sufletul meu nu ar sti ce este curcubeul daca ochii mei nu ar sti ce sunt lacrimile
Cat de frumoase sunt aceste cuvinte…Mai ales auzite din gura unui copil bolnav. Sunt fascinata de oamenii ale caror vorbe devin curcubee pentru sufletul meu si ma voi bucura intotdeauna sa vi-i prezint:
“Ma numesc Aisha Chaudhary si am 15 ani. M-am nascut cu o boala imunitara si cu speranta de viata de numai un an de zile.
Am fost supusa la un transplant de maduva osoasa la 6 luni. Recent m-am imbolnavit de o boala serioasa, fibroza pulmonara, o intarire a tesutului pulmonar, ca efect secundar al transplantului.
Din cauza bolii, viata mea a fost plina de provocari. M-am simtit adesea ca pe o barca care se balanseaza. Astazi, as vrea sa impartasesc cu voi 5 lectii importante pentru calatoria mea si sufletul meu.
Prima lectie este sa crezi in miracole: miracolele sunt lucruri bune si putin probabil sa se intample. Sufletul nostru are insa nevoie sa creada.
Sansa era de una la un milion ca eu sa ma nasc cu aceasta boala, si m-am nascut.
Apoi, un miracol s-a intamplat: aveam numai 30 % sanse sa supravietuiesc unui transplant de maduva si am supravietuit.
Apoi, au existat 10% sanse sa am probleme la plamani dupa transplant si am avut. Acum, am sanse de 40% pentru vindecarea plamanilor mei. Si eu cred ca ei se vor vindeca, pentru ca eu cred in miracole.
A doua lectie pe care am invatat-o este ca intotdeauna trebuie sa traim in prezent.
Asta este o poza cu mine de acum 6 luni. Se poate vedea ca aveam un tub de oxigen in nas.
In ciuda a toate astea, aveam un zambet urias pe fata, pentru ca tineam in brate noul meu caine.
Fiecare moment pe care il petrec cu el este o explozie de bucurie si toata durerea si tristetea care poate parea coplesitoare intr-un anumit moment se topeste in sufletul meu.
Daca te uiti catre intreaga ta viata vei gasi multe probleme carora trebuie sa le faci fata. Dar daca incepi sa te uiti la viata zi cu zi, ora cu ora sau chiar moment cu moment, vei vedea ca fericirea din sufletul va incepe sa creasca.
Cand eram imobilizata la pat, incapabila sa ma misc sau sa ma duc la scoala, ma gandeam la lucrurile pe care le puteam face: puteam sta, puteam sa-mi pun un zambet pe fata.
Poti vedea aici ca sunt imbracata pentru o sesiune foto, chiar daca stau in scaun cu rotile si inhalez oxigen.
A poza in fata camerei m-a facut sa uit de acele lucruri pe care nu le puteam face: era un lucru amuzant de facut si era grozav sa vad ce se intampla in acea sesiune foto.
Am invatat ca putem face ceea ce suntem in stare in loc sa ne simtim rau in legatura cu lucrurile pe care nu avem cum sa le facem.
A treia lectie invatata este aceea ca in fiecare dificultate putem gasi intotdeauna o oportunitate.
In ultimii cativa ani, nu am putut sa merg in mod regulat la scoala, ca ceilalti colegi ai mei. Anul acesta, imi aleg matematica si artele ca subiecte de studiu si raman cu mult timp liber disponibil.
In tot acest timp dificil, am incercat sa gasesc oportunitati de a-mi urma pasiunea pentru arta. De fapt, mi-am dat seama ca am facut multe schite si am pictat mult mai mult cand eram bolnava, comparativ cu timpul cand m-am simtit bine.
Iata doua desene pe care le-am facut recent. Este un portret al unui copil pictat cu pasteluri uscate dupa o poza facuta de mine la o reuniune de familie. In dreapta este un desen facut pentru albumul de muzica compus de fratele meu.
A patra lectie este: Nu uita sa visezi.
Asta este o poza cu mine in carucior cu rotile, atunci cand nici macar nu puteam sa merg doi pasi. In fiecare noapte vizualizam ceva care poate parea cel mai mic lucru: ma vizualizam plimbandu-ma in piata, in Londra cu prietenii mei.
Visam sa dansez la nesfarsit la nunta varului meu.
Am vizualizat lucrurile in cel mai mic detaliu: culoarea rochiei, cantecul pe care o sa dansez, cum arata scena si familia mea sarbatorind.
Am visat ca alerg prin gradina cu cei doi copii ai mei.
Imi doream sa ma dau jos din acel scaun cu rotile si sa merg la baie. Imi tot rulam un film in cap al tuturor lucrurilor care pareau complet imposibile in acel moment.
Si ghiciti…M-am plimbat prin piata in Londra cu prietenii, am dansat la nunta varului meu. Si m-am dat jos din acel scaun.
Acum sunt aici si vorbesc cu voi. Puterea mintii este nelimitata. Amintiti-va ca toate lucrurile se intampla de doua ori: o data in mintea ta si apoi in realitate.
Un alt lucru pe care l-am invatat: cand toate celelalte resurse esueaza, ia-ti un caine.
Animalele de companie sunt cel mai bun medicament. Sunt niste terapeuti foarte buni.
Mi-am dat seama ca labradorul meu este foarte empatic fata de situatia mea.
In ianuarie, cand nu puteam merge, cainelui i s-a facut rau. Picioarele ii tremurau si nu putea merge. Simteam ca oglindeste lucrurile prin care treceam eu.
Eram devastata sa-l vad asa, simteam ca i s-a intamplat ceva oribil. Ma rugam de el sa mearga si i-am spus ca, daca va merge, voi incerca si eu sa merg cativa pasi.
A doua zi a inceput sa mearga in jurul meu si eram atat de incantata sa il vad asa. In sufletul meu, am stiut ca ma voi face si eu bine, exact cum a facut-o el.
Intotdeauna exista ceva in viata in legatura cu care putem canta. Ceva pentru care sa fim recunoscatori. Sunt recunoscatoare din tot sufletul pentru familia mea cea iubitoare, prietenii, cainii.
Sunt recunoscatoare si pentru provocarile pe care viata mi le-a adus, deoarece mi-am trait viata cu mai multa intensitate decat as fi facut-o altfel.
Si chiar cred ca sufletul meu nu ar sti ce este curcubeul, daca ochii mei nu ar sti ce sunt lacrimile. Multumesc!”