legenda divinitatii omului
O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni.
Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat stapanul tuturor zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.
A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat:
-De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?
Brahma a raspuns:
-Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi…
Atunci zeii au spus:
-In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului!
Dar Brahma a raspuns din nou:
-Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata…
Atunci zeii s-au aratat invinsi:
-Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem.
Brahma a exclamat dintr-o data:
-Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui, pentru ca este singurul loc unde nu va cauta.
De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand… ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.
Dupa Eric Butterworth
Cred ca stiu de ce nu a comentat nimeni. In societatea nostra crestina, aceasta idee a divinitatii omului nu este acceptata. Religiile monoteiste pun accentul pe cautarea divinului in afara noastra, in natura sau undeva intr-o anumita constelatie, probabil.
Exista insa clarvazatori care au avut posibilitatea sa patrunda in interiorul biocampului uman, pana la al 30-lea strat al sau. Ceea ce au observat a fost extrem de interesant: numai primele 7-8 straturi erau “murdare”, adica aveau un nivel de vibratie scazut, restul erau curate ca lacrima. Aceasta inseamna ca, in interior, cel mai ticalos si mai depravat om este, de fapt, un sfant sau un mic Dumnezeu.
De aceea nu avem voie sa jignim pe nimeni, intrucat prin aceasta jignim divinul din interiorul lui.