Mesageria telefonului mi-e plina de zeci de sms-uri care contin cuvintele “te iubesc”, “esti totul pentru mine”, “esti femeia vietii mele”… iar in colturile casei zac, ratacite, alte zeci de biletele continand aceleasi cuvinte, scrise de cel pe care eu il iubesc. Vaza cea rosie din fata calculatorului este “inflorita” cu trei trandafiri rosii, superbi, acest fermecator-desuet cod declarativ al iubirii…
Ce sa mai spun de acele “te iubesc” care-mi sunt daruite, rostit, aproape cotidian ?
Si cu toate acestea, ma simt infometata de iubire, pustiita de iubire, frustrata de iubire… Darurile invelite in cuvinte de iubire, cad, golite de sens si de continut, in prapastia nevoii de a ma simti iubita, prapastie care parca se largeste continuu si ma istovesc in stradanii inutile, risipite prin prea multe nopti si zile, de a pricepe ce naiba se-ntampla, caci eu stiam de prea mult timp incoace ca daca ti se da iubire, nu poti fi altfel decat implinit…
Si stand eu cu privirea ratacita in haul ce se casca-n inima mea, m-am intrebat: “Doamne, cum de nu ma simt iubita, cand, uite, ce de daruri de iubire imi spune el ca imi arunca-n cale?”
Si imi raspund asa: ma simt iubita cand sunt ascultata, cand sunt lasata sa fiu eu, eu cea adevarata, cand nu sunt criticata, judecata, cand sunt crezuta, cand nu sunt obligata sa-mi pun masti, cand sunt iertata, cand sunt sprijinita, macar cu-o vorba de incurajare in ce vreau sa fac, cand sunt imbratisata chiar si cand sunt trista ori nervoasa, cand sunt respectata in ceea ce aleg, cand simt o mana-intense catre mine atunci cand imi este foarte greu, cand sunt privita cu bunavointa chiar si cand gresesc… Ma simt iubita cand primesc in dar tandrete si nu doar dorinta, cand primesc incurajare si nu doar sfaturi adesea inutile, de falsa ajutorare, cand primesc, pe cat posibil ceea ce cer cand am o trebuinta, in locul unor daruri a caror greutate o port adesea mai mult ca pe o siluinta…
Ma simt iubita cand pot fi lasata sa iubesc asa cum stiu eu si cum pot eu iubi: in felul meu…
Iubirea e o muzica universala, a carei partitura o descifram si o cantam in maniera cu totul personala. Este o limba pe care o codam si-o decodam in felul propriu… Iar ca sa putem impartasi in doi aceeasi muzica si sa putem vorbi aceeasi limba a iubirii, avem nevoie sa ne daruim “cheia” catre felul in care fiecare dintre noi iubim si ne simtim iubiti…
Altminteri, nici un dictionar din lumea asta definind mai simplu sau mai somptuos iubirea nu va putea sa ne ajute sa despachetam si sa primim Iubirea pe care celalalt ne-o daruieste in limbi care ne sunt straine si necunoscute.
Acum, prapastia nevoii mele de-a ma simti iubita este la fel de-adanca si de goala, dar totul capata acum un inteles, chiar daca intelesul nu e colorat in roz…
Privesc cei rosii trandafiri in vaza de pe masa si ii admir- sunt flori frumoase. El ma iubeste-n felul lui, frumos si plini de spini- ca trandafirii… Si eu il iubesc pe el, in felul meu, desi nu-i simt iubirea…
Tu cum iubesti? Si cum te simti iubit, iubita?
Fa-ti un cadou. Fa-i un cadou. Traduceti impreuna cum va impartasiti iubirea, daca ea este-n fiecare. Si daca nu e un limbaj comun, creeati-l…. In clipa asta nici eu nu stiu cum… Dar sper sa aflu, inainte ca ea sa plece dintre noi, din neputinta de-a fi impartasita si hranita de fiecare-n parte, pentru Amandoi…
Articol scris de Clara Toma