Relatii

Când Masculinul întâlnește Femininul trezit…

Când Masculinul întâlnește Femininul trezit și autentic, se trezește în el o nouă lume care îi activează un nivel de conștientizare care îi solicită întreaga atenție.

Femininul trezit și întreg nu este disperat în preajma masculinului. Asta nu înseamnă că nu își conștientizează dorința interioară profundă și dorul sacru de prezența masculinului în viața ei. Ea știe asta mai bine decât orice femeie care nu s-a deschis încă spre întreaga ei putere.

Femininul trezit știe că masculinul joacă un rol vital în călătoria ei, având abilitatea de a o deschide în feluri în care nu se poate deschide singură. În esență, își dorește prezența masculinului dintr-un loc foarte profund din inima ei.

Dar această dorință poate fi pusă în așteptare pentru mulți ani, dacă nu este întâlnită de prezența masculină și de devoțiunea de care are nevoie de la masculin ca să poată servi rolului său sacru feminin.


Femininul trezit și efectul asupra Masculinului

Când masculinul întâlnește vibrația feminină conștientă, începe să se trezească. Energia masculină este activată profund, prin chemarea inimii sale pierdute care începe să se facă auzită. El începe să realizeze că, deși îi este ușor să se piardă în strălucirea corpului ei și în căldura ochilor ei, pentru a sta lângă ea ca totem al Divinului Masculin trebuie să stea în puterea lui, în propria sa viață.

Energia ei spirituală va cauza o trezire spirituală profundă în el. Va deveni conștient că nu este suficient doar să ia ce vrea și să plece. Va recunoaște că, chiar dacă intră într-o relație cu ea, încrederea ei în el nu se va adânci până când el nu iese la lumină în propria sa viață și începe să renască, ca Pasărea Phoenix, spre scopul său divin.

Femininul trezit nu va tolera tendințe spre lene, negare, evitare, a sta în zona de confort, amânare, lașitate sau alegere a unor scurtături și recompense de moment.

Energia ei sacră îl va trezi din propriile tactici de evitare, astfel încât va simți la nivel visceral cât de puternică și transformațională poate fi iubirea ei. El va începe să simtă în ce fel a o iubi pe ea – și a fi receptorul codurilor vindecătoare ale corpurilor ei – va aprinde un foc în sistemul lui, făcându-l să conștientizeze cât de mult are nevoie să evolueze ca bărbat.

El realizează că ea este cel mai mare cadou care i-a traversat vreodată calea. Realizează că poate nu a avut o altă oportunitate de a deveni cea mai bună versiune posibilă a sa. Este conștient că nu există nicio altă femeie pe planetă care ar putea să-l iubească astfel și să îi aprindă toată ființa înspre crearea Scopului Divin pe care a vrut întotdeauna să-l trăiască, dar față de care a fost mereu prea speriat să-și ia pe deplin angajamentul.

Este o alegere dacă este sau nu suficient de curajos să accepte provocarea iubirii, de a sta lângă o femeie care și-a luat locul de Războinic al Divinului Feminin și de Pocal Sacru al Iubirii.

Este decizia lui. Pentru că, deși ea va decide dacă mai vrea sau nu să-l vadă din nou sau să-l lase să intre în lumea ei – ea face întotdeauna acel lucru pe baza calității adevărului, a scopurilor și a dorinței mai înalte pe care le simte în el.

Când Sinele lui mai înalt îl aduce spre Femininul trezit, e nevoie să contempleze și să realizeze că el a ales această întâlnire, pentru ca o parte din el este pregătită să devină un bărbat întreg. Probabil că el nu a avut un model pentru această energie în viața lui. Nu trebuie să fie fără cusur sau să devină vedetă. Trebuie doar să hrănească în inima sa masculină acea scânteie din care poate deveni cel mai bun bărbat care poate fi. Trebuie doar să fie dornic și suficient de smerit să învețe de la feminin, să asculte răspunsurile la acțiunile sale și să realizeze că ea este un Oracolul Divin pentru el, arătându-i unde are nevoie să evolueze.

Sufletul lui vrea să declare următoarele lucruri:

“Vreau să mă scald în lumina ta pentru restul zilelor mele și să-mi amintesc zilnic ce dar ești pentru sufletul meu.

Vreau să fii oglinda sacră a tuturor felurilor în care mă sabotez pe mine, mă neg pe mine, mă restricționez pe mine și ies din mine însumi.

Vreau să aud că ai încredere în mine. Vreau să-ți arăt că încrederea ta este îndreptățită și să realizez că abilitatea ta de a avea încredere în mine oferă o diferență în cât de profund îți deschizi corpul și inima când suntem împreună.

Vreau să călătoresc pe teritorii noi, să risc respingere și chiar eșec astfel încât încrederea ta în mine să înflorească, ca o pasăre în zbor. Realizez că atracția ta sexuală față de mine crește exponențial de fiecare dată în care risc să mă ridic în puterea și scopul Divinului meu Masculin.

Vreau să fiu deschizător de drumuri pentru bărbații deschiși, conștienți care sfidează vechea paradigmă și se trezesc suficient ca să meargă alături de femei care schimbă lumea pentru totdeauna.

Poate că nu îmi voi aminti asta mereu și poate că mă voi prăbuși, voi cădea și voi eșua. Vreau doar să-mi amintesc că dorința mea de a-mi trăi Adevărul Sacru și dorința mea de a face totul ca să-ți câștig încrederea sunt suficiente. Vreau doar să-mi aduc aminte că, dacă îmi închid inima la prima fărâmă de adevăr care vine prin gura ta, limbajul corporal și expresia ta – nu voi câștiga acest joc. Vreau să-mi reamintesc că nu pot să mă aștept ca tu să fii mama mea și să mă crești în a fi complet bărbat. “

Masculinul trezit și efectele lui asupra femininului

Femeile trezite nu vor să critice bărbații, să îi pedepsească sau să-și închidă inima și corpurile în fața lor. Femeile întregi vor de la bărbați: prezența lor integră, acțiunile lor solide, inimile de războinici și energia direcției.

Mulți bărbați aleg să-și intersecteze calea cu femei care își încorporează sufletul și misiunea. Pentru că propriul lor Suflet recunoaște că este momentul să se ridice în scopul lor și dorința de conectare cu Femininul Sacru va aprinde acel scop. O femeie care este pe cale de lumină nu va intra în co-dependență cu un bărbat, indiferent cât de mult tânjește dupa prezența masculină în viața sa. Nu are nicio dorință să salveze sau să determine un bărbat să o iubească.

Femeia trezită aduce compasiune, iubire necondiționată, puterea de a sprijini și a hrăni, generozitate și vitalitate sexuală. Iar recompensele sunt nelimitate pentru orice bărbat care este suficient de curajos să intre în relație cu o asemenea femeie.

Este momentul pentru Divinul Masculin care pășește pe cale și își asumă să trăiască de acolo, să crească în a sprijini și a proteja misiunea feminină de trezire spirituală.

Text de Nashwa Starseed
Traducere: Mihaela Marinaș

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Zenovia spune:

    Mulțumesc!
    Frumoase învățături!
    Mulțumesc, Mihaiela.

    1. Cu drag, Zenovia!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *