Dezvoltare personala / Leadership

Cele 7 minciuni ale succesului

Este titlul unui capitol al cartii “Putere nemarginita” de Anthony Robbins, una din cele mai complexe carti de dezvoltare personala si de programare neurolingvisica pentru succes, care trateaza si dezvolta tipare, credinte, convingeri, principii si strategii aplicate de oamenii de succes. Informatiile sunt prezentate intr-o maniera obiectiva, iar principiile de baza nu sunt axiome general valabile din leadership si dezvoltare personala, ci practici care au fost aplicate de oamenii de succes si au dat rezultate.

Tocmai de aceea este folosit termenul de „minciuna” intr-o cu totul alta acceptiune decat cea normala : nu ca inselatorie, ci ca relativitate a conceptelor si ca posibilitate de interpretare si acceptare a unor multiple explicatii pentru acelasi fapt.

Cele 7 minciuni sunt, de fapt, convingeri ale oamenilor de succes observate si extrase de autor de-a lungul anilor, prezentate astfel incat sa poata fi aplicate de oricine doreste sa se dedice dezvoltarii personale si sa ceara mai mult de la sine insusi:


Convingerea nr. 1. Totul se intampla cu un motiv si un scop si ne este de folos.

O convingere mai veche, pe care o stim sub forma „nimic nu este intamplator”, si pe care totusi uitam sa o aplicam atunci cand lucrurile nu se intampla dupa voia noastra. Ne enervam, invinuim pe altii, refuzam sa ne asumam responsabilitatea, ne varsam furia, insa uitam ca lucrurile urmeaza cursul cel mai bun pe care l-ar putea avea la un anumit moment si ca, tot ce se intampla se intampla in favoarea noastra. E nevoie de multa disciplina, responsabilitate si capacitate de intelegere pentru a invata din lectiile dureroase si a merge mai departe.

Convingerea nr. 2. Nu exista esec. Exista numai rezultate

Credinta noastra in esec este una din mostenirile sistemului de educatie din scoli si din familie. Dezvoltarea acestui tipar al esecului a capatat atata amploare, incat doar 3 % din oameni au puterea sa-si fixeze teluri si sa le scrie. Restul sunt atat de stresati de eventualitatea unui esec, incat refuza sa-si depaseasca zona de confort si se multumesc sa traiasca fara sa-si exploateze potentialul. Oamenii de succes nu cred in esec, nici nu cunosc cuvantul. Ei refuza sa creada in mediocritate si in nereusite. Cred doar in incercari si experienta, si in principiul incercare-eroare si in angajament ca prinicipal mijloc de evolutie.

Exemplul clasic din cartile de dezvoltare personala este reluat si in acest capitol:

“A esuat in afaceri la varsta de 21 ani.
A fost invins in alegeri legislative la varsta de 22 ani.
A esuat din nou in afaceri la varsta de 24 ani.
A fost coplesit de moartea iubitei lui la varsta de 26 ani.
A facut o cadere nervoasa la varsta de 27 ani.
A pierdut alegerile pentru congres la varsta de 34 ani.
A pierdut in alegerile pentru Congres la 36 ani.
A pierdut in alegerile pentru senat la 45 ani.
A ratat postul de vicepresedinte la 47 ani.
A pierdut in alegerile pentru senat la 49 ani.
A fost ales presedintele SUA la varsta de 52 ani.
Numele lui este Abraham Lincoln.”

Asadar, nu exista decat rezultate. Orice obtineti in urma actiunilor dumneavoastra, obisnuiti-va sa ganditi ca nu sunt esecuri, ci rezultate care va vor conduce in cele din urma, la succes.

Convingerea nr. 3. Orice s-ar intampla, asumati-va raspunderea.
Este testul de maturitate pe care trebuie sa-l treaca fiecare persoana in drumul sau spre dezvoltarea personala. E un lucru bine cunoscut faptul ca cel mai usor lucru este gasirea tapului ispasitor si pasarea responsabilitatii. Insa singurul mod de a misca lucrurile si de a evolua este asumarea responsabilitatii, recunoasterea rezultatului actiunilor noastre si gasirea resurselor pentru a schimba rezultatele.

Convingerea nr. 4. Nu este nevoie sa intelegeti totul pentru a putea folosi totul.
Atitudinea „vreau sa stiu totul” este atitudinea omului comun. Oamenii de succes fac deosebirea intre ceea ce le e de folos sa inteleaga si ceea ce nu. Intotdeauna stiu ce este esential si ce nu, si actioneaza chiar daca nu cunosc in detaliu orice amanunt. Boala perfectionismului apartine omului de rand, obisnuit sa lucreze pentru visul altuia si nu este o caracteristica a omului de succes. Omul de succes nu este cel mai informat, ci este cel care obtine rezultate. Mai mult ca sigur ca Bill Gates are angajati care se princep mult mai bine la informatica decat el.

Convingerea nr. 5. Oamenii constituie marea voastra resursa.

Oamenii cu rezultate remarcabile au intotdeauna un simt extraordinar al respectului si al aprecierii fata de oameni. John Maxwell spunea ”Oamenilor nu le pasa cat e multe stii, pana cand nu stiu cat de mult iti pasa”. A arata interes sincer fata de nevoile oamenilor, a-i respecta ca indivizi si ca profesionisti, acestea sunt principiile de baza de la care oamenii de succes nu se abat niciodata in activitatea lor. Totul porneste de la constientizarea faptului ca munca in echipa este secretul succesului.

Convingerea nr. 6. A munci inseamna sa te recreezi.

Gaseste-ti o ocupatie care sa te pasioneze, si nu va trebui sa muncesti nici macar o zi din viata ta. In momentul in care vom face acest pas si vom oferi muncii noastre la fel de multa energie si vitalitate cum oferim activitatilor noastre de timp liber, atunci viata noastra va prospera, vom atrage abundenta si oportunitati, pentru ca Universul va raspunde starii noastre de bine pe care o emanam cand muncim. Daca muncim doar pentru a ne castiga existenta, intotdeauna lucrurile vor sta la fel.

Convingerea nr. 7. Nu poti avea reusite de durata fara angajament.
Secretul succesului nu este nici talentul, nici inteligenta. Daca ar fi sa existe o reteta a succesului, aceea ar fi perseverenta si angajamentul. Succesul este un maraton, nu este o cursa de viteza. Linia de sosire a maratonului o trec cei care au permanent in minte imaginea finala si isi alimenteaza visul cu energie si mentin aprinsa flacara interioara care ii impinge mai departe.

Toate acestea sunt convingeri pe care Anthony Robbins le-a identificat ca fiind surse de energie si factori motivationali in activitatea oamenilor de succes. Intrebarea care se pune este: noi cate din aceste convingeri aplicam? Cate regasim in sistemul nostru propriu de convingeri? Cate credinte limitative punem in practica pentru a fugi de succesul pe care il meritam? Ce suntem dispusi sa inlaturam din sistemul actual, pentru a face loc acestor factori de motivatie si de obtinere a succesului?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *