Relatii

Dusmanul din celalalt

Dusmanul din celalalt - aimee.ro resurse pentru dezvoltare personala si evolutie spirituala
Un pas important pentru eliberarea din clestii urii este sa recunoastem “cuiul” care o tine pe loc: fixatia asupra “dusmanului din celalalt”. Acel dusman este imaginea interna a celui care nu ne iubeste sau nu se poarta frumos cu noi. Poate fi vazuta operand in tendinta noastra de a fi vigilenti. Daca nu aducem aceasta imagine interna in lumina constiintei si nu vedem cat de mult ne concentram asupra altor persoane ca amenintari potentiale, tendinta va opera in mod inconstient, otravindu-ne pentru totdeauna relatiile cu ceilalti.

Haideti sa vedem cum se formeaza imaginea dusmanului in minte. Cand suntem copii depindem total de parintii nostri pentru orice. Cand am primit afectiunea mamei, am dezvoltat in interiorul nostru sentimentul ca “mama este buna.” Totusi, de vreme ce nicio mama nu poate fi total sincronizata cu copilul ei, am avut si experienta unei mame care ne-a neglijat, ne-a frustrat sau ne-a ranit.

Copiii nu pot intelege cum un parinte poate fi “bun”, o sursa de placere si fericire pentru un minut, si “rau”, o sursa de durere si frustrare, in minutul urmator. Este necesara o doza mare de maturitate pentru a mentine o imagine echilibrata, nuantata a celorlalti, care sa includa atat calitatile lor placute, cat si pe cele neplacute. Daca ar avea copiii aceasta maturitate, ar putea fi capabili sa-si spuna: “Acum ma simt neglijat, dar imi pot da seama ca mama trece prin clipe grele.  Este si ea impovarata si tensionata. A avut o viata grea, iar faptul ca are un copil mic aduce la suprafata toate conflictele si nevoile sale nerezolvate. Asadar, faptul ca nu poate fi alaturi de mine acum nu inseamna ca eu sau ea am facut ceva rau.” Daca ar fi capabili copiii de acest tip de intelegere, nu ar mai fi nevoie de psihoterapeuti. De vreme ce copiii sunt atat de dependenti de parintii lor, ei au nevoie sa-i vada ca fiind buni. Daca si-ar vedea parintii ca fiind rai, asta ar leza sentimentul copilului de siguranta.

Asadar, copiii arunca de obicei imaginea mamei care produce frustrari si raneste in afara constiintei, in umbra inconstientului (de unde iese in povesti in postura vrajitoarei celei rele sau mamei vitrege malefice sau, ca omolog masculin, pe post de urias rau sau capcaun). Asa isi protejeaza copiii legatura cu mama cea buna-cea care-i hraneste si are grija de ei-si isi mentin echilibrul.

Dar ori de cate ori un aspect din experientele noastre cade in inconstient, isi face propria viata, crescand in intuneric asemenea mucegaiului care se imprastie intr-o magazie. Asadar, sentimentul reprimat legat de un parinte neglijent sau frustrant infloreste in final intr-un sentiment mai general al celui rau-cel care nu ne poate iubi asa cum suntem, care ameninta sa ne raneasca sau sa ne tradeze si nu poate fi de incredere din acest motiv. Astfel, cel rau isi stabileste resedinta permanenta in umbrele mintii.

Acest lucru explica una dintre experientele cele mai tulburatoare si surprinzatoare care se nasc in relatiile intime: intr-o dimineata, doi indragostiti se pot simti iubitori, dupa care, schimband doar cateva cuvinte, ajung sa se certe la cutite. Cum se poate dizolva atat de usor stralucirea de luna de miere a unei noi iubiri in sarcasm si incriminari? Cum pot doi oameni care sustin ca se iubesc mai mult decat orice pe lume sa se intoarca unul impotriva celuilalt atat de repede, reactionand agresiv si violent, ca si cum ar fi cei mai mari inamici? Agresivitatea neasteptata a facut ca multi iubiti sa se intrebe daca nu cumva partenerul a luat-o razna sau este de fapt un monstru. Si mai ciudat este ca aceste izbucniri sunt deseori determinate de cele mai neinsemnate incidente, cum ar fi ca unul din parteneri vine la intalnire cu zece minute intarziere.

Exploziile de furie si invinuire se produc atunci cand apar dintr-odata in constiinta imaginea celui rau si asocierile sale dureroase si se proiecteaza asupra celui pe care il iubim. E ca si cum gardianul nostru cu norma intreaga tine un poster cu Cel mai Cautat Infractor pe perete si scaneaza in mod constant mediul inconjurator in cautarea lui. Asadar, de fiecare data cand partenerul nostru actioneaza, vorbeste sau ne trateaza intr-un fel care se potriveste catusi de putin cu acest profil, declanseaza un semnal de alarma foarte adanc ascuns si trecem intr-o stare combativa.

Dintr-o data ii vedem pe cei la care tinem ca pe proiectia vie a tuturor celor care ne-au ranit si ne-au respins vreodata: ”Stiam eu ca nu ar fi trebuit sa am incredere in tine. Esti ca toti ceilalti. Iti voi arata ca nu-ti permit sa te porti asa cu mine.”

Furia in trafic este o situatie des intalnita care arata cum vechiul “cui” impotriva celui rau poate izbucni brusc. Cum altfel ar putea oamenii de treaba sa se transforme dintr-o data in monstri din spatele volanului? Soferul fara chip care-ti taie calea reprezinta fiecare persoana care nu te-a tratat cu afectiune sau bunatate. Si, pe masura ce claxonezi sau strigi cuvinte obscene, ii transmiti persoanei ca nu ai de gand sa mai suporti.

In asta consta tragedia ostilitatii: inchide canalul prin care poate intra iubirea in noi, indepartandu-ne de puterea vindecatoare si regenerativa. Ostilitatea ne infrange pe noi, pentru ca ne face sa ne inchidem fata de iubire si ii face si pe ceilalti, care sunt tintele plangerilor noastre, sa se departeze.

Extras din “Iubiri perfecte, relatii imperfecte.Cum sa vindecam ranile sufletului”, John Welwood, editura Cartile Elena Francisc

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *