Multumesc…

Ii multumesc frumos lui Steve Jobs in fiecare zi pentru ipod-ul la care ascult muzica cand merg pe strada si care face ca lumea sa para cu totul altfel invaluita in sunetul muzicii. Insa daca ar fi sa ii multumesc cu adevarat pentru ceva, acel lucru este declaratia pe care a facut-o acum ceva timp in fata studentilor de la Standford: “Stiu ca voi muri in curand si acesta este lucrul care m-a ajutat sa iau toate marile decizii in viata. Pentru ca aproape totul: asteptarile celorlalti, mandria, frica ca te vei face de ras, frica de esec, aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand doar ceea ce conteaza cu adevarat.”

{googleAds}<script type=”text/javascript”><!–

google_ad_client = “pub-6948912743393648”;

/* patrat mare in centru */

google_ad_slot = “8467714883”;

google_ad_width = 336;

google_ad_height = 280;

//–>

</script>

<script type=”text/javascript”

src=”http://pagead2.googlesyndication.com/pagead/show_ads.js”>

</script>{/googleAds}

Si in caz ca nu stiati, desi nu cred…tencuiala e reprezentata de “Ce sa fac daca X se supara pe mine?”, “Cum sa ma fac de ras in fata lui Y?” ,“Cum sa fac asa ceva? Ce va zice Z?” ,“Cum sa incerc sa fac asta, fara sa stiu sigur ca voi avea succes?”Toate aceste intrebari fara sens si fara raspuns care ne sufoca viata…nu mai au niciun sens in fata propriei morti. Si daca reusim sa ne imbratisam propria moarte, putem indrazni sa incepem sa cautam aur in interiorul nostru. Acel aur al esentei noastre, cea care are curajul de a trai asa cum simte. Este partea care ia marile decizii, deciziile sufletului. Care de multe ori nici nu trebuie luate, pentru ca se impun de la sine…Ce bine-ar fi sa ne aducem aminte in fiecare zi ca vom muri candva…poate asa am avea curajul sa fim fericiti. Multumim, Steve Jobs, ca ne-ai adus aminte!