranul unui ceas, cu un punct care matura cadranul. Cand participantii simteau nevoia sa mute un deget, erau nevoiti sa observe pozitia punctului. Libet a inregistrat activitate cerebrala cu cateva sute de milisecunde inainte ca oamenii sa-si exprime intentia constienta de a muta degetul.

Rezultatul lui Libet a fost controversat. Criticii spun ca ceasul le distragea atentia si raportul unei decizii constiente era prea subiectiv. Experimentele neurologice au de obicei inputuri controlabile: arata cuiva o pictura intr-un anumit moment si apoi cauta o reactie la nivelul creierului. Cand input-ul este intentia constienta a participantului de a semisca, ei decid in mod subiectiv asupra momentului. Criticii nu au fost convinsi ca activitatea vazuta de Libet inaintea unei decizii constiente a fost suficienta pentru a cauza decizia – ar fi putut sa fie doar creierul punandu-se in miscare pentru a lua decizia de a se misca.

Studiul din 2008 al lui Haynes a modernizat experimentul anterior: tehnica lui Libet permitea sa examinam o arie limitata de activitate a creierului, studiul lui Haynes permite supravegherea intregului creier; si acolo une participantii lui Libet au decis cand sa se miste, Haynes i-a fortat sa decida intre doua alternative. Dar criticii tot au gasit puncte slabe, aratand ca Haynes a putut prezice apasarea butonului cu stanga sau cu dreapta cu o acuratete de numai 60%. “Nu este suficient pentru a pretinde ca acest organ numit creier ia decizii inainte ca noi sa constientizam asta”, spune Adina Roskies, neurolog si filozof la Colegiul Dartmouth in Hanover, New Hampshire. In afara de asta, “experimentul sugereaza doar ca exista factori fizici care influenteaza procesul de luare a deciziilor”, ceea ce nu e surprinzator. Filosofii care sunt preocupati si de stiinta nu considera ca acest studiu este o dovada buna pentru absenta liberului arbitru, pentru ca experimentele propuse nu contin exemple de decizii adevarate. Chiar si simpla decizie de a bea ceai sau cafea este mai complexa decat a decide daca sa apesi un buton cu o mana sau cu alta.

Haynes tine insa la interpretarea sa si, in replica, isi imbunatateste rezultatele in doua studii. In unul foloseste tehnici de scanare mai bune pentru a confirma rolul regiunilor creierului implicate in munca sa anterioara. In celalalt studiu, Haynes le-a cerut subiectilor sa adune sau sa scada doua numere intr-o serie prezentata pe ecran. A decide daca sa aduni sau sa scazi este o intentie mai complexa decat sa apesi un buton, si Haynes crede ca asta ofera un model mai realist pentru deciziile de zi cu zi. Chiar si in cadrul acestei sarcini mai abstracte, cercetatorii au detectat activitate cu pana la patru secunde inainte ca subiectii sa fie constienti de decizia luata, spune Haynes.

Unii cercetatori au cercetat mai profund tainele creierului. Unul din ei este Itzhak Fried, un neurolog si chirurg la University of California, Los Angeles, si la centrul Tel Aviv Medical din Israel. A studiat indivizii cu electrozi implantati in creier, ca parte a unei proceduri chirurgicale de tratare a epilepsiei. Inregistrarile la nivelul neuronilor individuali au oferit oamenilor de stiinta o imagine a activitatii creierului mai precisa decat rezonanta magnetica sau electroencefalograma. Experimentele lui au aratat ca exista activitate in neuronii individuali din anumite regiuni ale creierului cu o secunda si jumatate inainte ca subiectul sa ia decizia constienta de a apasa pe buton. “Intr-un anumit moment, lucrurile predeterminate sunt admise in constient”, spune Fried. “Constientul este adaugat in procesul deciziei intr-un stadiu mai tarziu al ei.”
Filosofii pun sub semnul intrebarii aceste interpretari. “Ceea ce duce la astfel de concluzii stiintifice este probabil gandul ca liberul arbitrul trebuie sa fie spiritual sau sa implice ideea de suflet” spune Al Mele, filosof la Florida State University in Tallahassee. Daca neurologii considera ca activitatea neurologica inconstienta este cea care conduce procesul de luare a deciziilor, atunci conceptul de minte separata de corp dispare, asa cum dispare si liberul arbitru. Aceasta conceptie dualista a liberului arbitru este o tinta usor de daramat pentru neurologi, spune Glannon. “Distinctia ferma intre minte si creier face sa fie mai usor pentru neurologi sa traga o linie intre ele.”adauga el.

Problema este ca filosofii actuali nu se gandesc astfel la liberul arbitru, spune Mele. Multi sunt materialisti, considerand ca totul are o baza fizica, ca deciziile si actiunile au o baza fizica si ca deciziile si actiunile noastre provin din activitatea cerebrala. Asa ca oamenii de stiinta se bazeaza pe o notiune pe care filosofii o considera irelevanta.

In ziua de azi, spune Mele, majoritatea filosofilor sunt impacati cu ideea ca oamenii pot lua decizii rationale intr-un univer deterministic. Ei dezbat jocul dintre libertate si determinism, teoria ca totul este predestinat, prin soarta sau prin legi fizice – dar rezultatele neurologiei nu pot inca fi puse pe masa pentru aceasta dezbatere. Ele pot vorbi poate de predictabilitatea actiunilor, dar nu de problema determinismului.

In aceasta problematica, exista probleme conceptuale si exista aspecte legate semantica. Ceea ce ar fi cu adevarat de ajutor ar fi ca oamenii de stiinta si filosofii sa poata ajunge la o intelegere a ceea ce inseamna liberul arbitru, spune Glannon. Chiar si pentru filozofi, definitiile liberului arbitru nu se potrivesc intotdeauna.U nii cred ca este abilitatea de a lua decizii rationale in absenta unei constrangeri. Altii o plaseaza intr-un context cosmic: in momentul deciziei, dat fiind tot ceea ce s-a intamplat in trecut, este posibil sa iei o decizie diferita. Altii cred in ideea ca un suflet dincolo de materia fizica ne directioneaza deciziile.

Neurologii ar putea sa contribuie direct la adaugarea unei dimensiuni empirice acestor aspecte. Asta poate duce la o intelegere mai profunda a ceea ce implica uneori liberul arbitru, sau poate reface definitia a ceea ce este decizia constienta, spune Roskies.

Mele conduce proiectul Fundatiei Templeton care isi doreste sa adune filozofii si neurologii intr-o discutie comuna. “Cred ca, daca vom face o noua serie de studii cu un design mai bun, vom obtine dovezi mai bune legate de ce se petrece in creierul nostru cand luam decizii”, spune el. “Ne vom sicana unii pe altii pana cand vom intelege cu adevarat punctele de vedere ale celorlalti si pana cand ne vom convinge singuri sau unii pe altii atunci cand gresim. “

Filosofii sunt dispusi sa admita ca neurologia va putea intr-o zi sa puna in pericol conceptul de liber arbitru. Imagineaza-ti o situatie in care cercetatorii vor putea prezice, in fiecare caz, ce ar putea decide cineva, pe baza activitatii creierului, inainte ca subiectul sa devina constient de decizia sa. “Daca asta se va putea intampla cu adevarat, ar fi o mare amenintare la adresa liberului arbitru”, spune Mele. Totusi, chiar si aceia care au proclamat prematur moartea liberului arbitru sunt de acord ca asemenea rezultate pot fi reproduse la mai multe nivele ale procesului de luare a deciziilor. Apasarea unui buton sau jucarea unui joc este departe de aa candida la presedintie sau a comite o crima. Efectele practice ale demolarii ideii de liber arbitru sunt greu de prezis. “Legea trebuie sa se bazeze pe ideea ca oamenii sunt responsabili de actiunile lor, cu exceptia unor circumstante speciale”, spune Nicholas Mackintosh, directorul unui proiect de neurostiinte si drept al Royal Society London.

Owen Jones, profesor de drept la Vanderbilt University in Nashville, Tennessee, sugereaza ca cercetarea poate ajuta la identificarea nivelurilor de responsabilitate ale individului. “Ne intereseaza sa vedem in ce fel neurologia ne poate oferi o perspectiva mai ampla asupra modului in care oamenii difera in privinta capacitatii de a-si controla comportamentul.”, spune Jones. Asta ar putea afecta severitatea unei sentinte, de exemplu.

Raspunsurile ar putea influenta si comportamentele oamenilor. In 2008, Kathleen Vohs, psiholog la University of Minnesota in Minneapolis, si colegul ei, Jonathan Schooler, psiholog la University of California, Santa Barbara, au publicat un studiu referitor la modul in care se comporta oamenii cand sunt siliti sa accepte ca teoria determinismului. Ei au cerut subiectilor sa citeasca unul din doua pasaje: unul care sugera determinsimul comportamentului uman, in functie factori de mediu si genetici, si nu de controlul personal; altul neutru referitor la lucrurile care ne influenteaza comportamentul. Participantii au avut apoi de rezolvat probleme de matematica pe computer. Dar inainte de a incepe, au fost informati ca, din cauza unei defectiuni la computer, din cand in cand sunt afisate raspunsurile; in cazul in care se intampla asta, sunt rugati sa inchida acea fereastra cu raspunsuri, fara sa se uite la ele. Cei care au citit mesajul determinist au fost mai inclinati sa triseze. “Poate ca negarea liberului arbitru a oferit o scuza pentru un astfel de comportament”, sugereaza Vohs si Schooler.

Si studiul lui Haynes a avut un efect asupra modului in care gandeste savantul. Haynes isi aminteste ca era in avion si a avut o revelatie. “Am avut viziunea unui univers determinist, in care m-am vazut pe mine, in locul meu sin Univers si toate punctele diferite in care noi credem ca luam decizii, insa nu facem decat sa reflectam imaginea unui flux cauzal.” Insa nu a putut mentine mult timp in minte imaginea unei lumi fara liber arbitru. “De indata ce incepi sa interpretezi comportamentele oamenilor in viata de zi cu zi, este aproape imposibil sa mentinem aceasta idee a determinismului.”

Si Fried crede ca e imposibil sa pastram determinismul prea mult in viziunea noastra.”Nu ma gandesc la asta zilnic. Si in mod sigur nu ma gandesc la asta atunci cand operez pe creier.”

Mele isi exprima speranta ca filosofii se vor familiariza cu stiinta intentiei constiente. Si ca, acolo unde este vorba de filosofie, oamenii de stiinta vor incerca sa-si mai ajusteze atitudinea. “Pentru ca toata aceasta discutie sa nu arate ca si cum sarcina neurologilor preocupati de ideea de liber arbitru este sa demonstreze ca asa ceva nu exista.”

articol scris de Kerri Smith, tradus de pe www.nature.com