Asta nu înseamnă să ridicăm confuzia la rang de stare de dorit în permanență. Dar în anumite perioade, este un semn de regăsire de Sine pe un nivel mai înalt.
Atunci când trecem prin perioade de redefinire a cine știam că suntem, avem cele mai mari șanse să ne realiniem în noi înșine cu cine suntem cu adevărat.
Chiar dacă poate fi o criză de identitate profund dureroasă și confuză, dincolo de ea ne așteaptă varianta noastră deplină, care deja există disponibilă și care așteaptă doar să fie downloadată.
Dar da, este foarte greu să stai cu confuzia de a nu mai ști cine ești. Și deși în planul personalității interpretăm asta ca pe o criza de identitate, în planul sufletului lipsa temporară de repere este un semn de reașezare a ființei noastre. Este un prilej de creație prin distrugere și construcție prin deconstrucție.
În plan uman însă, e dureros să te uiți la cine știai că ești și să vezi un sac de pulbere. E dureros să vezi că identitatea limitată a Sinelui uman încetează să existe, pentru a lăsa loc pentru identificarea cu Sinele mai înalt. E și mai dureros să vezi că nu te mai poți întoarce unde erai.
Și uneori ai da orice să primești din când în când câte un anestezic sau chiar să nu fie nevoie să treci prin tot travaliul ăsta al nașterii de Sine.
E dureros să eliberezi chingile care strâng partea ce își revendică libertatea în interiorul tău. E și mai dureros să ții cu forța ceea ce vrea să plece. Uneori urli chinuit de durerile facerii, alteori de dorința de a vrea să te întorci la starea inițială. Uneori ai vrea să dai orice ca să nu trebuiască să treci prin asta.
Regreți momentul în care ai rămas însărcinat cu versiunea ta autentică pe care e nevoie să o aduci la lumina acum, ca și cum te-ai naște pe tine din nou.
Dar toate astea culminează într-un singur punct. Când vine momentul în care poți să te ții în brațe, pe tine, cel nou născut și te uiți în ochii spiritului tău reînnoit și al sufletului tău proaspăt înfășat în scutece de lumină, știi că a meritat tot efortul.
Efortul, durerea și confuzia temporară de a nu mai ști cine ești, de a te uita în oglindă și de a nu te recunoaște, de a te deconstrui ca să te reconstruiești, de a te goli de tine ca să te umpli de Adevăr, de a nu mai ști cine ești pentru a fi tot ceea ce ești.
Merită fiecare secundă din această călătorie.
Merită fiecare inițiere prin care e nevoie să trecem.
Merită fiecare durere, fiecare zvârcolire, fiecare urlet.
Și putem trece prin acest proces cu multă grație, lăsând partea umană să sufere atunci cand e nevoie, dar aducând mereu la conducere partea mai înaltă care știe întotdeauna care este scopul mai înalt din tot ce avem nevoie să experimentăm.
