Totul e despre tine
Cele mai bune carti

Totul e despre tine

Am regasit aceste cuvinte, “ totul e despre tine ” in paragraful urmator desprins din cartea lui Katie Byron – “Cele o mie de nume ale bucuriei”.

Si m-am intrebat oare cati dintre noi avem curajul sa afirmam cu tarie, fara a simti nici cea mai mica urma de egoism, ca totul e despre noi?

Oare cati dintre noi reusim sa devenim una cu experientele noastre dureroase sau surpinzatoare, obositoare sau minunate, concluzionand ca pur si simplu totul se reduce la noi?

Totul suntem de fapt noi.

Oare ce simtim cand rostim aceste ganduri?

Oare ne putem impaca cu simplitatea acestei afirmatii sau oare o vom respinge, sustinand ca undeva, in alta parte, exista cu siguranta acest raspuns?

Sa ne bucuram impreuna de randurile urmatoare:

“Ne nastem singuri, murim singuri si traim singuri, fiecare pe planeta perceptiei noastre.

Niciodata doi oameni nu s-au intalnit.

Chiar si persoanele pe care le cunosti cel mai bine si pe care le iubesti din toata inima sunt proiectiile tale. Mai devreme sau mai tarziu, tu esti cel care va fi ramas.

Iti dai seama cat e de minunat?

La urma urmei, tu esti cel cu care mergi la culcare si cu care te trezesti, tu esti cel care isi comanda mancarea preferata si care isi iubeste muzica favorita. Ai fost intotdeauna subiectul tau preferat. Totul e despre tine.

Nu e nimic mai bun decat sa fiu cu mine, cu mine alaturi. Voia buna, minunatia de ganduri!

Par atat de reale, in stralucirea lor, ele genereaza lumea intreaga, maretia si jocul ei, viata sentimentelor, bucuriile pe care mintea le genereaza, ca pe propriul nectar.

Gandurile apar de nicaieri, se misca asemenea norilor, se modifica, se disipeaza, s-au dus. Cine i-a dat nume cerului? Cum de a stiut sa o faca?

Stau cu ochii inchisi. Trec doua ore, apoi imi dau seama ca nici macar un singur gand nu s-a consumat in acest rastimp. Descopar ca pe obraji imi curg lacrimi de bucurie.

Nu le opresc, chiar daca bucuria e mai multa decat pot duce.

Tot ceea ce este, tot ceea ce a fost vreodata si ce ar putea fi, totul e invitat sa traiasca in forma maxima, acum, e-n regula daca asta ma va omori, nu conteaza; stiu sa-i pun stavila.

Devin atat de stralucitoare, atat de imponderabila si insufletita, fara pic de frica, atat de ingaduitoare, ca bucuria isi croieste propria existenta deplina prin mine.

Si cum totul devine vizibil, vad adevarata sa natura care este iubire. Pe masura ce aceasta bucurie isi face lucrarea prin mine, orice altceva se mistuie.

As putea saruta pamantul, as putea face dragoste cu murdaria, cu caldaramul, cu frunzele, cu solul, cu textura relaitatii pe care o curpind cu degetele, care nu pot s-o apuce.

Nu e nimic de inteles, nimic care poate fi controlat. Am observat ca venerez nu prin cuvinte, ci cu palmele lipite de obraz.

Cum se va incheia aceasta iubire? Cum as putea sa aflu? Si, in cele din urma, suspinele se transforma in cea mai blanda soapta, intr-un suflu, iar apoi in mai putin de atat.”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *