Vlăstarul  Sinelui

Vlăstarul  Sinelui

De când m-am mutat în Bucovina, mi se adresează în fiecare zi această întrebare: “De unde vii?” O întrebare simplă. Eu însă m-am surprins că, pe parcursul unei singure săptămâni, am dat trei răspunsuri diferite în trei situații diferite. Prima dată răspunsul a fost “Vin de la Brașov”, ultimul oraș în care am locuit. Altă dată, am spus că vin din București, locul în care am stat cel mai mult timp din viața mea. Iar altă dată, m-am trezit că spun numele locului meu de origine și al rădăcinilor mele din această viață, Buzău.

Și iată cum întreg acest episod m-a pus în contact cu onorarea Căii mele, exact așa cum a fost și cu momentul exact în care sunt acum pe Cale.

Pentru că exact așa a fost Calea mea: a trebuit să mă dezrădăcinez, de multe ori și pe multe nivele, din rădăcinile mele pământene, ca să îmi descopăr cu adevărat rădăcinile mele în Spirit.

În total, am trăit 18 ani la Buzău, 21 în București, 3 în străinătate și un an la Brașov.

Ultimii ani au fost ani departe de rădăcinile mele, ani în care am plecat de două ori în străinătate, perioadă în care am tăiat conexiunea cu tot ce nu mai servea Sinelui meu. Ani în care totul s-a rescris și s-a recalibrat în viața mea, de la un alt nivel.

Pentru ca, atunci când am început să știu foarte clar cine sunt la nivel de Sine, să pot să mă ancorez și să pot prinde rădăcini noi, sănătoase, în pământ românesc. De unde să mă redefinesc ca cine sunt și în suflet și la nivel uman.

Metaforic, povestea mea este despre un vlăstar care a trebuit tăiat de pe rădăcinile sale putrezite, apoi a trebuit ținut departe de pământ, în apă, pentru ceva timp, pentru ca apoi să poată fi replantat pe teren fertil, la momentul potrivit și in ordinea divină a lucrurilor. 

Acesta a fost procesul meu. O mare alchimie de întuneric transgenerațional, de răni moștenite, o uriașă rană maternă, multă durere personală dar și colectivă și un proces real de devirusare spirituală.

Și deși pare că eu am făcut întreg acest proces, adevărul adevărat este ca el s-a făcut prin mine. Cu nemărginit spirjin din planurile subtile și de la Grația Divină.

Dacă am vreun merit, în tot acest proces de replantare a vlăstarului Sinelui meu, acela este că am ascultat. Am făcut tot ce mi s-a cerut, am lăsat în urmă tot ce a trebuit să las, am plecat spre zări necunoscute spre a regăsi tot ce a trebuit să regăsesc. Din nou și din nou și din nou.

Cei care mă cunoașteți știți că spun mereu adevărul. N-o să vă mint nici de data asta: Procesul a fost anevoios, pe alocuri foarte dureros, a durat ani, mi-a cerut să las în urma multe, uneori a părut că nu are niciun sens, m-a întins la maxim, m-a trecut prin toate tranșeele posibile și uneori a părut chiar că am făcut toate aceste eforturi doar ca să mă întorc de unde am plecat. Dar, pe aceasta Cale, totul se întâmplă pentru a vedea cât de departe ai ajuns în tine însuți. Chiar și atunci când ți se pare că stai pe loc.

Și, în exact același timp, întreg procesul a fost și miraculos, pe alocuri ireal de frumos, cu sincronicități incredible și enorm de mult sprijin în plan subtil și concret. 

Pe această Cale, ceea ce avem de făcut este să ne ascultăm Sinele și să îl urmăm. Cu curiozitatea de a vedea unde o să ajungem. Nu există nicio garanție, însă există enorm de mult sprijin și la fel de multă Grație Divină. Ni se cere o capacitate de încredințare în fața procesului uriașă și în același timp provocatoare pentru Sinele uman. Însă plasele de siguranță divine lucrează mereu în favoarea noastră.

Iar când aterizezi pe terenul fertil sufletului tău și poți să replantezi vlăstarul Sinelui, știi că totul a avut un sens. Și simți, prin toți porii, că există Voință Divină. Care, în feluri incredibile și  nebănuite, le așază pe toate la milimetru.

Și nu-ți mai permiți, decât foarte rar și în momentele profund umane, care nu sunt străine nimănui pe această lume, să te îndoiești.

Din Iubire,

Mihaela Marinaș
DaMaiDeparte.ro