Aceasta este întrebarea cu care avem nevoie să stăm de câte ori trecem prin schimbări majore de paradigmă, prin tranziții mari, prin destructurări și restructurări importante.
În momentul în care ne aflăm acum, simt ca este una din cele mai potrivite întrebări pentru a accesa următorul nivel: Ce vrea viața de la mine acum? – prin viață, putem înțelege Univers, Dumnezeu, Sine Divin.
Uneori da, este vorba și despre ce vrem noi, în sinele noastru uman și perspectiva subiectivă. Alteori însă vine momentul încredințării în fața perspectivei mai înalte. Și atunci nu mai este despre ce vrem noi de la viață, ci este despre ce vrea viața de la noi. Și despre a ne pune în serviciu de la acel nivel. Nu mai este despre a împinge ceva și a determina ceva cu ajutorul voinței umane, pentru că voința noastră umană este limitată în astfel de condiții. Atunci când ne bazăm pe voința noastră nu putem împinge lucrurile decât până într-un anumit punct.
Este despre a ne lăsa luați în serviciu de ceva mai mare decât sinele nostru uman. Ce vrea viața de la mine acum? Cum pot servi de la acel nivel, mai mare decât mine?
Dar e nevoie mai întâi să știm că, pentru a ne adresa această întrebare, e nevoie de curaj. Și de renunțare. Și de eliberare. Și de a lăsa în urmă. Dar, mai ales, de a primi. Mult mai mult decât ne-am putea imagina. De a primi sprijin, încredere, iubire, bucurie. Sentimentul că suntem în siguranță, deși pășim într-un necunoscut absolut. Că vom primi sprijinul necesar, însă doar dupa ce ne asumăm riscul. Folosind o metaforă terifiantă de bungee jumping, să descoperim că avem centura de siguranță pusă, însă doar dupa ce am decis să ne aruncăm în gol.
Uneori, e nevoie să lăsăm în urmă modul în care ne reprezentăm în lume. Modul în care funcționam. Modul în care știam că lucrurile funcționează. Uneori e nevoie să lăsăm în urmă lumea noastră veche ca să o regăsim altfel. Alteori, e nevoie doar să continuăm să facem ce făceam și lucrurile se vor transforma la momentul potrivit. Alteori, e nevoie să facem schimbarea treptat. Alteori brusc. Deși nimic nu e brusc, chiar dacă pare.
Indiferent pentru ce e nevoie să facem spațiu în viețile noastre, schimbările mari ne determină să ne adresăm întrebări mari. Însă simple. Pentru că răspunsul e mereu simplu și mereu acolo.
Cumva, la un anumit nivel, deja îl știm. Îl intuim, îl simțim. Poate îl urâm, ne luptăm cu el, îl negăm, dar, atunci când vine din adevăr, acel răspuns nu dispare niciodată.
