
Ii multumesc frumos lui Steve Jobs in fiecare zi pentru ipod-ul la care ascult muzica cand merg pe strada si care face ca lumea sa para cu totul altfel invaluita in sunetul muzicii. Insa daca ar fi sa ii multumesc cu adevarat pentru ceva, acel lucru este declaratia pe care a facut-o acum ceva timp in fata studentilor de la Standford: “Stiu ca voi muri in curand si acesta este lucrul care m-a ajutat sa iau toate marile decizii in viata. Pentru ca aproape totul: asteptarile celorlalti, mandria, frica ca te vei face de ras, frica de esec, aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand doar ceea ce conteaza cu adevarat.”
Cred ca acest paragraf se numara printre cele mai fumoase pilde de viata traita frumos pe care le putem avea. Pentru ca astfel realizam faptul ca numai constentizarea propriei mortalitati este cea care ne poate face sa ne traim viata din plin, atat cat suntem capabili sa o facem.
Multa tencuiala falsa se desprinde de pe sufletul nostru atunci cand privim in fata propria mortalitate. Atunci cand recunoastem, din acel loc al sinceritatii interioare, ca va exista o zi in care nu vom mai fi aici si ca tot ce putem face pana atunci este insusi faptul de a fi cu adevarat aici, cu tot devotamentul si daruirea de care suntem in stare. Atunci tencuiala cade, pentru ca nu se mai poate sprijini pe iluzia noastra ca suntem nemuritori, ca ne putem permite sa mai risipim un ceas fiind nefericiti…