Ascensiune spirituala

Portalul Leului, 8 august 2021: Frânturi din viitor

Portalul Leului 8/8 este activat de puterea numerologică a cifrei 8, de energia Soarelui în Leu și de Sirius. Această combinație de energii deschide un portal galactic care permite energiilor înalt vibraționale să fie trimise pe Pământ. Portalul 8/8 are momentul maxim în data de 8 a celei de-a opta luni, dar cel mai probabil vom simți impactul acestei energii înainte și după această dată.

În numerologie, ziua a 8-a a celei de-a opta luni este un moment profund încărcat spiritual. Numărul 8 reprezintă infinitatea – sufletul infinit și călătoria infinită pe care o avem de făcut. Reprezintă partea conștientă a sufletului nostru, sufletul care a trăit și continuă să trăiască după această încarnare.

8 este numărul asociat cu activarea ADN-ului, abundența, puterea spirituală și tărâmurile înalte ale conștiintei, transformând 8/8 într-un moment puternic de transmutare a energiei.

Sirius este una dintre stelele cele mai strălucitoare de pe cer, fiind cunoscut sub numele de “Soarele Spiritual”. Soarele nostru pământean iluminează lumea fizică iar Soarele spiritual ilumineaza adevărul sufletului și corpurile noastre spirituale.

Cei din vechime erau acordați la Sirius și credeau că reprezintă poarta către Rai dar și tărâmul unor ființe înalt vibraționale. Credeau că energia lui Sirius ne conectează la cea mai înaltă înțelepciune posibilă, atunci când se află într-o poziție favorabilă pe cer.

În Egiptul Antic, ascensiunea lui Sirius coincidea cu revărsarea Nilului. Ei vedeau asta ca pe un dar de prosperitate și fertilitate, căutând să alinieze energia piramidelor cu ascensiunea lui Sirius. Există teorii care susțin că piramidele acționau ca transmițători, de energie ajutând la amplificarea energiei lui Sirius pentru a canaliza și downloada mesaje cu ușurință. Marele Sfinx, cu calitățile sale care întruchipează energia Leului, se aliniază perfect la aceasta energie în acest moment al anului. Această aliniere ajuta în vechime la primirea mesajelor divine de la Isis și Anubis, zeii conectați cu Sirius.

Nu doar Egiptenii venerau Sirius, ci și maiașii, sumerienii, babilonienii. De aceea, încă din vechime, se consideră ca deschiderea Portalului Leului aduce trezire spirituală și un nou nivel de acensionare a conștiinței.

Iată câteva aspecte la care putem lucra sub acest portal:

  • Vindecarea inimii: portalul leului activează chakra inimii. Răni vechi sau recente ies la suprafață pentru vindecare. E momentul să ne eliberăm de orice doliu sau tristețe care ne-a copleșit inimile.
  • Trezirea celui de-al treilea ochi: portalul leului activează chakra celui de-al trilea ochi. Putem să ne conectăm mai mult la intuiție și să învățăm ceva nou legat de modul în care intuiția ne vorbește. Dacă vrem să lucrăm la acest aspect, acum este un moment bun să începem.
  • Deschiderea chakrelor superioare: avem șapte chakre principale dar sute de chakre mai mici care pot fi activate și trezite la portalul Leului. Asta ne ajută să accesăm cunoaștere spirituală și mai profundă.
  • Download-uri de informații: cu energia înalt vibrațională care ne vine de la Sirius, avem ocazia să downloadăm informații de care avem nevoie în perioada următoare. Informațiile ne pot veni prin vise, viziuni, spirite, îngeri sau prin claraudiție, atunci când ne aflăm în stare de relaxare. Meditația și scrierea automată sunt moduri minunate de a ne deschide la această energie și de a primi ghidare. 
  • Primirea de mesaje: cei din vechime credeau că Sirius era casa îngerilor. Sub energia Portalului Leului, putem primi mesaje, vise, semne și vizite de la cei iubiți trecuți dincolo sau de la ghizii și îngerii păzitori.
  • Libertate: Una dintre cele mai puternice frecvențe pe Sirius este energia libertății. Sirius luminează sufletul și corpurile spirituale, care reprezintă adevărul și libertatea.
  • Pace: Sirius aduce frecvența păcii, așa că a petrece timp în natură și în meditație este o modalitate minunată de a ne acorda la aceasta energie și a o folosi pentru vindecare și hrănirea corpului, a minții și a sufletului
  • Tehnologie: Sirius este asociat cu tehnologia înalt avansată. Dacă ai o inovație sau vrei să începi un website sau orice legat de tehnologie, acum poți beneficia de un surplus de energie în această direcție, pe care o poți folosi în avantajul tău.
  • Creativitate: Portalul Leului este momentul perfect pentru a încerca un nou proiect sau pentru a acționa într-o direcție deschisă acum ceva timp.

Energia Portalului Leului ne poate conecta cu noi dimensiuni, cu frecvențele galactice, cu ființe înalt dimensionale și cu o nouă octavă a propriei noastre intuiții.

Poate activa vindecarea inimii, expansiona înțelegerea spirituală și trezi noi dimensiuni ale potențialului nostru. E ca și cum, pentru câteva zile, se deschide o frântură de viitor pe care o putem ancora în prezent.

E recomandat să setăm intenția legat de cum vrem să folosim energia Portalului și apoi să creăm un ritual care să ne ajute să ancorăm această energie. În orice fel putem da sens cuvântului ritual, e important să aducem energia la modul concret în structurile noastre.

Adaptare: foreverconscious.com

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *