Cum ar fi sa invatam sa ne aruncam in…plin?
Cu totii am avut momente in care a trebuit sa facem schimbari majore. Catre o noua etapa, un nou drum, un nou Sine. Catre ceea ce stim ca suntem cu adevarat sau catre ceva ce ne cheama.
Si probabil ca ne aducem aminte acel moment in care ne simtim doar stomacul si frica teribila in fata necunoscutului.
Ca si cum ar urma sa ne aruncam in gol. Ca si cum suntem pe marginea prapastiei si urmeaza sa fim impinsi. Ca si cum urmeaza sa ne imprastiem in o mie de zari.
Da, sigur, aruncarea in gol cere curaj. Si in acelasi timp instinctul de supravietuire justifica frica.
Ce-ar fi insa daca am incepe sa recadram intreaga poveste a aruncarii in gol?
Ce ar fi daca nu am mai considera necunoscutul ca pe o aruncare in gol, ci ca pe o aruncare in plin?
In plinul vietii, in plinul din noi insine, in plinul care se afla dincolo de vid.
Daca am sti ca dincolo de vid ne asteapta plinul, daca am simti ca dincolo de nimic ne asteapta totul, ne-ar mai fi frica de necunoscut?
E nevoie insa sa avem curajul sa trecem prin golul pe care il simtim inaintea plinului. Sa ne luam inima in dinti si sa-i spunem golului din noi: “Refuz sa te mai umplu cu orice imi pica la indemana, doar pentru ca mi-e frica sa simt golul.”
Goleste-te de tot ceea ce stiai ca esti. Si de tot ce ai lasat sa te umple. Si ramai acolo. Ramai in linistea golului. In plinatatea lui. Si observa cat de plin de posibilitati este golul din tine. Contempla golul.
Pentru a te pregati pentru ceea ce inseamna Plin cu adevarat. Pentru ca meriti sa fii Plin de Tine, de esenta ta, de Dumnezeul tau interior.