Ascensiune spirituala

Viitorul e aici. Evenimentul astrologic al secolului și era Vărsătorului

Pe 21 decembrie avem cel mai important eveniment astrologic al secolului: Jupiter și Saturn se întâlnesc la 0 grade în Vărsător, marcând începutul unei noi ere de 200 de ani: era Vărsătorului.

Conjuncțiile Saturn-Jupiter sunt cele mai importante conjuncții din astrologie, cele două fiind cele mai mari planete din sistemul nostru solar. Astronomii numesc această conjuncție Marea conjuncție. Ceea ce este uimitor la această conjuncție este faptul că Jupiter și Saturn vor fi mai apropiate decât au fost vreodată, din 1623 până acum.

Conjuncția Jupiter-Saturn a fost întotdeauna corelată cu evenimente istorice importante și schimbări majore de paradigmă. Se consideră că Steaua din Bethleem care a indicat nașterea lui Iisus era de fapt conjuncția Jupiter-Saturn care s-a întâmplat acum 2000 de ani, în semnul Peștilor.

Această conjuncție marchează trecerea în era Vărsătorului. Conjuncția se întâmplă exact la 0 grade în Vărsător, ceea ce înseamnă că beneficiem de energia semnului respectiv în cea mai pură formă și cu cea mai mare putere de manifestare.

Această conjuncție va da startul decadei care va urma și următoarei ere de 200 de ani. În ultimii 200 de ani, când Jupiter și Saturn au venit împreună în conjuncție în semne de Pământ, și-au lăsat amprenta într-un mod definitoriu asupra lumii în care trăim.

Energia elementului Pământ este foarte tangibilă. Este despre a crea lucruri, a pune fundație, a folosi resursele pământului și a ne focaliza pe posesiuni materiale, exact ceea ce s-a întâmplat până acum pe planetă. A venit momentul echilibrului. E nevoie să mergem de la crearea tangibilului la crearea intangibilului.


Era Vărsătorului

Aici intra în joc energia Vărsătorului. Este revoluționară și aduce în centru focalizarea pe ceea ce este bine pentru întreg. Ne susține să ieșim din focalizarea excesivă pe propriile nevoi și dorințe și să putem vedea că suntem toți conectați și că avem nevoie să lucrăm împreună pentru a crea o lume mai bună.

Când această energie este în echilibru, ne permite să creăm o lume în pace și compasiune, în care putem avea empatie și ne putem cu adevărat pune în pielea celuilalt, în care putem să lucrăm împreună și să avem scopuri comune. Aceasta este utopia erei Vărsătorului despre care s-a cântat și s-a vorbit timp de decade. Este era în care suntem onorați pentru ce suntem fiecare dintre noi, în egală măsură în care suntem conectați și lucrăm împreună ca un întreg, spre binele mai înalt.

Există și un aspect întunecat la care e nevoie să ne uităm. Când nu este în echilibru, această energie ne poate face să ignorăm vocea proprie și să cădem în capcana gândirii de grup, în care ni se spune ce să credem și cum să urmam grupul ca să fim acceptați. Vărsătorul nu este despre a ne lăsa scânteia din noi să se stingă, în timp ce ne dăm peste cap încercând să-i servim pe ceilalți și comunitatea. Vărsătorul este despre binele întregului, venit întotdeauna prin filtrul autenticității personale.

Avem 200 de ani să găsim acest echilibru interior, pentru că Jupiter și Saturn vor călători predominant în semne de aer, pentru următorul ciclu.

Despre Jupiter și Saturn

Jupiter este planeta asociată cu abundența și expansiunea. Energia sa ne permite să vedem posibilitățile și potențialul. Expansionează orice atinge, aducând claritate, energie de bun-augur, susținând-ne eforturile de evoluție.

Saturn este văzut ca energia opusă, fiind planeta care impune reguli și restricții. Energia sa este similară cu cea a unui profesor strict, care vrea mereu să urmăm regulile și să muncim din greu pentru a ne învăța lecțiile. Cu Saturn creștem și învățăm cel mai mult, ne maturizăm, devenim mai înțelepți și ne regăsim puterea interioară.

Saturn este considerat Lordul Karmei. Învățându-ne lecțiile, ne pregătim să încheiem datoriile karmice. Saturn este un reminder că toate datoriile trebuie plătite. Însă după ce ne-am plătit datoriile și am învățat lecțiile, suntem răsplătiți peste măsură, când primim unda verde de a merge la următorul nivel de evoluție.

Când Lordul Karmei întâlnește planeta expansiunii, Jupiter pune lumina reflectorului pe toate lecțiile lui Saturn. Le va îndulci, ne va ajuta să vedem cu mai multă claritate și să le asimilăm din bucurie. La nivel colectiv, este momentul în care datoriile colective ale umanității sunt cântărite și vom putea vedea ce este nevoie să ajustăm. Va fi o aliniere care indică o creștere a conștientizării pe planetă. Vom putea să vedem cu mai multă claritate energia karmică creată la nivelul întregii umanități și ceea ce putem face ca să creăm mai mult echilibru.

Oricare ar fi karma colectivă, această conjuncție va aduce lucrurile în echilibru. Energia acestei conjuncții majore se va simți puternic în perioada de dinainte și în cea de după. Apoi va fi în background, de unde va continua să ne influențeze pentru următorii ani.

În perioada următoare, fie că vom simți fie că nu, Pământul intră într-un portal de energie prin care va renaște și va aduce milioane de noi posibilități la nivel colectiv și individual. Este o energie a începutului pe scară mare. Pâmântul nu va mai fi niciodată la fel. Ca suflete care alegem să continuăm călătoria aici, nu vom mai avea altă alegere decât să ne adaptăm și să îmbrățișăm acest capitol nou care ni se oferă.

Niciunul dintre noi, cei care citim acum aceste rânduri, nu va trăi să vadă sfârșitul acestul ciclu. Este cu adevărat special faptul că suntem parte din începutul lui.

Saturn în Vărsător

În lumina conjuncției Jupiter-Saturn care ne va revoluționa societatea – e nevoie să acordăm cu adevărat atenție intrării lui Saturn în Vărsător din 17 decembrie 2020 până în martie 2023.

Saturn a petrecut 2,5 ani în Capricorn. Treaba noastra a fost să învățăm totul despre reguli, ierarhie și control. Și am învățat, fie că am vrut fie că nu.

Saturn în Vărsător va aduce următoarele schimbări:

  • De la mentalitatea de turmă (a urma turma orbește și inconștient, fără să verificăm cu propria integritate) la într-ajutorare. Ne pasă de ceilalți nu pentru că așteptăm ceva în schimb, ci dintr-o dorință reală de a contribui și a face o diferență
  • De la falsa democrație – a ne exercita drepturile, fără să ne îndeplinim obligațiile la adevărata democrație. Democrația înseamnă drepturi, dar și obligații. Adevărata democrație are loc atunci când oamenii contribuie cât pot de bine la o societate mai bună
  • De la un sentiment fals de libertate – rebeliune fără să ne asumăm responsabilitatea, la adevărata libertate care vine din abilitatea de a fi responsabili pentru noi înșine
  • De la adicție de tehnologie la valoare creată prin tehnologie. Tehnologia se presupune că trebuia să ne facă viața mai ușoară și mai frumoasă, nu să ne facă sclavii ei. Saturn în Vărsător va scoate la lumină limitările tehnologiei și ne va face să o folosim pentru scopul ei inițial: să răspândească cunoașterea și să aducă oamenii împreună

Când Saturn iese din Capricorn, nu mai este nimic de învățat despre reguli și structuri. Saturn în Vărsător va aduce un alt fel de ordine. Capricornul este despre structură, disciplină și ordine de sus în jos, de la lider. Vărsătorul aduce progresul pornind de la individ. Autoritatea ești tu. Nu trebuie să mai privești în afară.

Pas cu pas, celulă cu celulă, om cu om, vom schimba lumea. Din decembrie 2020 până în martie 2023, Saturn în Vărsător va ajuta la crearea unor noi structuri care vor revoluționa societatea. Vărsătorul este un semn Yang, concentrat pe lumea spirituală, abstractă. Este mai puțin despre ce este tangibil, mai puțin despre resurse. Este mai mult despre idei, politici și noi viziuni pentru viitor.

Vărsătorul este guvernat de Saturn și Uranus. Saturn este despre reguli și disciplină iar Uranus este despre libertate. Exact acest conflict interior face ca Vărsătorul să fie atât de original și inovativ. Uneori merge împotriva normei și tradiției și șochează pe toată lumea, dar nu este vorba despre revoluțiile de stradă în care se aruncă gaze lacrimogene. Libertatea și rebeliunea Vărsătorului este mult mai autentică și de substanță.

Vărsătorul este despre Noi, oamenii. Este despre libertatea pe care o găsim când ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre și devenim stăpâni ai propriului destin.

Acest tip de libertate nu poate fi găsit prin lupta împotriva structurilor existente. Poate fi găsit doar atunci când încetăm să ne mai dăm puterea în afara noastră.

Poate fi găsit când încetăm să căutăm răspunsuri altundeva. Când încetăm să ne dăm puterea altor entități din afara noastră, fie politicieni, lideri sau da, chiar și telefoane mobile.

Orice tranzit al Vărsătorului aduce schimbari de paradigmă. Saturn în Vărsător nu face excepție. Schimbarea de paradigmă este o schimbare fundamentală în presupunerile noastre de bază.

Saturn în Vărsător aduce promisiunea libertății. În perioada imediat următoare s-ar putea să nu sune atrăgător pentru că la nivelul umanității în acest moment nu foarte mulți știm ce înseamnă să fii liber. Avem câțiva ani la dispoziție să ne obișnuim cu această energie.

E nevoie să ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre iar alegerile noastre să vină dintr-un loc de autonomie adevarată. Atunci vom face lucrul potrivit – pentru noi și societate ca întreg.

Adevărata revoluție pe care o aduce Saturn în Vărsător va avea loc în interior. În următorii ani, lupta nu va fi împotriva “lor”, ci împotriva propriilor noastre credințe limitative – a tot ceea ce ne ține mici, în sclavie interioară și în afara integrității.

În loc să mai dăm puterea statelor, guvernelor, corporațiilor, Saturn în Vărsător ne aduce responsabilitatea înapoi la noi – cum putem noi, ca indivizi, să contribuim la societate și să facem lumea un loc mai bun?

Este oportunitatea noastră de a construi fundație solidă pentru noua eră, pornind de la valorile Vărsătorului: libertatea, autonomia personala, claritatea, cunoașterea înaltă și colaborarea. Este despre umanitate, în cele mai înalte atribute ale ei.

Saturn în Vărsător este despre cum fiecare din noi contribuie la o lume mai bună, ajutându-ne pe noi înșine, pe cei din jur și alte ființe.

Iar noua eră este despre suma acțiunilor fiecărui individ în parte, pentru a face ca lumea să fie un loc mai bun.

Traducerea: Mihaela Marinaș
Surse:

https://astrobutterfly.com/
https://empowerastrologydotorg.wordpress.com/
https://foreverconscious.com/

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Life 52 spune:

    Sufletele curajoase de cele mai multe ori și-au învățat lecțiile prin experimentarea multor/diferitelor situații finalizate cu succes, reușind să evolueze (căci cel mai bun învățător pe lumea asta este propria experiență), să se vindece…și să trăiască mult mai senin, debarasate de frici sau tipare vechi. Sunt acele persoane în prezența cărora te simți bine, le simți puterea protectivă, le pasă de tine și au mereu timp să te asculte fără a-ți da lecții de viață. Sunt suflete deseori vindecate, radiind în jurul lor armonie vindecătoare. Mulțumesc foarte frumos, Mihaela și Condor, suflete curajoase și vă urez să vă fie viața numai Viață! Iar pentru că lucrăm împreună pentru o lume mai bună, pun aici un dar pentru Unimea noastră dragă!
    https://www.youtube.com/watch?v=EI42UCuNP_E&t=0s

    1. Multumim pentru cuvintele frumoase! Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *