Înregistrările Akashice și rolul lor în viața mea

Înregistrările Akashice și rolul lor în viața mea

Publicat: 24 noiembrie 2025
Comentarii: Fără răspunsuri

În viața mea, Înregistrările Akashice au avut un rol definitoriu. De fapt, mi-au rescris întreaga traiectorie personală si profesională, într-un mod pe care nu l-aș fi bănuit acum 10 ani când am început această călătorie.

Ceea ce a urmat a fost un traseu inițiatic frumos și, în egală măsură, provocator care a adus în viața mea resetare după resetare și m-a pus pe un traseu de recalibrare și aliniere la miezul ființei mele. Procesul a fost pe alocuri anevoios, pe alocuri dureros, însă mereu însoțit de multă grație divină. Mereu știind că sunt protejată și susținută, uneori chiar dincolo de orice înțelegere umană.
 
Anul acesta, la 10 ani de la descoperirea Înregistrărilor Akashice și încredințarea totală a drumului meu acestei frecvențe, întreagă mea viață s-a reașezat pe traseul ei organic. Ca și cum întregul proces a venit “full circle”. Iar ceea ce simt acum, privind în urmă la călătoria mea este recunoștință pentru perfecțiunea divină care a continuat să-mi traseze fire de lumină prin viață, fără ca eu să fi fost neapărat conștientă de asta în acele momente din trecut.
 
Este o priveliște unică aceasta posibilitate de a privi retrospectiv și de a vedea cum Divinul, în deplin acord cu Sinele nostru, a trasat totul – circumstanțe, oameni, evenimente, alegeri – la milimetru, în viețile noastre. Chiar dacă, poate, calea a fost mai lungă decât ne-am fi imaginat noi, cu personalitatea noastră umană, la începutul ei. 
 
Timpul necesar, în dimensiunea umană, pentru a ajunge din punctul A în punctul B nu este atât de important. Pentru că sufletul nostru ajunge întotdeauna acolo unde trebuie, la momentul potrivit. Suntem unde trebuie să fim în fiecare moment. Și mai ales, suntem pe Cale. Chiar și atunci când ni se pare că ne-am abătut de la ea.
 
Iar lucrul uimitor pe care l-am simțit în acești ani a fost următorul: că, uneori, cele mai importante decizii din viețile noastre atârnă de un fir de ață. Că tot ceea ce se poate deschide în viețile noastre și ne poate schimba definitiv traiectoria este, uneori, la o respirație și o alegere distanță. Iar ghidarea și sprijinul Sinelui sunt mereu acolo, pentru a ne susține să facem alegerile potrivite, la momentul potrivit.
 
De aceea, la momentul potrivit în călătoria mea, acum câțiva ani, am simțit să creez un spațiu prin care viețile oamenilor să poată fi infuzate cu această frecvență, subtilă dar puternică, a Înregistrărilor Akashice, care mie mi-a schimbat întreaga viață.
 
Așa s-a născut Programul de Certificare în Înregistrările Akashice. Îi aștept cu bucurie pe cei chemați la o nouă ediție, începând din luna ianuarie!
 
 

 
  • Aboneaza-te la newsletter pentru a primi un webinar gratuit

  • Sunt Mihaela Marinaș. Îmi place să spun despre mine că sunt un catalizator al transformării. Am atins prin munca mea mii de suflete în cei 15 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face în mod firesc prin mine și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *