constiinta privita din perspectiva constelatiilor familiale
In acest articol, vom incerca sa definim constiinta privita prin filtrul constelatiilor familiale.
Astfel, este importanta sa stim inca de la inceput ca intalnim trei tipuri prinicipale de constiinta: constiinta familiala si sociala, constiinta sistemica si Constiinta Superioara.
Constiinta familiala si sociala
De foarte multe ori, noi alegem sa platim “un pret” pentru a simti ca apartinem cu adevarat familiei noastre, iar acesta este reprezentat de loialitatea noastra.
Suntem de acord cu grupurile pe care familia noastra le aproba si le ignoram pe cele pe care familia noastra le dezaproba.
Multi dintre noi urmam valorile religioase ale familiei noastre, fara a ne gandi ca o alta perspectiva ne poate aduce mai aproape de noi insine.
De asemenea, exista cazuri in care, tot din loialitate fata de parintii nostri, profesia unuia dintre membrii familiei se transmite din generatie in generatie.
Acelasi lucru se intampla si in cazul societatii in care traim.
Locul de munca, cluburile, sporturile, grupurile sociale sau politice – fiecare dintre aceste grupuri are o constiinta proprie, iar pentru a adera la unul dintre ele, este nevoie sa-i respectam regulile.
Constiinta si apartenenta dau nastere sentimentului de excludere. In momentul in care apartinem unui grup, suntem exclusi din altele.
Constiinta sistemica
Constiinta sistemica actioneaza precum un camp energetic care guverneaza relatiile in cadrul unei familii de-a lungul generatiilor.
Natura ei se bazeaza pe cele mai profunde sentimente de iubire, onoare si respect. Este atat impersonala, cat si transpersonala, neputand fi negociata la un nivel individual.
Regulile sale sunt la fel de clare precum cele 10 porunci: ucidem, furam, mintim, comitem adulter.
Toate aceste fapte au drept rezultat suferinta familiei noastre de-a lungul generatiilor.
In momentul in care nu ne onoram familia, avem de pierdut in fiecare domeniu al vietii noastre de la sanatate si relatii pana la succesul financiar deoarece refuzam sprijinul care vine din partea stramosilor nostri, de-a lungul generatiilor.
Este ca si cum am taia cele mai importante radacini ale unui copac imens – nu va mai reusi sa ramana drept si nu va mai reusi sa supravietuiasca.
Hellinger descrie constiinta sistemica precum acea “carare a cunoasterii binelui si raului dincolo de sentimentele de vinovatie si inocenta.”
Constiinta Superioara
Aceasta reprezinta nivelul universal al constiintei sistemice. Ea reprezinta drumul spiritual care ne poarta catre intregirea noastra.
Atunci cand avem in vedere acest nivel de constiinta, pastram valorile sale la un nivel mai inalt decat cel al constiintei familiale.
Astfel, ajungem sa refuzam credintele si prejudecatile care sunt impuse prin intermediul familiei – mentalitatea “parinti contra copii” sau separarea care exista intre membrii propriei familii.
Putem ajunge chiar sa sacrificam apartenenta noastra la religia si cultura care ne-au fost impuse pentru a ne urma scopul, in cazul in care acesta difera de cel al familiei noastre.
Resurse: “Family Constellations – a practical guide to uncovering the origins of family conflict” – Joy Manne, PhD
Daca doriti sa aflati mai multe despre metoda constelatiilor familiale, va asteptam la workshopurile noastre sau la sedintele individuale de constelatii familiale.