interviul saptamanii visul copilariei retrait in pasi de dans

Pe Irina Negrila nu o deranjeaza sa vorbeasca despre corpul ei.

Si nici nu e nevoie sa o rogi prea mult sa-ti arate o miscare de dans pentru ca ea va fi prima care te va invita sa-ti misti corpul. In prezent, organizeaza ateliere de lucru cu corpul, insa traseul vietii ei nu a fost niciodata o linie dreapta. Despre retrairea visului copilariei sub o alta forma decat cea initiala, despre relatia cu propriul corp, cat si despre urcusurile si coborasurile vietii, ne vorbeste Irina Negrila in interviul de mai jos:

1. Care a fost traseul dezvoltarii tale si cum ai ajuns in zona miscarii corporale?

Imi amintesc ca atunci cand eram mica imi doream sa schimb lumea si sa ajung pe o scena. La vremea aceea, ma gandeam ca felul in care as putea face asta era sa devin cantareata. Nu am devenit cantareata (am ramas la stadiu de cantat in casa :)), dar dorinta mea de a contribui cu ceva din mine atat de profund si autentic in viata celorlalti m-a urmarit si ghidat intotdeauna. Asa ca drumul meu personal a inceput sa fie despre propria mea descoperire si amintire a cine sunt, ce resurse si daruri am, care este rolul meu in acest timp si loc iar toata cautarea a inceput inca de cand aveam 15 ani. Ce a declansat toate experientele urmatoare a fost un moment in care mi-am spus ca trebuie sa existe mai mult decat aveam in jurul meu, ca felul in care imi doream sa traiesc viata cu toata fiinta mea avea o modalitate de a deveni realitate, chiar daca semnalele asa-zis “concrete” din jur pareau sa sustina altceva. Acest “stiu ca ceea ce simt in interior e adevarat” avea sa deschida nenumarate usi, oportunitati si perspective care sa ma aduca astazi intr-un loc pe care doar il visam.

Concret, ce s-a intamplat a fost ca m-am expus, mai cu frica, mai cu curaj la diverse experiente personale, profesionale, de dezvoltare care m-au scos din lumea pe care o vedeam inchisa si lipsita de alternative si care mi-au aratat complexitatea mea ca fiinta, ca om. Si la fel ca orice proces, odata inceput, continua si are talentul de a ma surprinde mereu si mereu. Doua dintre momentele cheie care m-au transformat si mi-au oferit in cele din urma echilibru, au fost cele in care am spus DA fara sa stiu ce va urma: Da experientei de a ma avanta intr-un proiect pe care aveam sa il coordonez timp de 2 ani in care am crescut cat in 7 (Lume Buna) si Da cursurilor de dans contemporan.

Iar cursurile de dans contemporan au fost cele care m-au adus in lumea atat de draga si uitata mie: a corpului care se lasa purtat de muzica, a miscarilor care transforma orice stare, a nebuniei de a fi contopit cu dansul. Abia dupa mai bine de doi ani si numeroase experiente in zona dansului (cursuri, contact improvisation, cateva spectacole de amatori, propria mea comunicare cu corpul, coregrafia proprie pentru un solo) am putut observa impactul pe care l-a avut practica constienta asupra corpului meu si a modului in care vad si simt viata.

2. Care era viziunea pe care o aveai inainte asupra corpului tau si in ce modalitate s-a schimbat aceasta?

Imi place intrebarea asta pentru ca daca ma gandesc, inainte de a ma descoperi prin dans, nu eram constienta ca aveam o viziune asupra corpului meu. Imaginea era atat de dureroasa incat nici nu acordam atentie sau macar compasiune corpului meu. Ca adolescenta, nu ma simteam deloc frumoasa, aveam mari probleme cu acneea si bineinteles, increderea in mine si cred ca aveti deja o imagine. O imagine care acum stiu ca era doar in mintea mea – era imaginea mea despre mine, creata si intarita dar nu neaparat reala. De cand m-am reintalnit cu corpul meu, pot spune ca ne-am imprietenit si lucrez in continuare la relatia mea cu el. Acum, il apreciez nespus de mult si ii multumesc pentru toate cate a facut pentru mine, pentru cat de mult ma sustine si pentru universul pe care il deschide in fata mea: pentru a ma intelege si simti pe mine si apoi, lumea. Ma fascineaza si observ cum el imi raspunde cu o stare de bucurie si pace de fiecare data cand il ascult.

3. Ce parti ai (re)descoperit din propria fiinta prin intermediul miscarii?

Prin dans si miscare constienta am descoperit un curcubeu de stari si feluri de a fi, daca e sa ma exprim metaforic. Bucuria, copilul, curiozitatea, jocul, nebunia, pasiunea, acceptarea, intelepciunea, iubirea, femeia, curajul, senzualitatea, creativitatea, simplitatea, curajul – toate si multe altele le-am descoperit ca parti din mine in moduri in care habar nu aveam ca pot fi si ca ma pot simti atat de bine. Asa ca practic in continuare dansul, miscarea, dialogul cu corpul meu si fara sa imi dau seama, drumul ma aduce sa contribui cu asta in vietile celorlalti. Si ce incantare poate fi mai mare decat sa ofer mai departe din ceea ce ma pasioneaza?

4. Care a fost cea mai profunda experienta pe care ai trait-o prin intermediul dansului?

Momentul care mi-a venit acum in minte este spectacolul din martie 2013 (coregrafiat de Cristina Lilienfeld) in care am interpretat primul meu solo. Acolo, pe scena, doar eu cu mine si cu reflectoarele, sub privirile publicului, cu repetitiile in spate si cu sustinerea celor dragi si a prietenilor de la dans, am dat toata puterea si prezenta mea, corpului meu. A fost momentul in care am realizat cat de mult mi-am dorit sa fiu acolo si ca in acea clipa, chiar eram acolo, expusa, vulnerabila, cu sufletul la vedere – doar eu, corpul si dansul. Si de atunci, mi-a devenit clar ca am ceva de facut cu dansul si ca fara sa imi dau seama l-am lasat sa ma conduca spre mine.

5. Dar cea mai putin placuta?

Foarte haios este ca o experienta mai putin placuta a fost cea care mi-a dat un sut destul de zdravan, m-a trezit la realitate si m-a sustinut sa ajung in spectacolul din martie. Si asta pentru ca nu prea eram multumita dupa primele repetitii si ma gandeam eu, ca ar trebui sa se schimbe ceva in coregrafie, muzica sau orice. Acela a fost momentul in care Cristina (Lilienfeld), profa mea, mi-a spus ca nimic nu ajunge sa fie stapanit si desavarsit fara practica si ca dupa 1 ora pe saptamana de repetitii, nu pot sa ma astept ca totul sa fie deja perfect. Si ca orice facem, avem nevoie de practica constanta si sa ne-o asumam. Iar asta mi-a schimbat complet modul in care fac lucruri, construiesc proiecte, investesc in dezvoltarea mea.

6. In final, ai un mesaj pe care ai dori sa-l transmiti celor care nu profita de “oportunitatea” de a se intalni cu propriul corp?

Bine spus, “care nu profita de oportunitate”, pentru ca oportunitatea exista pentru fiecare iar acum sunt atatea moduri in care putem intra in legatura cu corpul: prin sport, dans, diverse practici de miscare, drumetii si multe altele. Nu este o problema de “cum” ci de a alege acel ceva care ne face corpul sa fie liber, vesel, spontan si sa ne simtim intregi. Pentru ca acea stabilitate si siguranta pe care o cautam in locuri, oameni sau idei, se afla in noi, prin corpul nostru de acum. Acel sentiment de prezenta si claritate vine dintr-o prietenie si comunicare cu corpul. Iar primul pas pe care il putem face si pe care corpul nostru abia il asteapta este sa spunem “Da, vreau sa te cunosc, vreau sa te ascult si sa te apreciez pentru cine esti, pentru cine sunt”. Iar de aici, corpul iti va arata cum sa porniti impreuna in calatorie. Ne intalnim pe drum!

Gasiti aici mai multe detalii despre Irina Negrila.