
Observ in interiorul meu si in jurul meu o goana nebuna in aceasta perioada de Craciun dupa emotii, sentimente, momente, senzatii…
Ca si cum am vrea in cele cateva zile de Craciun sa umplem toate golurile din viata noastra si din sufletul nostru.
Pentru ca acum, cand a venit Craciunul, putem sa mancam ce vrem, sa ne luam ce ne dorim, sa facem ce ne place, sa stam cu cine ne e drag, si putem sa simtim … Doar acum.
Asa ca totul trebuie facut la superlativ in aceasta perioada, acum trebuie sa primim si sa daruim totul, ca sa ne fie de ajuns pentru dupa aceea, cand vom continua sa ne traim vietile programate intr-o monotonie prea binecunoscuta.
Si cu atata presiune pe care o punem asupra noastra in aceasta perioada, uitam din nou sa ne relaxam si sa fim. Si uitam sa daruim si sa primim cu adevarat. Prin suflet, prin gest, prin gand, prin a sta in inima, aliniati in interiorul nostru la ceea ce suntem.
Dar daca ne traim viata ca si cum ar fi un Craciun continuu si privim Craciunul ca pe o prelungire fireasca a unei stari interioare deja cunoscute?
Daca ne dam voie sa fim ce vrem sa fim si sa simtim toata minunatia si bucuria vietii chiar si atunci cand nu sunt beculete aprinse in oras si globulete in brad?
Daca ne dam voie sa oferim si sa primim in fiecare zi? Daca devenim Mos Craciunul sufletului nostru?
Daca invatam ce inseamna cu adevarat sa daruim si sa primim si nu vom mai avea nevoie de 3 zile pe an in care sa exageram cu goana dupa ceva ce ne lipseste? Daca tot ceea ce ne dorim sa facem de Craciun va deveni un firesc al vietilor noastre?
Acum, cand sarbatoarea Craciunului e aproape, va ofer spre reflectie acest subiect. Nu trebuie sa asteptam Craciunul…trebuie sa ne permitem sa fim si sa ne manifestam esenta noastra adevarata in fiecare moment al vietii noastre.