nu accepta sa fii victima nimanui partea a doua
Psihologie practica

Nu accepta sa fii victima nimanui! (partea a II-a)

Nevoile corpului sunt numite de specialisti de baza, primare. Pentru implinirea lor omul isi petrece cea mai mare parte din existenta, de cate ori nu auzim expresii ca “trupul isi cere drepturile”?

Tot din nevoile trupesti face parte si nevoia de siguranta (securitate fizica, psihica, afectiva). Avem nevoie sa ne simtim in siguranta, mai ales in copilarie, ca sa ne putem dezvolta normal si sa putem functiona normal. Orice lipsuri cu care ne confruntam lasa urme adanci si traume care mai tarziu vor determina reactiile si comportamentul nostru, fata de circumstante sau oameni.

Si sufletul nostru are propriile lui nevoi. Emotiile, gandirea, sentimentele, ratiunea fac parte din suflet. Nevoia de apartenenta (la o familie, la o comunitate, loc de munca, etc.) si nevoia de recunoastere sunt legitime si indreptatite si fac parte din felul in care ne-a creat Dumnezeu. A fi iubit si a iubi este firesc, normal, legitim. Dumnezeu ne-a creat cu aceste nevoi si este normal sa dorim sa le implinim.

Se stie cum copiii din familii dezbinate sau nefunctionale dobandesc deprinderi deviate, din dorinta de a fi observati, chiar daca numai ca autori de fapte rele. Am vazut cu ceva timp in urma un reportaj care evidentia cum lipsa afectiunii in copilarie duce la acte de violenta.

La cateva inchisori din strainatate s-au facut cercetari pe cei mai violenti detinuti (cei care erau inchisi pentru talharie sau crima) si s-a constatat ca nivelul testosteronului lor era mult mai mare decat al detinutilor de drept comun (cei care fura sau inseala, dar nu pun in pericol viata). Ca o caracteristica, detinutii violenti au si nivelul serotoninei foarte mic. Serotonina este un neurotransmitator care are rolul de a transmite impulsurile de la o celula nervoasa la alta. Ea se echilibreaza in prima copilarie, cand mama isi tine copilul in brate si-l mangaie.

Daca copilul nu este iubit, este crescut fara parinti si n-are parte de dragoste, serotonina nu se produce in cantitate suficienta si omul acela nu va avea mustrari de constiinta, nu il va opri nimic sa ucida, daca asa simte. Daca el se mai naste si predispus la o secretie mai mare de testosteron, atunci aceasta va fi cauza principala pentru care el nu-si va putea stapani impulsul de a ucide, de a viola, de a produce durere.

Cautand pe internet mai multe despre serotonina, am avut surpriza sa constat ca si la persoanele care isi produc singure rau, nivelul este scazut. Femeile au tulburari de nutritie, se indoapa, se ingrasa, pentru ca daca mananca mult, nivelul serotoninei creste si femeia dobandeste un oarecare confort. Dar efectele pe termen lung sunt devastatoare, femeia, dupa ce se va ingrasa se va complexa, se va izola, ii va scadea respectul de sine, ca sa nu mai punem la socoteala efectele obezitatii asupra sanatatii.

Iata doar doua dintre exemple despre ce poate face lipsa afectiunii in copilarie, la ce dereglari poate duce. Este foarte important sa oferim copiilor toata afectiunea de care au nevoie, in prima copilarie. Au nevoie si de confort material, dar nu atat cat au adultii. Oferiti copiilor timpul si dragostea voastra, lasati serviciile care solicita atunci cand aveti copii mici si stati mai mult pe langa ei, daca nu vreti sa aveti surprize neplacute cand vor creste. Institutia familiei e sfanta. Invatati s-o respectati daca vreti sa fiti fericiti, e porunca divina.

O incununare a acestor nevoilor umane este nevoia spirituala, care ne va conecta la lumea spirituala, de aceea omul nu poate ramane neutru. Se va conecta fie la Dumnezeu, fie la potrivnicul Sau, dar neutru nu va putea ramane!

De ce oamenii sunt atat de diferiti, chiar si gemenii identici? Pentru ca suntem creati de un Dumnezeu plin de dragoste, care Si-a pus creativitatea la lucru ca sa ne creeze pe noi, pentru ca ne-a iubit si pentru ca a gandit pentru fiecare un plan precis si unic. Nu am aparut printr-o mutatie genetica, ci suntem rezultatul creativitatii lui Dumnezeu si El a pus in fiecare din noi aceasta calitate ca sa-L reprezentam pe El, ca sa creem la randul nostru frumusete.

Despre golul pe care-l simtim uneori in fiinta noastra spun teologii ca ar avea forma lui Dumnezeu. Cu orice am incerca noi sa umplem acest gol, el nu va putea primi niciodata ceea ce are nevoie, pentru ca numai Dumnezeu il poate umple. Asa cum foamea actioneaza asupra noastra si ne determina sa ne hranim, asa si acest gol aflat in cel mai adanc si mai ascuns loc al fiintei noastre tanjeste dupa implinire. Pentru ca nimic nu-i va putea satisface foamea decat prezenta lui Dumnezeu, omul va cauta pana Il va gasi.

Acest loc functioneaza ca un motor, care ne impinge sa cautam, sa ne miscam. Chiar si-n prezenta lui Dumnezeu, acest loc ramane uneori gol, pentru ca altfel, am ramane locului, nemiscati, savurand, contempland frumusetea lui Dumnezeu, o vesnicie. Vom putea face asta dupa ce vom trece la cele vesnice, acum trebuie sa implinim scopul pentru care am fost creati.

Vreau sa subliniez ca majoritatea oamenilor sunt motivati de frica si de evitarea durerii. Doar o mica parte sunt motivati de beneficii. Chiar si in cele mai tulburatoare momente putem gasi drumul spre frumusetea vietii, daca infruntam si rezolvam problemele care ne stau in cale: pierderea, suferinta, furia, tristetea, razbunarea, frustrarea.

Faptul ca nu ne mai regasim bucuria de a trai in urma unei pierderi inseamna ca am devenit ostatici. Viata are parti bune si parti rele, fiind plina de bucurii si de dureri. Totusi, fericirea este o stare a mintii si reprezinta o alegere.

de Elena Reinerth

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *