Ideea acestui articol dedicat opozitiei avere-caracter mi-a venit urmarind filmul “Danny Collins”, in care este vorba despre o scrisoare pe care John Lennon i-a trimis-o unui cantaret britanic in care i-a raspuns acestuia la intrebarea: “Succesul si bogatia o sa-mi schimbe felul de a fi si de a compune muzica?”
Iata raspunsul lui John Lennon, preluat din scrisoarea autentica, care nu a ajuns niciodata la destinatie, insa a fost regasita dupa 35 de ani:
“A fi bogat nu-ti schimba experienta de viata referitor la modul in care gandesti. Singura diferenta, de fapt, este aceea ca nu mai trebuie sa te ingrijorezi in legatura cu banii, mancarea, un acoperis deasupra capului. Dar toate celelalte experiente-emotii-relatii sunt la fel cu ale tuturor. Stiu asta pentru ca am fost si sarac si bogat. Asa ca, ce crezi despre asta?”
Desigur, nu indraznesc sa-l contrazic pe John Lennon. Pe langa faptul ca era un geniu chiar mi se pare ca, in aceasta privinta, are dreptate. Si as mai adauga ceva: A fi bogat nu te schimba, ci te face sa fii mai mult din ceea ce deja esti. Te ajuta si iti da mijloace sa manifesti mai mult in lume din ceea ce esti tu, in esenta ta.
Si da, banii n-au nicio legatura cu fericirea. Nu te fac mai fericit sau mai nefericit decat deja esti. Doar iti ofera oportunitati, solutii, resurse, deschideri spre posibilitati pe care nu le-ai avea daca nu ai avea bani.
Insa banii si fericirea sunt doua variabile care nu coreleaza in statistica sufletului uman. Sunt variabile independente ale jocului numit viata.
“Un alt lucru pe care il inveti cand te imbogatesti, este faptul ca foarte putine din problemele tale erau cauzate de faptul ca nu erai bogat. “ Paul Graham
Avere sau caracter?
Toate bune si frumoase. Ce facem insa cu averea si caracterul? De ce constiinta colectiva a tinut neaparat sa coreleze a avea bani cu calitatea caracterului uman si nu in cel mai favorabil mod cu putinta?
De unde prejudecatile colective de genul “Banul e ochiul dracului”, “Mai bine sarac si cinstit decat bogat si om de nimic?” De unde exista toate aceste conceptii conform carora banii iti transforma caracterul? Ca devii mai arogant, mai putin sensibil, mai nepasator atunci cand ai bani?
Iata un documentar de pe Ted.com care incearca sa coreleze nivelul de avere cu alte variabile ce tin de caracterul uman si sa raspunda la intrebarea “Te transforma banii intr-o persoana rea?
Iata concluziile studiilor intreprinse de acesti cercetatori:
Intr-un experiment psihosocial, atunci cand li se atribuie rolul de “jucator bogat”, in mod absolut aleator, unor persoane care joaca un joc de Monopoly regizat, aceste persoane incep sa arate in mod ostentativ semne de dominatie, pozitii de putere si sa manifeste comportament non-verbal care denota pozitia de superioritate. Incep sa fie mai aroganti si mai putin sensibili la oponentii lor “saraci” si se manifesta in mod demonstrativ, expunandu-si succesul.
Intrebati la final despre succesul lor, fiecare s-a laudat cu calitatile personale de jucator bun, fara sa dea credit faptului ca au fost alesi in mod aleator in postura de “jucatori bogati” inca de la bun inceput.
Oare aceste persoane s-au manifestat astfel pentru ca erau oameni normali in viata de zi cu zi, care s-au trezit dintr-o data intr-o pozitie de putere? Poate ca in astfel de situatii exista o tendinta mai mare spre aroganta si spre a crede ca esti stapanul lumii doar pentru faptul ca esti posesor de avere masurabila in bani. Poate faptul ca nu castigasera in mod cinstit statusul pe care il aveau a influentat acest studiu.
Exista insa si alte studii care arata ca, pe masura ce averea creste, compasiunea si empatia scad, crescand sentimentele de indreptatire, de merit precum si ideologia a interesului personal. Astfel, au fost studiate mai multe aspecte:
- comportamentul prosocial: cine ofera ajutor altor persoane, cei bogati sau saraci?
- onestitatea: cine triseaza ca sa-si mareasca sansele pentru a castiga intr-un joc?
Gasiti rezultatele acestor studii despre avere in filmul de mai sus, daca nu-l ghiciti deja…
A mai fost realizat un studiu pe masini care a demonstrate urmatorul fapt: cu cat masina e mai scumpa, cu atat creste probabilitatea ca soferul acelei masini sa incalce regulile rutiere. La fel, s-a demonstrat faptul ca indivizii bogati sunt mai inclinati sa minta in negocieri, sa ia mita, sa minta clienti.
Nu doar cei bogati manifesta aceste pattern-uri. Este ceva legat de conditia umana. Insa aceste studii efectuate in SUA demonstreaza urmatorul fapt: cu cat esti mai bogat, cu atat esti mai inclinat sa urmezi filosofia succesului personal in detrimentul unei filosofii bazate pe compasiune, empatie si comunitate. Iar previziunile sunt dramatice, confirmand faptul ca aceste tipare se vor inrautati, daca lucrurile vor ramane la fel in urmatorii ani.
Cum sa reinstauram idea de compasiune, de empatie, ideea de comunitate si de a vedea dincolo de interesul comun? Experimentele de laborator au demonstat faptul ca, dupa ce au urmarit filme despre copii aflati in nevoie, nivelul de generozitate al oamenilor bogati a crescut simtitor, acestia manifestand dispozitie de a-i ajuta pe semenii lor.
Asadar, cu avere sau nu, ce avem de facut cu totii este sa fim mai empatici si sa avem o viziune de ansamblu asupra a ceea ce se intampla in jurul nostru.
Si sa incercam sa ne conectam cu esenta fiintei noastre, manifestata adesea sub forma compasiunii si a empatiei, si atunci cand avem bani si atunci cand viata ne pune la incercare.