Cutia cu metafore

Mesaje de tristete

mesaje-de-tristete

mesaje de tristete

In fata dumneavoastra sta tristetea. Arata ca un om foarte grav care stie ca nu il iubiti.

Ceafa ii este incordata si tremura, ca si dumneavoastra de altfel. Din cauza fricii ”nimeni nu ma iubeste”, se agita de parca ar cauta o cale noua de a iesi din situatie.

Se simte neputincioasa pentru ca nimeni nu observa starea ei de incordare, sentimentul ei ca nimeni nu o iubeste.

E gata sa izbucneasca in plans. Asteapta sa-i dati atentie. Asteapta sa o iubiti.

Incercati sa intelegeti aceste mesaje de tristete si sa vorbiti cu ea: “Draga frica <nimeni nu ma iubeste>, iarta-ma ca te-am tinut in mine si ca in loc sa-ti dau drumul, te-am lasat sa cresti pana te-ai transformat in tristete.

N-am stiut sa te inteleg din toata inima si n-am stiut cum sa te eliberez.

Am stiut doar sa te tin in mine si sa te las sa cresti. Si nu se putea ca tu sa nu cresti. Iarta-ma!”

Frica devenita tristete face o miscare de parca ar vrea sa protesteze, de parca ar vrea sa va spuna ceva, de parca ar vrea sa va invinuiasca de ceva, dar se stapaneste.

I se zareste fata. Chipul ei exprima probleme de domeniul vizibilului. Innegrirea fetei inseamna ca ea se teme de falsitate si de aceea nu plange.

Se teme ca plansul ei sa nu semene cu un teatru ieftin, cu zgomote si tipete, cu acuzatii reciproce.

Ati lasat-o sa creasca pana la dimensiuni atat de mari, incat nu i-a mai ramas nicio speranta ca va putea fi plansa.

Mesaje de tristete:

“Draga tristete, iarta-ma ca te-am lasat ca cresti atat de mare. Iti dau drumul.

Tu mi-ai aratat ca am lasat sa creasca frica “nimeni nu ma iubeste” si tristetea din cauza careia nu pot sa fiu asa cum sunt de fapt.

Ca atunci cand vreau sa plang, in loc sa plang, imi agat pe fata un zambet.

Iarta-ma, frica draga, ca te-am lasat sa cresti si sa domini tristetea.

Iertati-ma amandoua pentru ca, revoltata fiind de falsitatea, de teatrul vietii, nu am inteles ca eu ma lupt cu voi, in loc sa va eliberez. Acum va dau drumul.”

Frica a disparut. Unde? Nu putea sa dispara asa de repede. Ma uit: fuge de-a lungul strazii vecine tipand fara sunete.

Fuge de dumneavoastra deoarece nu ati raspuns din tot sufletul la ce v-am spus eu si acum tristetea dumneavoastra se simte rau.

“Iarta-ma, tristete draga, pentru ca deocamdata nu te consider egala cu mine si nu stiu sa te eliberez din tot sufletul, astfel incat sa-ti fie bine. Iarta-ma ca din nepricepere te-am lasat sa cresti.

Iarta-ma ca fugind de propriile mele probleme si ocupandu-ma de ale altora, te-am lasat sa cresti. Iarta-ma ca am persistat in a te amplifica.”

Tristetea dumneavoastra fuge apasandu-si cu mana barbia, ca sa nu scoata niciun sunet. Lacrimi nevazute curg siroaie inauntrul ei. Alearga si deodata cade ca secerata. E nefericita.

“Iarta-ma, tristete draga ca, stapanindu-mi din toate puterile lacrimile tale, te-am adus la epuizare.

N-am stiut ca inabusirea stresurilor il face pe om nefericit. Te las in libertate. N-am inteles ca orice nemultumire ma face trista si neputincioasa.

De fiecare data cand aud vorbe de repros sau vorbe rele, mi se contracteaza ceafa, amutesc si mi se taie picioarele, dar nu am presupus ca spasmul acesta este provocat de faptul ca eu te tin in mine. Tu erai cea care ma avertizeaza ca trebuie sa te eliberez. Abia acum inteleg. Iarta-ma.”

Tristetea se indreapta spre dumneavoastra, intinde mainile si vrea sa va ia de mana, dar dumneavoastra va retrageti mana. Nu doriti sa o atingeti.

Va temeti fizic de ea. Parca tot ati mai vrea sa rezistati cu curaj la loviturile sortii si nu doriti sa raspundeti la plansul tristetii.

“Iarta-ma, tristete draga, ca ma tem atat de mult de tine incat nu pot sta in apropierea ta.

Iarta-ma ca nu am incredere in tine ca invatator si ca vreau sa fac totul prin propriile mele forte. Deocamdata.

Iarta-ma, cutezanta mea absurda, tu nu esti altceva decat strans din dinti pentru a nu scanci ca un copil.

Iarta-ma, eu am crezut ca este indrazneala frica mea ca nu voi mai fi iubita daca voi deveni plangareata. Iti redau libertatea.”

extras din”Caldura sperantei”, Luule Viilma, editura Dharana, Bucuresti

Tu cum ai vorbi cu tristetea ta? Incearca sa-i scrii astazi o scrisoare si sa-i spui ce simti.

Si daca crezi ca esti un om vesel mereu si te mandresti cu asta, adu-ti aminte ca nu exista veselie fara a accepta neintreruptele mesaje de tristete.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. superb si adevarat ! bucurie fara tristete nu exista – sint doua fete ale aceleiasi monede…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *