Multi dintre noi avem tendinta de a asocia propria evolutie spirituala cu o serie de concepte care ne-au fost “puse pe tava” de diferite persoane sau experiente din exteriorul nostru.
Dar cum ar fi daca dezvoltarea spirituala si-ar face aparitia pe nepusa-masa, in timpul unei vacante in Bali?
Cum ar fi daca acest concept deloc comod ar fi cunoscut in profunzime in paradisul balinezilor, in locul in care cuvantul “paradis” nici macar nu exista din simplul motiv ca acesta este “elementul natural al balinezilor si nu au nume sa-l desemneze?”
Aceasta este povestea personajului principal al cartii “Omul care voia sa fie fericit”, scrisa de Laurent Gounelle si aparuta la Editura Philobia. Insa povestea lui Julien poate fi povestea fiecaruia dintre noi. A tuturor celor care stiu ca exista ceva dincolo de planul concret si material in care isi duc zilnic existenta.
A tuturor celor care simt ca ceva este in neregula in viata lor, desi nu pot defini acel lucru. A tuturor care isi doresc sa atinga, la un anumit nivel, starea de fericire. Desi lucrarea prezinta sub diferite forme conceptul de “ evolutie spirituala “, este imposibil sa nu observam modalitatea in care gandirea occidentala interactioneaza cu mentalitatea indoneziana. Atat rezistentele in fata acestei experiente culturale, cat si fascinatia pentru un nou mod de a trai sunt prezentate intr-un mod firesc, cartea fiind citita cu o mare lejeritate. Ajuns in casa unui batran vraci din Bali, Julien se confrunta cu un diagnostic aparent ciudat: “esti perfect sanatos, dar nu esti fericit.”
Impins de curiozitate, cat si de o evidenta sete de cunoastere, Julien descopera un adevarat maestru in batranul pe care il viziteaza. Fiecare intalnire cu acesta are rolul unei calatorii initiatice in propria evolutie spirituala. Astfel, fiecare discutie il invita sa inlature zidurile care ii blocheaza dezvoltarea. Precum un copil, el face inca o data cunostinta cu lumea, insa de aceasta data o analizeaza din perspectiva adultului care a interactionat cu dificultatile vietii. Ele au avut rolul de a-i creiona diferite credinte despre modalitatea in care se raporteaza la lume: “Oamenii sunt foarte atasati de ceea ce cred. Nu cauta adevarul, vor doar o anumita forma de echilibru si ajung sa-si construiasca o lume aproape coerenta pe baza credintelor lor. Asta le da siguranta si se agata de ea in mod inconstient. “
Astfel, vacanta lui Julien se trasnforma intr-o continua descoperire de sine in care fiecare cuvant pare sa capete o alta tonalitate decat cea cu care a fost obisnuit. Cartea de fata ne reaminteste ca adevarata evolutie spirituala porneste din cele mai profunde aspecte ale fiintei noastre. Oricat de mult am incerca sa ne orientam spre exterior, acestea ne va intoarce mereu catre noi insine pentru a descoperi ca, in final, fericirea este o stare interioara.