Rocada oamenilor din viata noastra

rocada oamenilor din viata noastra

Cunoasteti momentul acela in jocul de sah cand Regele se apropie de Tura pentru a face schimb de locuri intre ele? Acel moment numit rocada pe care si noi, oamenii il folosim in acelasi joc in ale carui piese suntem, numit viata?

Exista oameni pe care am fi putut jura ca nu ii vom parasi niciodata la fel de bine cum exista oameni pe care nu am fi vrut sa ni-i apropiem nicioadata. Si totusi am facut-o. In ambele cazuri. Mai mult sau mai putin constienti.

Le putem opune oare rezistenta tuturor acelor Nebuni care au intrat pe diagonala in vietile noastre? Sau Regilor si Reginelor care asteapta sa intre in sufletele noastre? Sau Turelor ale caror miscari directe si uniforme ne pot conduce catre cele mai interesante experiente in lectiile noastre de dezvoltare personala?

Cu totii suntem martorii unei rocade ale oamenilor din viata noastra. Si oricat am incerca sa i ne impotrivim, sa-i schimbam cursul sau sa o neglijam, pur si simplu nu vom reusi.

Ma intreb care sunt criteriile dupa care Universul ne scoate in fata mereu aceiasi oameni. Si mai ales ma intreb care este numele acelui fenomen care ne aduce in prim plan o serie de invataturi prin intermediul oamenilor pe care poate nu i-am fi ascultat niciodata.

Oare cum este posibil ca timp de 3 ani sa trecem pe strada unul pe langa altul si abia in urma acestei perioade de timp, sa reusim sa avem un schimb de replici? Sau oare cum ajunge cel mai “obraznic” elev sa ne devina invatator? Sau oare cum este posibil sa ajungem sa iubim omul care altadata ar fi fost pe lista lui “Asa NU”?

Si mai ales, ce creaza toata aceasta rocada in sufletul nostru? Ne atentioneaza ca suntem “in sah” si ne propune sa fim mai atenti data viitoare? Sau oare eram mat demult si noi inca mai speram sa fim castigatori?

Toti acesti oameni, toti acesti ochi mai mult sau mai putini limpezi, toate aceste maini care se intind spre noi, toate aceste vorbe rostite spre noi…toate acestea, ce facem cu toate acestea? Cum ajungem sa nu ne pierdem pe noi insine printre toate aceste mutari bruste? Si cum ajungem sa ne reechilibram in urma unor avalanse de oameni care tot schimba temperatura sufletului nostru?

Pentru ca bine spune cantecul: ”…niciodata nu as fi crezut ca am nevoie de toti acesti oameni…”