Ferestre catre copiii nostri Gestalt terapie pentru copii si adolescenti Dr. Violet Oaklander Editura Herald
Cele mai bune carti

“Ferestre catre copiii nostri: Gestalt – terapie pentru copii si adolescenti” – Dr. Violet Oaklander, Editura Herald

Poate ca una dintre cele mai surprinzatoare idei pe care cartea “Ferestre catre copiii nostri: Gestalt – terapie pentru copii si adolescenti” de la Editura Herald le aduce este accentul deloc evident si involuntar care cade pe autoarea acesteia.

Pe masura ce rasfoiam cartea, am ajuns la concluzia ca cercetarea stufoasa realizata in randul copiilor si adolescentilor nu apartine doar unui psiholog, ci unui om care intelege pana in maduva oaselor conditia de a fi copil, intrebarile acestuia si incercarile sale de a se integra in propria lume si in cea a adultilor. Astfel, pot afirma ca intreaga carte nu este scrisa de o persoana care are doar o serie de studii pe care se poate baza si pe care le poate etala cu usurinta in sfera academica, ci contine o implicare emotionala a celui care se priveste pe sine in copilul tulburat din cabinetul sau.

Poate nu intamplatoare este afirmatia autoarei: “Eu trebuie sa-mi reamintesc faptul ca sarcina mea este aceea de a-i ajuta pe copii sa se simta mai puternici in interior, sa vada lumea din jurul lor asa cum este ea cu adevarat. Vreau ca ei sa stie ca pot face alegeri referitoare la cum sa-si traiasca viata in lumea lor, cum sa reactioneze la ea si cum sa actioneze.”

Astfel, cartea cuprinde o detaliere practica, pe intelesul tuturor a diferitelor tehnici pe care Dr. Oaklander le foloseste in timpul terapiilor, fie ca sunt individuale, fie ca se realizeaza in grup. Facem cunostinta, astfel, cu fantezia (imaginatia) pe post de remediu terapeutic in procesul de dezvoltare personala a fiecarui copil, cu desenul sub toate formele sale (in culori, forme sau linii; cu desenul liber, cu pictura cu degetele sau cu pictura cu picioarele), cu lutul, plastilina, lemnul, sculptura sau apa; cu povestile si marionetele; cu experimentarea prin intermediul celor 5 simturi sau cu terapia prin joc.

Ce au in comun toate aceste elemente si copiii cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani care prezinta diferite tulburari comportamentale?

Sa luam un exemplu in care unui copil i s-a cerut sa descrie obiectul de lut pe care l-a creat ca fiind el insusi:

Copilul: “Sunt o bucata de lut. Ce altceva vrei sa mai spun?”

Dr. Oaklander: Vorbeste-mi despre cum arati. Ai cocoloase?

Copilul: Am o multime de cucuie pe mine si am crapaturi. Am un loc. Seman cu un scaun fara picioare.

Dr. Oaklander: Ce s-a intamplat cu picioarele tale?

Copilul:Familia care m-a avut nu m-a folosit cum trebuie. Au tot sarit pe mine in sus si in jos si mi-au rupt picioarele.

Dr. Oaklander: Si apoi ce s-a intamplat?

Copilul: Au renuntat la mine.

Dr. Oaklander: Unde esti acum?

Copilul: Sunt la gunoi. Nu m-au dat de pomana sau altceva. Pur si simplu m-au aruncat la gunoi.

Dr. Oaklander: Cum e in gunoi? Iti place acolo?

Copilul: Nu (vocea incepe sa i se schimbe – devine mai slaba, mai grava). Nu, nu imi place.

Dr. Oaklander: Exista ceva din ce ai spus aici care se potriveste in vreun fel cu propria ta viata?

Copilul: Da. Ei ar putea foarte bine sa ma arunce la gunoi.

Dr. Oaklander: Cine sunt ei?

Copilul: Mama si tata. Nu ma asculta niciodata, ei cred ca nimic din ce spun eu nu e bine. Nu le pasa de mine. Le place mai mult de ceilalti copii. Intotdeauna se iau de mine. Mi-ar fi mai bine la gunoi.”

Astfel, un joc atat de simplu precum modelarea unei bucati de lut a reprezentat o adevarata incursiune in sentimentele cele mai profunde ale copilului care nu se simtea deloc in largul sau in mijlocul propriei familii. Ajutati de joc, copiii se deschid cu mai multa usurinta atunci cand isi dezvaluie problemele. De asemenea, in ciuda unor rezistente care pot aparea, copiii vad in psiholog o persoana care ii asculta si care se implica in jocul lor.

“Comportamentul copilului, oricat de neplacut ar fi, nu este o boala. Eu il vad ca pe o dovada de forta si de supravietuire. Un copil va face tot ce poate pentru a supravietui in aceasta lume. El va face ce crede el ca e mai bine pentru a duce la bun sfarsit sarcina de a creste mare.”

Dincolo de multitudinea de exemple emotionante, surprinzatoare, dureroase, amuzante sau pline de vulnerabilitate pe care copiii din aceasta carte le-au experimentat, consider ca studiul lui Dr. Oaklander poate fi un indemn catre parintii care isi critica, neglijeaza sau poate abuzeaza copilul de a cauta o solutie in taramul multicolor al jocului, cat si de a se intoarce spre ei insisi si de a se intreba cum s-ar purta cu acei copii care au fost alatadata.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Livia spune:

    Da,ar fi foarte interesant si intelept sa lasam totul deoparte si sa ne ascultam copii.Cred ca e o carte foarte buna si interesanta din care as avea multe de invatat in cresterea si educarea copiilor mei mai ales ca baietelul meu de 9 ani imi mai spune cateodata ca eu nu ,,il ascult” imediat spun ,,NU”.Acuma citind acest articolstau si ma intreb ,,DE CE NU L-AM ASCULTAT?”

    1. Da, este intr-adevar o carte foarte buna. Pe masura ce o citim, nu vindecam doar relatia cu copilul, ci si cu acel copil interior pe care cu totii ajungem sa-l neglijam.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *