Dezvoltare personala / Leadership

Valoarea somnului

valoarea somnului - aimee.ro resurse pentru dezvoltare personala si evolutie spirituala
Astazi va prezentam o idee ce pare amuzanta la prima vedere: cum sa devenim mai productivi dormind? Arianna Huffington, in cadrul discursurilor Ted.com, pledeaza pentru aceasta idee. Si argumentele par foarte convingatoare din partea unei femei care a lesinat din cauza epuizarii:

Ideea mea cea mare este o idee foarte mica, care poate sa deblocheze milioane de alte idei, care in acest moment zac inauntrul nostru. Si ideea mea cea mica care poate sa faca acest lucru este somnul.

Aceasta este o camera a femeilor private de somn. Iar eu am invatat pe calea cea mai grea cu putinta valoarea somnului. Acum doi ani si jumatate, am lesinat din cauza epuizarii. Capul meu s-a lovit de birou, mi-am spart osul pometelui si m-am ales cu 5 copci la ochiul drept. Si am inceput calatoria redescoperirii valorii somnului. Si pe parcurs, am studiat, m-am intalnit cu doctori, oameni de stiinta.

Sunt aici sa va spun: calea spre o viata mai productiva, inspirata si plina de bucurie este sa dormi suficient. Si noi femeile vom merge primele pe aceasta cale in aceasta noua revolutie.

La modul literal, vom dormi pana cand vom ajunge in varf. Pentru ca din pacate, pentru barbati, privarea de somn a devenit un simbol al virilitatii. Am luat cina de curand cu un barbat care se lauda ca dormise doar 4 ore in noaptea de dinainte. Si mi-a venit sa-i spun, dar nu i-am spus: “Stii ceva? Daca ai fi dormit 5 ore, cina aceasta ar fi fost mult mai interesanta!”

Exista acum un curent al privarii de somn. Mai ales in Washington, daca incerci sa stabilesti o intalnire la micul dejun si spui: “Cum ar fi pe la 8?” ti se va raspunde: “8 e prea tarziu pentru mine, dar e ok, pot sa joc tenis si apoi sa tin cateva conferinte telefonice si apoi sa ma intalnesc cu tine la 8.” Si ei considera ca asta inseamna sa fii incredibil de ocupat si de productiv, dar adevarul este ca nu sunt asa.

In acest moment, avem lideri geniali in afaceri, finante, politica care iau decizii ingrozitoare. IQ-ul mare nu inseamna ca esti un lider bun, pentru ca esenta lidership-ului este sa fii capabil sa vezi iceberg-ul inainte ca Titanicul sa se buseasca de el. Si am avut mult prea multe iceberg-uri care ne-au busit Titanicurile.

Am sentimentul ca, daca corporatia Fratii Lehman se numea Fratii si surorile Lehman, ar fi existat si astazi. In timpul in care toti ceilalti frati ar fi fost ocupati si super conectati non-stop, poate una din surori ar fi observat iceberg-ul, pentru ca s-ar fi trezit dintr-un somn de 7-8 ore si ar fi fost capabila sa aiba vederea de ansamblu.

Pe masura ce facem fata tuturor crizelor din lume, in acest moment, trebuie sa realizam ca ce este bine pentru noi la nivel personal, ce ne poate aduce mai multa bucurie, recunostinta, eficienta in viata noastra este de asemenea de folos si  intregii umanitati.

Va sfatuiesc sa inchideti ochii si sa descoperiti ideile marete care zac inauntrul nostru, sa va inchideti motoarele si sa descoperiti puterea somnului!

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *