Relatii

Dacă vrei un bărbat conștient…

Draga mea, spui că vrei un bărbat conștient?

Atunci, trebuie să te întreb: Realizezi ce înseamnă cu adevărat să fii tu, la rândul tău, o femeie conștientă? Înțelegi toate implicațiile acestui lucru? Și tot ce derivă de aici?

A fi o femeie conștientă îți cere totul. Îți cere să îți iei în stăpânire tot bullshit-ul, în întregime. Chiar și bucățile cele mai întunecate și mai nesuferite.

E nevoie să confrunți părți din tine pe care le-ai ținut ascunse mult timp:

Vrăjitoarea malițioasă
Nesuferita manipulatoare care vrea ca totul să fie cum vrea ea, când vrea ea, indiferent care e prețul
Prostituata care se vinde mult prea ușor
Fetița nevindecată, care are nevoie de validare permanentă din exterior
Femeia sălbatică și distructivă care poate arde din temelii un oraș întreg doar pentru că așa vrea ea
Mama autoritară care tratează bărbații ca pe niște copilași


Va trebui să te uiți la anii în care ai ascuns părți ale sinelui neacceptate de societate sau chiar de tine, în fața cărora va trebui să începi să te deschizi.

Va trebui să te uiți la neîncrederea ta în masculin și în bărbați. Să o privești drept în ochi și să-i spui “Du-te naibii!”

Va trebui să te surprinzi ori de câte ori îți simți corpul și inima închizându-se. Și apoi va trebui să depui efort să le deschizi din nou.

Va trebui să dai drumul furiei, durerii și doliului pe care le ai în relație cu masculinul. Va trebui să-ți îmblânzești inima, până când devine un spațiu sacru al încrederii. Astfel încât acest bărbat conștient să te poată duce în locuri în care tu nu ai putea să mergi singură.

Există un motiv pentru care tânjești atât de mult după un bărbat conștient. Inima și sufletul tău intuiește ceea ce este posibil într-o relație conștientă.

Dar trebuie să fii disponibilă să faci munca adevărată ca să ajungi acolo. Nu există un tren al zânelor care să te lase direct la destinație. Iar calea asta nu este pentru cei slabi de inimă. Vorbitul cu îngerii nu te duce acolo. Nici deschiderea celui de-al treilea ochi nu te duce acolo. A zgâria lucrurile la suprafață și a dansa în jurul adevărului a cine ești cu adevărat nu te va duce acolo.

A te cunoaște pe tine te va duce acolo. A cunoaște, a vedea, a te deschide și a accepta fiecare aspect al tău te va duce acolo.

A elibera zidurile din jurul inimii tale, pântecului tău, vaginului tău și din jurul fiecărei părticele din corp te va duce acolo.

A-i ierta pe toți bărbații care ți-au greșit, în viața asta și în alte vieți, te va duce acolo.

A te ierta pe tine te va duce acolo.

Sunt două căi pentru a face asta:

Faci munca singură. Te deschizi, te eliberezi, te vindeci, devii întreagă pe cont propriu și apoi întâlnești un bărbat conștient care este la același nivel la care ești și tu. Sau mergi împreună pe cale cu un bărbat care te întâlnește în momentul în care ești acum. Evoluați împreună. El devine conștiință, tu devii iubire. Întotdeauna atragi și inspiri un bărbat egal de devotat spre a se deschide în fața iubirii pe cât ești tu într-un anumit moment. Asta înseamnă că bărbatul tău va fi conștient și prezent în același grad în care tu vei radia iubirea și vei permite forței vieții să pătrundă în ființa ta.

Dacă vrei un bărbat conștient, mergi și ia-l. Dar nu te aștepta să-ți cadă la picioare. Nu va cădea. Fă munca alături de un bărbat care te întâlnește la nivelul la care ești acum sau fă munca pe cont propriu, până când va apărea un bărbat care te întâlnește la nivelul tău. Orice altceva este gândire magică și basme cu zâne.

de Sabrina Lynn Domenosky
https://www.facebook.com/sabrina.domenosky

Traducere: Mihaela Marinaș

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *