Blocajele Sufletului în Înregistrările Akashice, Tiparele Karmice și Resetarea la Amprenta Originară
Fiecare suflet are propria sa poveste scrisă de-a lungul vieților trăite și alcătuită din lumină, întuneric, experiențe, alegeri, creștere și evoluție. Povestea fiecărui suflet și a experiențelor sale este scrisă în Înregistrările Akashice – câmpul de memorie subtilă în care este păstrată întreaga istorie a sufletului, dincolo de timp și spațiu.
Dar, la fel ca o arhivă care în timp se umple iar unele registre se deteriorează, Înregistrările Akashice ale unui suflet pot arhiva în timp blocaje și tipare karmice care apoi vor deveni o piedică în calea manifestării frecvenței originare a sufletului.
Înțelegerea acestor blocaje, tipare karmice și a dinamicii care le formează precum și resetarea lor la amprenta originară este una dintre cele mai puternice forme de vindecare prin frecvența Înregistrărilor Akashice.
Ce sunt blocajele sufletului în Înregistrările Akashice
Blocajele sunt energii nerezolvate care frânează evoluția naturală a sufletului.
Ele pot proveni din experiențe dureroase din vieți trecute, traume din viața actuală, jurăminte sau contracte făcute din frică, experiențe în care sufletul s-a simțit trădat, abandonat sau neputincios, amprente ancestrale și transgeneraționale, influențe energetice din alte timpuri, vieți sau dimensiuni
Un blocaj acționează ca un nod energetic care aduce cu sine confuzie la nivel de suflet, lipsă de claritate în a-ți urma calea sufletului și în a lua decizii, situații repetitive care devin frustrante, limitarea accesului la abundență și iubirea care ni se cuvin prin drept divin ca suflete, și tot felul de tipare de autosabotaj, vinovăție și rușine.
De exemplu: o persoană care nu se simte văzută și apreciată în relațiile cu cei apropiați, cu partenerul sau în mediul de lucru.
Aceasta poate fi o amprentă energetică din Înregistrările Akashice a unei vieți în care a fost pedepsită pentru că și-a exprimat adevărul.
Acea traumă a creat o amprentă care îi induce următoarele programe: “Dacă arăt cu adevărat cine sunt, voi fi pedepsită, deci e mai safe ca la nivel energetic să mă ascund de ceilalți și de mine însămi. Dacă nu mă arăt și nu mă las văzută cu adevărat, voi fi safe. Dar și extrem de frustrată, pentru că cei din jur nu îmi vor percepe esența sufletului, iar eu mă voi simți nevăzută cu adevărat și neapreciată pentru ceea ce sunt.”
Tiparele karmice: programele care se repetă
Un tipar karmic este un ciclu de învățare prin care sufletul trece mai multe vieți la rând până îl rezolvă.
Aceste tipare karmice se pot manifesta în toate domeniile vieții, de la cel personal, relațional, familial, până la corp și sănătate și domeniul profesional, de business.
Ele sunt ecouri ale unor lecții neîncheiate și ale unui ciclu care își cere încheiere energetică, în spatele unui tipar karmic aflându-se întotdeauna o lecție prețioasă a sufletului, esențială pentru traseul de creștere al acelui suflet.
Simptomele unui tipar karmic însă sunt întotdeauna dureroase și dificile în realitatea umană: relații dificile, cu dinamici grele, în care de obicei se repetă rolurile de victimă, salvator, persecutor, pierderi financiare, emoționale, relații imposibile, atracție către persoane nepotrivite, conflicte în viața personală sau profesională, sentimentul de a nu aparține nicăieri, frica de succes, de vizibilitate, etc.
Dacă cineva a trăit o viață în care a abuzat de putere, în viața actuală poate alege (inconștient) un scenariu în care se simte lipsit de putere, pentru că de fapt sufletul are nevoie să învețe echilibrul. Lecția este să integreze folosirea aliniată a puterii personale, în acord cu integritatea și cu Sinele Divin. Pentru asta e nevoie să iasă din polaritate – și din abuz de putere, dar și din neputință, pentru a regăsi adevărul căii autentice a sufletului. Din această perspectivă, tiparul karmic nu dorește să provoace durere, ci doar cere să fie văzut, înțeles și eliberat.
Cum se formează blocajele și tiparele karmice în Înregistrările Akashice:
De-a lungul vieților trăite în diferite dimensiuni și planuri ale existenței și mai ales pe această planeta, sufletul face diferite jurăminte, contracte, pacte, legăminte.
Toate aceste acorduri energetice se imprimă în Înregistrările Akashice și devin modele din care sufletul operează.
Astfel de amprente sunt fraze de genul: “Nu voi mai iubi niciodată”, “Nu voi mai spune niciodată adevărul”, “Nu voi mai face misiunea de vindecător, pentru că voi fi pedepsit”, ” Te voi iubi veșnic și te voi urma oriunde, în toate viețile, voi fi lipită de tine.”, “Nu merit nimic, pentru că l-am trădat pe Dumnezeu.”, “Nu sunt în siguranță nicăieri, pentru că oamenii sunt răi.”.
În planul fizic, toate aceste amprente se manifestă sub forma blocajelor financiare, provocărilor în relații, autocritică și autosabotaj, nenumărate frici în a fi cine ești cu adevărat, sentimentul permanent de vină sau obligație.
Dintre toate metodele cu care am lucrat în cei 15 ani de lucru cu oamenii, din perspectiva mea lucrul cu Înregistrările Akashice este profund transformator și ne împuternicește cu adevărat, pentru că merge direct la rădăcină, indiferent pe ce dimensiune sau plan se află această rădăcină.
Resetarea Înregistrărilor Akashice la Amprenta Originară
Amprenta originară este frecvența pură a sufletului, înainte ca el să intre în jocul experiențelor umane și să acumuleze blocaje și tipare karmice. Este esența ta nealterată, în care există liber arbitru, libertate, autenticitate, creativitate, iubire necondiționată, conexiune cu Sursa.
Resetarea la această amprentă înseamnă dizolvarea energiilor care nu îți mai servesc, împreună cu amprenta energetică care a creat blocajele și tiparele karmice.
Această resetare presupune dizolvarea jurămintelor și a contractelor vechi, revocarea acordurilor karmice, eliberarea fragmentelor de suflet rămase blocate în experiențe traumatice iar, la final, reconectarea la versiunea ta divină.
Este o recalibrare profundă și nu este o ștergere a trecutului. Toate lecțiile sufletului rămân intacte, dar fără încărcătura emoțională, sufletească și karmică aferentă.
O astfel de resetare aduce sentimentul de ușurință, claritate, sentimentul de întoarcere Acasă, dispariția fricilor majore, creșterea încrederii în Sine și în conexiunea cu Universul, cu Dumnezeu, capacitatea sporită de manifestare.
Desigur, o astfel de resetare energetică trebuie dublată de acțiune. E recomandat să facem pași concreți pentru rezolvarea unor situații concrete de viață, această resetare oferind cadrul potrivit și fereastra energetică prin care se pot face astfel de ajustări în viața de zi cu zi.
Procesul subtil al resetării se face prin accesarea Înregistrărilor Akashice, identificarea distorsiunilor din amprentă și revenirea la amprenta originară prin efectuarea protocolului de curățare și realiniere a Înregistrărilor Akashice.
Tot acest proces se învață în cadrul Programului de Certificare în Înregistrările Akashice:
https://damaideparte.ro/inregistrari-akashice/program-de-certificare-in-inregistrarile-akashice-soul-union/

Program de certificare în Înregistrările Akashice SOUL UNION
CERTIFICARE ÎN ÎNREGISTRĂRILE AKASHICE Înregistrările Akashice ne deschid un nou nivel de la care ne putem crea și trăi viețile pe această planetă. A deschide




