Astazi o sa va prezint cateva idei dezbatute de Bert Hellinger, intemeietorul metodei constelatiilor familiale despre iubire, boala si vindecare.
Constelatiile familiale sunt o metoda de terapie care dezvaluie dinamicile ascunse din sistemele noastre relationale.Aceasta dinamica urmeaza intotdeauna legea iubirii, dincolo de dualitatea bine/rau, corect/gresit, moral/imoral, intr-o acceptare totala a ceea ce este.
Bolile severe, cum ar fi cancerul, sunt adesea legate de incurcaturile sistemice din familie.
Aceste incurcaturi provin din faptul ca noi preluam destinul altor membri din familie, care ne-au precedat.
Acest lucru se intampla fara ca noi sa fim constienti de asta. Exista, se pare, un fel de lanturi ale destinului.
De exemplu, daca o mama a murit tanara, copiii ei vor simti un impuls puternic sa o urmeze in moarte. Ei sunt miscati de o iubire profunda. Aceasta iubire profunda conecteaza copilul la destinul mamei.
Uneori acest dor de a se duce dupa mama este adesea resimtit, dar nu este dus la indeplinire.
Adesea insa, copilul se imbolnaveste.
Asta se poate intampla si mai tarziu, cand copilul a devenit deja adult.
Bolile care pun in pericol viata sunt uneori legate de acest tip de iubire. Boala este mijlocul prin care aceasta iubire ascunsa iese la iveala.
Acelasi lucru este valabil in cazul accidentelor grave si al sinuciderilor. Si dependenta se afla, uneori, in stransa legatura cu boala.
Cand un copil creste si isi intemeiaza propria familie, copiii proveniti din familie vor observa ca parintii vor sa plece, cu alte cuvinte, sa-si urmeze mama in moarte. Asta impinge un copil sa spuna: “Nu. O fac eu pentru tine.”
In acest fel, se manifesta o iubire profunda care intareste legatura la nivel de destin. Si se poate manifesta ca o boala severa precum cancerul, accidente sau suicid.
Mai exista si o alta dinamica care poate duce la boala, atunci cand cineva se invinovateste de ceva.
Poate fi cazul unui copil avortat sau abandonat. In astfel de cazuri, parintii simt adesea nevoia de a participa la soarta copilului, si au tendinta de a-l urma, din dorinta de a ispasi pentru fapta lor.
Deci, in spatele acestei dinamici stau iubirea si ispasirea. Alte efecte pot fi bolile severe, accidentele sau suicidul.
Aceste miscari au un aspect comun. Ele nu tin cont de persoana care este obiectul lor.
Iubirea care se manifesta astfel este oarba. Copilul care si-a pierdut mama si doreste s-o urmeze, nu o priveste in ochi.
El o urmeaza orbeste, cu iubire oarba. Pentru ca, daca si-ar privi mama in ochi cu intentia de a-i spune: “Te voi urma in mormant”, ar vedea ca ii este imposibil sa spuna acest lucru, pentru ca, dintr-o data, intreaga iubire a mamei i s-ar revela.
Ar vedea ca este aceeasi iubire pe care el a simtit-o. Si nu ar mai fi posibil ca aceasta iubire sa se implineasca prin intermediul bolii.
Ar trebui sa gaseasca o alta cale, o cale care sa o onoreze pe mama si viata care ea i-a transmis-o.
De exemplu, copilul i-ar putea spune mamei: “Mi-ai lipsit ingrozitor de mult. Fara tine mi-a fost greu sa traiesc. Dar acum pot sa te privesc in ochi si sa accept viata la pretul intreg pe care l-ai platit. Acum o sa fac ceva cu ea. Si vei fi incantata cand o sa ma vezi.”
Apoi, tristetea mamei poate deveni o sursa de forta pentru copil, care il va face capabil sa traiasca o viata implinita, o viata buna, o viata care o onoreaza pe mama, cu mult mai mult decat daca copilul ar fi murit.
Acest exemplu arata felul in care legatura de destin, care poate duce la boala, poate fi usurata, astfel incat destinul sa ia o turnura buna.
Astfel, influenta trecutului, in loc sa conduca la boala, poate duce la un final bun. Cea mai rapida metoda de a ajunge la o asemenea concluzie este prin intermediul constelatiilor de familie.
Dar constelatiile nu sunt precum niste doctorii. Nimeni nu trebuie sa creada faptul ca, daca ai facut o constelatie, boala va disparea; ar fi o naivitate. Corpul este bolnav si are nevoie si de altceva pe deasupra, de exemplu, un doctor.
Si nu este intotdeauna valabil faptul ca trebuie sa combatem boala cu orice pret.
In spatele acestei idei sta prejudecata ca viata este bunul cel mai de pret. Astfel, sanatatea este alaturata vietii si devine de la sine inteles ca ele trebuie pazite cu orice pret.
Mi se pare ciudat acest lucru. Viata nu are cum sa fie bunul cel mai de pret, pentru ca apare din ceva si se intoarce de unde a venit. Si acel ceva din care provine viata este mai mare decat viata insasi, mult mai mare. Viata este intotdeauna ceva trecator si scurt in raport cu acel ceva din care provine.
Ea atinge miscarea ei maxima si forta doar atunci cand este in armonie cu acest flux al ridicarii si al scufundarii.
In acest fel, si noi putem fi in rezonanta cu ceva mai mare decat viata si asta este ceea ce conteaza.
Persoana care este in rezonanta accepta viata si moartea, sanatatea si boala ca fiind toate egale ca valoare, fiecare cu semnificatia ei.
Din acest “a fi in rezonanta” el o poate suporta fie pe una fie pe cealalta, se poate supune si creste.
Am exprimat succint acest fapt intr-un poem, care dezvaluie pana intr-un punct subintelesul frazei:”Sanatatea este bunul cel mai de pret.” Este chiar simplu. Se numeste:
Simetria ascunsa a iubirii
Fericirea pe care o caut
Fuge usor
Noi crestem pe masura ce ea dispare.Fericirea sufletului
Vine si ramane
Creste in noi.
“Un val, un ocean”, Bert Hellinger, Editura Cartea Daath