Împărtășiri…

În ultimul timp, mi s-a schimbat atât de mult modul de interacțiune cu oamenii în spațiile pe care le deschid în lucrul meu, încât nu mă mai recunosc prea tare nici măcar eu:)).

Ultimii doi ani au fost profund transformatori pentru mine și asta se vede în tot ceea ce mi se întâmplă – am schimbat țara, am ieșit din toate relațiile cu dinamici nesănătoase și, împreună cu asta, s-au dizolvat toate tiparele vechi care mă însoțeau și multe alte lucruri care se întâmplau la nivel subtil și pe care le duceam cu mine, fără sa realizez.

De la o seriozitate exagerată și un ultra perfecționism în spatele căruia îmi ascundeam rănile, am ajuns într-o stare de relaxare, de primire a tuturor celor care vin spre mine cu un firesc și o naturalețe pe care înainte nu o aveam nici măcar pentru cei mai apropiați oameni din viața mea. Pentru că, în primul rând, nu o aveam față de mine însămi.

Acum, acel firesc s-a așezat cumva în mine, în centrul ființei mele, egal cu sine însuși. Ca ceva care mă definește și m-a definit întotdeauna. Era doar ascuns sub multe straturi de abuz narcisic încasat și oferit ani de zile. Pentru că așa e rana asta narcisică – (aia care ne zice tot timpul că e ceva profund în neregulă cu noi și care ne face după aceea să le zicem altora, mai pe față sau mai subtil, același lucru) – o punem în practică în toate modurile posibile, fie ca victime fie ca abuzatori, până o vedem complet și putem merge dincolo de ea.

După ce mi s-a dizlocat mult din rana asta (care omoară vitalitatea și autenticitatea interioară de dragul de a da bine), rând pe rând toate părțile devitalizate și invalidate din mine au început să revină la viață și să își ia permisiunea să existe. Nu mă mai fracturez în moduri dureroase și nu mai interacționez fragmentat – într-un fel cu cei dragi, într-un fel cu prietenii, într-un fel când fac live-uri pe Facebook și într-un fel când țin cursuri și deschid spații de transformare. O congruență interioară s-a așezat în mine într-un fel care îmi egalizează interacțiunile în toate contextele în care mă angajez. Dorința de a impresiona pe cineva e din ce în ce mai mică. Direct proporțională cu toleranța la abuz, care a scăzut drastic.

Îmi permit din ce în ce mai mult să pot respira în lejeritatea și firescul a cine sunt și simt să transmit acest firesc spre toți cei care vin spre mine, în viața de zi cu zi sau în contextele de lucru create prin mine.

Îmi reușește mereu această congruență? Desigur, nu. Dar îmi e suficient să știu de unde am pornit și unde sunt astăzi. Îmi e suficient să mă pot bucura de o libertate interioară la care acum câțiva ani nici măcar nu puteam să visez. Îmi e suficient să simt cum, în sfârșit, pot respira în toate relațiile mele, personale sau profesionale. Îmi e suficient să simt cum îmi dau permisiunea să fiu exact cine sunt în fiecare moment și cum pot transmite această permisiune celor care intră în contact cu mine, cărora le e dor de același firesc și aceeași naturalețe în interiorul lor.

Haideți să celebrăm, acolo unde suntem, fiecare în interiorul nostru: fiecare bucățică de gheață topită, fiecare colțișor dur care s-a lăsat șlefuit, fiecare bucățică de suflet deschisă spre vulnerabilitate, fiecare prețiozitate lăsată în urmă, fiecare mecanism de protecție alchimizat în firesc, în împărtășire, în bucurie, în împreună. Și fiecare mecanism de protecție care încă există, pentru că are încă un rol important de îndeplinit.

Pentru că meritam să fim buni cu noi. Merităm să ne primim și să ne arătăm, exact așa cum suntem.