eliberarea de mintea noastra
Tehnici de meditatie

Eliberarea de mintea noastra

eliberarea de mintea noastra

eliberarea de mintea noastra
Cand o persoana se duce la doctor si spune: „Aud o voce in capul meu”, probabil ca va fi trimisa la psihiatru. Cert este intr-un mod foarte asemanator, aproape toata lumea aude una sau mai multe voci in cap tot timpul: gandurile involuntare in legatura cu care nu va dati seama ca aveti puterea de a le opri. Monologuri si dialoguri continue. Probabil ca ati intalnit pe strada „nebuni” care vorbesc fara oprire, cu voce tare sau mormaind in barba. Ei bine, acest lucru nu difera foarte mult de ceea ce faceti dvs. insiva si toti oamenii „normali”, cu exceptia faptului ca nu vorbiti cu voce tare.

Vocea comenteaza, speculeaza, compara, judeca, se plange, accepta sau respinge etc. Ea nu este neaparat relevanta pentru situatia in care va aflati in acel moment; poate evoca trecutul recent sau indepartat, poate repeta sau imagina posibile situatii viitoare. Isi imagineaza deseori lucruri negative, finaluri nedorite; acest lucru este numit „ingrijorare”, uneori, aceasta banda de magnetofon care zbarnaie in fundal este insotita de imagini sau „filme mentale”.

Chiar daca nevoia este relevanta pentru situatia curenta, ea va fi interpretata in termenii trecutului; pentru ca vocea apartine mintii noastre conditionate, care este rezultatul istoriei noastre de viata, dar al cadrului mental cultural colectiv pe care l-am mostenit. Asa ca dvs. priviti si evaluati prezentul prin prisma trecutului si obtineti o perspectiva total eronata asupra lui. Nu de putine ori, vocea este cel mai aprig dusman al dvs. Multi oameni traiesc avand in minte un tiran care ii ataca si ii pedepseste continuu, acaparandu-le mare parte din energia vitala. El este cauza nefericirii si a suferintei neexprimate, si chiar a bolii.

Vestea buna este ca va puteti elibera de mintea dvs. Aceasta este singura eliberare autentica. Puteti face primul pas chiar acum. Incepeti sa va ascultati vocea care vorbeste in capul dvs. cat puteti de des.

Acordati o atentie deosebita gandurilor repetitive sau tiparelor de gandire; poate ca aceste vechi discuri de gramofon vorbesc in capul dvs. de ani intregi. Iata ce inteleg eu prin „observarea ganditorului” — este un alt fel de a spune: asculta-ti vocea mintii, acolo ca spectator, ca martor.

Cand va ascultati vocea mintii, incercati sa fiti impartial. Adica nu o judecati. Nu judecati si nu condamnati ceea ce auziti, pentru ca asta ar insemna ca aceeasi voce a intrat din nou pe usa din spate. Va veti da repede seama: vocea e acolo, iar eu sunt aici, ascultand-o, urmarind-o.

Constientizarea faptului ca eu sunt — acest sentiment al propriei prezente — nu este un gand. El vine de undeva de dincolo de minte.

Asa ca, atunci cand ascultati un gand, constientizati nu numai gandul, ci si propria dvs. prezenta ca martor al gandului. In felul acesta, a aparut o noua dimensiune a constiintei. in timp ce va ascultati gandul, simtiti o prezenta constienta — sinele dvs. profund — ca si cum s-ar afla dincolo de gand sau dedesubtul lui, orice-ar insemna asta.

Atunci gandul isi pierde puterea asupra dvs. si incepe cu repeziciune sa slabeasca in intensitate, in forta, pentru ca nu mai continuati sa incarcati mintea cu energie prin identificarea cu el. Acesta este inceputul sfarsitului gandirii involuntare si compulsive.

Cand un gand cedeaza, veti resimti o discontinuitate in fluxul mental — un hiat al non-mintii. La inceput, aceste intervale vor fi scurte, poate de cateva secunde, dar treptat ele se vor prelungi.

Cand vor aparea astfel de intervale, veti simti o anumita liniste si pace interioara. Acesta este inceputul starii naturale de traire a unitatii cu Fiinta, senzatie care, de obicei, este ascunsa de minte. Exersand, sentimentul de liniste si pace se va aprofunda. De fapt, profunzimea lui nu are limite. Veti simti si o subtila senzatie de bucurie care urca din adancul dvs.: bucuria de a trai.

Nu este o stare asemanatoare cu transa. Deloc. Aici nu e vorba de o pierdere a constiintei. Este exact opusul transei. Daca pretul pacii ar fi scaderea nivelului constiintei, iar pretul calmului – o scadere a vitalitatii si a vitezei de reactie, atunci aceste lucruri nu ar merita dobandite. In aceasta stare de conectare interioara sunteti mult mai alert si mai treaz decat in momentele de identificare cu mintea. Sunteti in intregime prezent. Aceasta mareste frecventa vibratiei campului energetic care da viata corpului fizic.

Pe masura ce patrundeti mai adanc in aceasta zona a „non-mintii”, cum i se spune uneori in Orient, castigati o stare de constiinta pura. In aceasta stare, va simtiti propria prezenta cu o asemenea intensitate si bucurie, incat orice gand, orice emotie, intregul corp fizic si toata lumea externa devin relativ lipsite de importanta in comparatie cu trairea. Totusi, nu este o stare egoista, ci una total altruista. Va conduce dincolo de ceea ce ati crezut pana acum ca este „sinele propriu”.

Aceasta prezenta sunteti esentialmente dvs. si, in acelasi timp, inimaginabil mai mult decat dvs.

Extras din “Puterea prezentului”, Eckhart Tolle, Editura Curtea Veche

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *