Fiecare cu adevărul lui sau există un singur Adevăr?

Publicat: 5 mai 2021
Comentarii: Fără răspunsuri

Există o percepție comună a adevărului. Eu am o părere despre un anumit lucru, situație, conjunctură, pe baza experiențelor mele trecute, a cine sunt până în acest moment și a ceea ce am trăit până într-un anumit punct.

Din această perspectivă, pentru că avem background diferit, putem fi foarte diferiți. Eu am un adevăr, tu ai un adevăr. Eu percep lucrurile într-un fel, tu percepi într-un fel. Putem avea percepții diferite, ceea ce duce la mai multe adevăruri într-o anumită situație. Așa cum avem mai multe modalități de a percepe o situație, avem mai multe adevăruri subiective.

În același timp însă, orice situație din viață este conectată la un adevăr mai înalt. Acel adevăr care este dincolo de percepțiile personale ale celor implicați. Cu cât avem capacitatea de a ne alinia la acest adevăr, cu atât putem avea mai multa pace într-o situație dată, indiferent cât de dificilă pare a fi acea situație.

Este Adevărul care picură peste noi picături de grație divină. Adevărul care ne îmbracă, ne ține în brațele lui, ne poartă cu ușurință prin situații grele, dureroase sau inconfortabile. Și îi face pe toți cei cu care intrăm în contact să-și aducă aminte de locul din ei aliniat la Divin.

Este acel Adevăr care cuprinde tot, fără să excludă nimic. Dincolo de bine sau rău. Adevărul Divin, Adevărul care a fost mereu acolo. În fața noastră, în ființa noastră. Atât de intim, încât nu am putut să-l simțim decât atunci când am putut să ne încredințăm lui. Atât de la vedere, încât nu a putut fi văzut decât când am fost pregătiți să îl lăsăm să ne conecteze la inima noastră.

Nu e vorba despre a avea sau nu păreri despre ceva. Putem avea multe percepții, multe păreri, multe adevăruri. Este vorba despre acel adevăr înalt al fiecărei situații care, o data accesat, schimbă toată perspectiva. Ne atinge pe noi, pe cei din jur. Este unic, de necontestat, de neinvalidat.

Când suntem în contact cu el ne curg șiroaie de lacrimi direct din inimă, ni se ușurează ființa, vocea curge și devine catifea de mângâiat vieți, suflete și destine omenești.

Se simte în întreaga ființă: “Da, aici e Adevăr.” Adevăr de necontestat, pentru că vine din Sursă și din Iubire față de tot și de toate. Acesta este Adevărul mai înalt.

Cum putem găsi locul din noi conectat la Adevărul mai înalt, în orice situație de viață am trăi într-un anumit moment? Ce avem nevoie să lăsăm în urmă pentru a face asta?
Spre ce avem nevoie să ne deschidem?
Cum putem să întâmpinăm Adevărul mai înalt în ființa și viața noastră?

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *