Cele mai bune carti

Milionar peste noapte

O carte scrisa de un tanar milionar canadian, Mark Fisher, despre cum sa ajungi bogat… si nu numai bogat, ci si fericit.

Personajul principal al cartii este un tanar care lucra ca asistent al unui director intr-o agentie de publicitate. Salariul pe care il primea era insuficient, munca sa nu-i oferea satisfactii, seful il punea in dificultate prin faptul ca isi schimba frecvent intentiile si ii dadea ordine contradictorii, colegii erau plictisitori.

“Devenise un visator perpetuu, poate tocmai din cauza indeciziei de a actiona, in asteptarea momentului potrivit, gasind tot felul de pretexte pentru a nu trece la fapte si intrebandu-se la infinit daca va reusi sau nu… Gandul ca era impovarat de datorii contribuia si el la aceasta stare de paralizie. Pe scurt, nu stia ce sa faca.”

Intr-una din zile si-a adus aminte ca are un unchi milionar si a mers sa-i ceara niste bani… sau macar un sfat. Unchiul sau a raspuns la cererea sa astfel:

“-Asculta, m-am decis sa te ajut. Te voi trimite la cel care m-a ajutat la randul lui pe mine sa ma imbogatesc. E cunoscut sub numele de Milionarul Peste Noapte. Poate ca ai auzit de el.

-Nu, niciodata, i-a raspuns tanarul.

-Si-a ales el insusi acest nume, pretinzand ca a devenit milionar aproape instantaneu, dupa ce a descoperit secretul prin care se poate face avere. Sustine ca poate ajuta pe oricine sa devina la randul lui milionar peste noapte, sau, cel putin, sa dobandeasca mentalitatea unui milionar. Dar, spune-mi, chiar vrei sa te imbogatesti?

-Mai mult decat orice altceva pe lume.

-Aceasta este prima conditie, si cea mai importanta. Ea nu este insa si suficienta. Mai trebuie sa stii si cum sa procedezi.

De aici incepe o aventura minunata, in care tanarul este pus in tot felul de situatii – mai mult sau mai putin obisnuite. El ajunge acasa la Milionarul Peste Noapte si invata de la el cateva lectii importante:

-Majoritatea oamenilor se tem sa ceara, iar atunci cand totusi o fac, nu insista indeajuns de mult. Iar pentru a obtine ceva, trebuie ca mai intai de toate sa ceri.

-Cererea trebuie sa fie concreta (ca suma) si incadrata intr-o limita de timp.

-Suma ceruta va reflecta cat crede fiecare ca valoreaza (ca persoana), si arata limitarile mentale pe care le are orice om.

-Pentru a depasi limitarile mentale, este recomandat un anumit antrenament mental prin care viitorul milionar sa ajunga sa se autoconvinga ca merita sa aiba atat de multi bani.

-Suma trebuie sa fie ambitioasa si realizabila.

-Fiecare trebuie sa isi gaseasca munca cea mai potrivita cu firea sa, pe care s-o poate face cu pasiune.

-Pentru ca cineva sa castige este necesar mai intai sa fie dispus sa investesteasca.

-Pentru a trece la treaba nu este nevoie sa asteptam conditiile perfecte: momentul perfect pentru a trece la actiune este intotdeauna ACUM.

-Goana dupa bani nu trebuie transformata in obsesie, multumirea vine cand omul stie care e scopul pentru care traieste pe acest pamant si actioneaza conform lui, avand grija sa nu faca rau nimanui.

-Secretul fericirii consta in a trai fiecare zi ca si cand ar fi ultima.

-Odata fixata o suma concreta, subconstientul va gasi singur calea de a o obine – cu conditia ca cel care o cere sa stie cum sa-i ceara acest lucru.

-Problemele au doar importanta pe care noi le-o dam. Cea mai mare bogatie a omului este libertatea sa, iar adevarata libertate consta in detasare.
___________________________

Daca in viata voastra nu exista atat de multa bogatie pe cat v-ati dori (si nu ma refer doar la partea materiala), va recomand aceasta carte din care veti avea cu siguranta de invatat.

Puteti cumpara aceasta carte de la editura Mix:
http://www.edituramix.ro/

de Corina Marin

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *