dragostea care vede
Astazi m-am gandit la un subiect extrem de sensibil despre unul din lucrurile cele mai frumoase si mai grele ale vietii noastre: casatoria.
Desi cu totii vrem relatii care servesc sinelui in totalitatea lui, vedem zilnic in jurul cuplurilor de casatoriti un zid de inchisoare invizibil, alaturi de opacizare a privirii, o resemnare in mers si o disperare tacuta, desi adesea nerecunoscuta.
Insa casatoria nu trebuie sa fie o inchisoare. In final, ea este ceea ce doi oameni au facut din ea.
Insa societatea noastra s-a implicat foarte mult in crearea modelului de inchisoare a fericirii maritale, care este, in esenta, un model al vinovatiei celor casatoriti:
Vei veni acasa diseara, iti vei parca trupul, aici si numai aici, iti vei revarsa toata afectiunea asupra mea, iti vei refuza experienta care te duc intr-o calatorie dincolo de cutia in care traim si te vei preface ca asta e ceea ce-ti doresti cu adevarat. Si, inca si mai important, te vei simti vinovat, daca te vei trezi simtind altceva. Si vei fi de acord ca am toate drepturile sa ma simt insultat/a, daca descopar ca nu te conformezi.
Nici nu stiu de ce ne mai prefacem toti: este clar ca vechiul model de casatorie nu mai functioneaza-asa cum demonstreaza statisticile de divorturi.
Sufletul capata prin extensie o noua constiinta de sine si fara libertate nu exista evolutie. Aruncam unul catre celalalt cuvantul angajament, ca si cum ar fi pronuntat de Dumnezeu- ceea ce nu e adevarat.
Si chiar daca ar fi, el ne-ar fi cerut sa ne angajam fata de nimic altceva decat fata de revelarea adevarului, in timp ce acesta strabate experienta noastra de viata.
Asta nu prea e o scuza pentru a-ti tolera orice, sau o aprobare sa faci orice-ti place. Dimpotriva. Cred ca ar trebui sa ne angajam in a trai la cel mai inalt nivel de care suntem capabili.
Cred ca ar trebui sa traim atat pentru altii, cat si pentru noi insine. Cred ca ar trebui sa ne angajam in a atinge nivelul cel mai inalt de integritate de care putem da dovada.
Cred ca ar trebui sa ne angajam in a ne asuma responsabilitatea pentru propriile noastre actiuni. Cred ca ar trebui sa ne angajam fata de adevarul unei relatii-pe masura ce acesta se iveste in mod organic din sanul relatiei insasi.
Unul din motivele pentru care legaturile extramaritale sunt adesea mai usoare decat casatoria, este faptul ca societatea nu-si bate capul sa-si exprime o opinie despre cum ar trebui sa arate o astfel de legatura.
Insa in privinta casatoriei, societatea a scris practic un indrumar, un set de legi acceptate-ceea ce inseamna o hotarare luata de sistem la scara industriala, nu atat asupra a ceea ce e bine pentru suflet sau pentru familiile noastre, cat asupra a ceea ce este bine pentru o anumita ordine economica.
Mie mi se pare ca cei casatoriti ar trebui sa uite cum se presupune ca ar trebui sa arate o casnicie si sa se uite cu adevarat in sufletul lor.
Atunci cand trecem de usa pe care scrie “casatoriti”, se produce o mutatie psihica. In cadrul acestui extraordinar si profund ritual al trecerii, mintea subtila este instruita sa se extinda in mintea si inima celuilalt. La nivel eteric, doi devin, literalmente, unul.
La nivelul trupurilor noastre subtile, care sunt facute dintr-o energie pe care abia incepem sa o intelegem, ne putem conecta cu o alta persoana-asa cum un brat se conecteaza cu trunchiul.
Daca ai incerca sa smulgi un brat din incheieturi, ar fi extrem de dureros. Divortul poate fi tot atat de dureros emotional ca orice ruptura serioasa. Casatoria insa e o alta realitate, o conexiune mult mai intensa, indiferent cat de multa iubire a existat in ea.
Asta, deoarece, cata vreme oamenii sunt casatoriti, exista o conexiune puternica prin care esenta spirituala curge intre ei- inainte si inapoi, cu voie sau fara voie, constient sau inconstient. Ei au intrat impreuna intr-o incapere sfanta, fie ca o trateaza asa, fie ca nu.
Un lucru foarte important este si perceptia asupra a doua aspecte des intalnite intr-un cuplu: iubirea adevarata si a fi indragostit. Indragostirea este un lucru care se intampla brusc. O experimentam ca pe o reactie la o persoana, manifestata prin schimbari hormonale si psihologice care ne stimuleaza.
Insa diferenta intre astfel de senzatii si dragostea adevarata poate fi exprimata astfel: “In timp ce indragostirea e oarba, dragostea adevarata vede.”(Bert Hellinger).
Dragostea treaza il vede pe celalalt exact asa cum este si il iubeste pe celalalt ca pe un individ complet. Dragostea lasa loc pentru cealalta persoana si pentru destinul ei. Iar cel iubit este imputernicit prin aceasta dragoste.
Poate ar fi nevoie sa facem mai clar aceasta distinctie in sufletul nostru si sa stim ca, de cele mai multe ori, asa zisa inchisoare a casniciei este creata doar de imposibilitatea noastra de a-l vedea cu adevarat pe celalalt prin dragostea sufletului nostru. Desigur ca, atunci cand se intampla acest lucru, cea mai simpla metoda este evadarea prin indragostirea de altcineva. Nu este decat o iluzie.
Asta nu inseamna ca nu exista casatorii care trebuie sa se incheie. Insa daca devenim constienti de frumusetea acestei etape din viata noastra prin care alegem sa trecem mai devreme, mai tarziu sau niciodata, putem sa ne facem alegerile cu sufletul plin de iubire, dintr-un loc de profund respect si intelegere fata de noi insine, partenerii nostri si viata insasi.
bibliografie:
Marianne Williamson, “Iubire Magica”, editura For You
Ilse Kutschera/Christine Burgger , “What’s out of order here. Illness and family constellations”
