Astrologie

Luna Nouă în Balanță, 6 octombrie 2021: Sfârșituri și începuturi

Octombrie este luna schimbărilor majore, iar această Lună Nouă este un început bun pentru ce va urma în această lună.  

Avem patru mari corpuri cosmice în Balanță, ceea ce va aduce în conștiința noastră calitățile elementului aer. Aerul este răspunzător de procesele gândirii și poate fi un motor pentru idei pline de inspirație și pentru modalități noi de a ne raporta la lucruri.

Elementul aer aduce spre noi vântul schimbării, ghidându-ne să ne deschidem mintea spre posibilități și oportunități noi. Soarele, Luna, Mercur și Marte sunt toate în Balanță. Este despre a ne găsi echilibrul în același timp în care vedem lucrurile din toate perspectivele. E momentul să echilibrăm dezechilibrele și polaritățile prea mari din orice domeniu.

La nivele profunde însă, energia Balanței este despre colaborare. Este despre a lucra în armonie cu ceilalți, cu natura și cu viața. Este despre a vedea unitatea și dualitatea în același timp și a trăi viața din acest spațiu interior în care includem totul.

Marte este activ la această Lună Nouă. Marte este despre acțiune, energie, încredere și a aduce în manifestare ceea ce ne dorim. Prezența sa ne motivează și ne ajută să ieșim din frici.

Marte ne poate activa emoțiile, la un nivel foarte puternic. Dacă simțim că am dat prea mult în diferite arii ale vieții noastre, putem să simțim cum aceste emoții ies la suprafața acum. Acum e momentul să punem bazele unor obiceiuri noi. Dacă sunt lucruri care nu mai funcționează în viața noastră, este un moment perfect să facem schimbări și să ne aducem în echilibru.

Jupiter este și el foarte activ acum. Planeta abundenței ne amintește că trăim într-un Univers în care putem regăsi abundență la fiecare pas și că întotdeauna avem suficient. Depinde însă de frecvența la care suntem conectați. Pentru că da, sunt multe inegalități și nedreptăți în această lume, însă e nevoie să începem cu inima noastră, pentru a găsi moduri de a crea un sentiment de echilibru din interior.  

Dacă simți că energia abundenței lipsește din viața ta, e important să găsești o modalitate să aduci recunoștința în viața ta. Dacă poți să cultivi atitudinea de a vedea partea plină a paharului în toate provocările pe care le-ai avut, atunci acesta e primul pas spre abundență.

Luna Nouă din Octombrie este un moment minunat de a ne conecta cu abundența, de a ști că suntem demni de ea, de a o primi, de a o împărtăși și de a îi permite să curgă. Și de a încheia ciclurile de lipsă și absență a abundenței în care poate că am trăit până acum.

În aceeași zi ca Luna Nouă din Balanță, Pluto intră în mișcare directă. Ziua în care o planetă intră în mișcare directă este o zi puternică iar atunci când coincide cu Luna Nouă, cu atât mai mult.  Pluto este planeta renașterii și a transformării. Poate aduce sfârșituri mari de ciclu și renașteri la fel de mari. Pluto a fost retrograd așa că acum suntem invitați să privim retroactiv la perioada dintre octombrie 2020 și aprilie 2021. Ce s-a născut și a renăscut în ultimul an ? Ce s-a transformat profund în ființa noastră?

Pluto are o energie foarte subtilă iar acum, la Luna Nouă creează o oportunitate bună să reflectăm la transformările din viețile noastre și să ne onorăm morțile și renașterile prin care am trecut în ultimul an. Să lăsăm în urmă ce e de lăsat, să ne ancorăm în ceea ce avem de continuat și să lăsăm loc pentru forma în care viața nouă vine spre noi.

Acest ciclu lunar este unul al oportunităților, al abundenței și al creării echilibrului. Să beneficiem așadar și să ne lăsăm transformați de această energie.

Adaptare: foreverconscious.com

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

3 comentarii

  1. magdalena spune:

    Multumesc cu recunostinta pentru informatii.Multa sanatate,iubire,lumina armonie si binecuvantari divine

  2. Iti multumesc din suflet pentru informatiile oferite cu atat generozitate!
    Te imbratisez cu mare drag si ma rog ca Bunutul sa-ti ofere inmiit tot ceea ce este optim, benefic si necesar binelui tau suprem, in acord si armonie cu Legile Universului!

    1. Multumesc din suflet. Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *