Despre asta este vorba in filmul My name is Khan…
Filmul se refera la fenomenul care a luat amploare in intreaga lume dupa momentul crucial al atentatelor din 11 septembrie 2001. Dintr-o data, musulmanii au inceput sa fie tinta proiectiilor negative ale constiiintei sociale, reprezentanti ai “umbrelor” intregii umanitati. Proces care are, se pare, o ciclicitate demonstrata in istorie, daca ne aducem aminte de evrei si apoi de populatia de culoare.
A fost randul musulmanilor sa devina cei mai rai, cei mai cruzi, cei mai mari fanatici religiosi, in stare sa produca carnagii in numele absurdului lor razboi sfant, cei care au impartit lumea in doua, care au adus cel de-al treilea razboi mondial etc…
Ce nedreptate mai mare se poate face unui om, decat sa uiti ca nu suntem diferiti decat prin faptele si mesajul nostru in lume, si in niciun caz prin religie, Dumnezeul la care ne rugam sau limba pe care o vorbim?
Si pentru ca o absuritate nu poate fi contracarata decat cu dragoste, personajul nostru, musulmanul Khan, alege sa transmita mesajul sau lumii intregi: “Numele meu este Khan si nu sunt un terorist.
Nu sunt un terorist, sunt un om obisnuit, care isi scoate la ore fixe covorasul de rugaciune si il venereaza pe Allah-ullui, cu iubire si devotament. Un om obisnuit, al carui copil a fost ucis in bataie pentru ca tatal lui era musulman. Un om obisnuit, cu sindromul Asperger, care vede lucrurile cu ochiul nepervertit al oamenilor puri interior. Si un om care a ales sa spuna tuturor ca oamenii sunt la fel, si doar resorturile lor interioare sunt diferite, in procesul lor de dezvoltare personala.
