Calea usoara sau calea grea in procesele interioare

Astazi o sa vorbesc cu cei care sunt obisnuiti cu vartejul proceselor interioare si cu cei care lasa de multe ori sa treaca pe alaturi viata simpla si frumoasa, pentru ca exista ceva ce trebuie procesat. Cu cei care aleg, de obicei, calea grea.

Cu cei care nu se pot abtine sa plonjeze in umbre si cu cei pentru care nu mai e cale de intoarcere din aceasta continua calatorie interioara.

Cu cei care s-au aruncat in spirala cresterii interioare si care stiu, in interiorul lor, ca nu se mai pot opri. Pentru ca nu mai au aceasta alegere. Cu cei printre care ma numar si eu de cativa ani buni. Vreau sa va zic cateva lucruri astazi:

Fiti blanzi cu voi. Mai luati din cand in cand cate o gura de aer. Lasati lucrurile sa curga. Nu le fortati si nu va mai fortati. Viata insasi este un proces continuu, pe care nu putem sa-l grabim. E nevoie de curgere, de permisiune si de firesc in tot acest vartej al proceselor noastre.

Cum ne poate deveni mai usoara calea?

Cred ca toti cei care trecem prin aceste transformari am fost de acord acum ceva timp ca pentru a ne schimba e nevoie de expunere repetata la propria dezintegrare si de vizite nenumarate la granita dintre constient si inconstient, pentru a face invizibilul vizibil si inaccesibilul accesibil si pentru a ne putea reconstrui apoi intr-un mod sanatos.

Pentru a realiza acest lucru insa, uneori e nevoie sa treci prin iad. Acest proces de dezintegrare-integrare solicita atat de multa energie incat uneori ajungem in pragul disperarii.

Insa cel mai mare iad este cel pe care-l adaugam noi, clipa de clipa, peste greutatea procesului in sine, prin ruminatia mentala continua, prin lipsa prezentei din corp si din viata noastra de zi cu zi, prin proiectarea continua intr-un “acolo” ideal, pe care il vom accesa la finalizarea procesului interior in care suntem.

Si, ghiciti ce, daca nu invatam sa fim prezenti complet “aici”, in conditiile si circumstantele actuale, nu vom accesa niciodata acel “acolo”.

Asa ca astazi imi spun mie si prietenilor si colegilor mei pe care ii stiu fiind extrem de constiinciosi cu procesele lor personale:

Haideti sa reinvatam blandetea si sa incepem cu propria persoana.

Haideti sa ne alegem bataliile cu mai mare grija.

Haideti sa nu mai procesam chiar orice, ci doar ce merita cu adevarat.

Haideti sa mai lasam spatiu si pentru viata simpla, dincolo de orice proces, in spatiul unde toate sunt deja aranjate la locul lor, in ordinea cosmica atat de greu de perceput uneori din perspectiva haosul din interior.

Haideti sa invatam sa stam si cu haosul si confuzia si sa ne simtim bine acolo unde suntem.

Haideti sa ne relaxam in imperfectiunea noastra si sa ne iubim pentru cat de multe am facut pana acum.

Calea pe care am ales-o este deja grea. Asa ca, din cand in cand am putea sa ne facem singuri viata mai usoara.

Alegerea de a o lua inapoi si a ajunge in punctul initial nu mai exista, deci nu putem decat merge inainte. Vom mai cadea, ne vom mai juli coatele si genunchii, insa din cand in cand ne putem opri sa ne pansam ranile si sa mergem in pas de plimbare pentru a avea timp sa ne bucuram de minunatiile din jur.

Pentru ca, intr-un final, poate ca cel mai frumos proces din toate este sa invatam sa trecem prin viata traind-o simplu, bucurandu-ne de tot.