Uneori, Calea e solitară. E doar între sufletul tău și Dumnezeu.
Alteori, te însoțești o perioadă cu alții. Te întâlnești, împărtășești o bucată de drum și apoi te desparți.
Uneori, împărtășești mai mult decât sperai. Alteori, mai puțin decât ți-ai fi dorit.
De cele mai multe ori, vrei ca cineva să îți ofere garanția că va fi permanent acolo, pe Calea ta.
Dar tot de cele mai multe ori înveți că, în viață, există multe căi iar ele, câteodată, sunt diferite. Și cel mai bun lucru pe care îl poți face este să fii recunoscător pentru fiecare secundă și fiecare om cu care te sincronizezi pe Cale.
Pentru ca apoi să faci celălalt cel mai bun lucru pe care îl ai de făcut: să îți urmezi propria Cale. Exact așa cum e ea. Anevoioasă sau lină, grea sau ușoară. Cu tot prețul pe care ți-l cere. E a ta și a nimănui altcuiva.
Și cel mai frumos lucru este să poți spune, cu împăcare și asumare: Este Calea mea. O aleg, dincolo de orice altceva. Dincolo de orice garanție, dincolo de orice nevoie de certitudine. Merg unde mă trimite Calea.
Pentru că un lucru e cert: dacă îi ești loial dincolo de orice altă loialitate, Calea îți va da înapoi înmiit. Te va reda pe tine ție însuți.
Iar Cu Iubire in suflet, nu vei fi niciodată singur pe Cale. Și, mai ales, nu vei fi niciodată pe Calea greșită.
Mihaela Marinaș




