rutina zilnica si dezvoltarea cooperarii intre parinti si copii
Parenting

Rutina zilnica si dezvoltarea cooperarii intre parinti si copii

… sau parenting pentru a oferi copiilor nostri sansa de a schimba o societate!

Motto : „In copilărie doresti totul, in tinerete si la maturitate ceva anume, la batrânete nimic.” Lev Nicolai Tolstoi

Am ales acest citat pentru a sublinia nu neputinta umana, ci posibilitatea de a face ceva ca sa accepti schimbarea… Nu spun ca este ușor, dar ca adult ai sansa de a oferi copiilor tai dreptul de a putea alege, chiar de la varste mici!

Daca ar fi sa ne raportam la definitia rutinei (DEX-2009), observam ca termenul isi are originea in limba franceza si deci, prin adoptare i-am preluat si explicatia. Ce mi-a atras atentia este sensul depreciativ:

„obisnuinta de a actiona sau de a gandi totdeauna in acelasi fel.Totalitatea obisnuintelor sau a prejudecatilor considerate ca fiind un obstacol in calea noului, a creatiei sau a progresului” 

Parerile sunt impartite, in ceea ce priveste masura in care ne poate ajuta, sau incurca adoptarea unei rutine zilnice, ca adulti. Ca psiholog, intotdeauna am incercat sa vad „partea plina a paharului, nu pe cea goala…”. Cu alte cuvinte, incerc intotdeauna sa gandesc pozitiv, chiar daca, atunci cand privesti paharul, tendinta este de a remarca intai partea de sus (goala), ca mai apoi sa o vezi si pe cea plina!
piramida lui maslow

Despre parinti si copii, parenting si rutina zilnica

Rutina zilnica sau programul pe care ar trebui sa-l adoptam, ca parinti, ajuta la crearea unor deprinderi care ofera copilului siguranta si confort. Incepand cu varste mici (0-2 ani) si continuand cu varstele prescolare (3-6 ani), copiii au nevoie de certificarea sentimentului de siguranta (vezi Piramida lui Maslow).

piramida lui maslow

Acest sentiment implinit ii ajuta sa-si dezvolte abilitatea de a comunica.

Din punctul meu de vedere (probabil si al altora), comunicarea dintre parinti si copii clara, concreta, bazata pe fermitate si respectarea dreptului de a alege, chiar si atunci cand noi (ca parinti) formulam directiile in alegeri, creeaza premisa de baza pentru formarea responsabilitatii copilului.

Este vorba despre o responsabilitate care nu va induce (la varsta adulta) un sentiment de vinovatie!

Cu alte cuvinte, NU ne vom simti vinovati si nu ne vom induce frustrari, in plus, daca nu vom putea realiza anumite actiuni pe care ni le-am impus, sau ni le-au impus altii. Vom putea trata rezultatul actiunii NU ca pe un ESEC, ci mai mult ca pe o SUPRASOLICITARE si astfel vom putea sa ne reorganizam timpul mult mai bine…

Despre relatia dintre parinti si copii, cu respect

Este necesar sa-i ajutam pe copiii nostri sa-si dezvolte respectul pentru ordine si respectul pentru drepturile altora. In ceea ce priveste respectul pentru ordine, ori de cate ori vom strange jucariile, farfuria, hainele copiilor nostri, ii vom priva de experimentarea dezordinii, cu consecintele de rigoare.

De obicei nu rezistam si facem in locul lor, lucruri pe care ar putea sa le faca si singuri.

„Un copil nu are respect pentru ordine, daca este aparat de rezultatele dezordinii” – (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.92). „Cu cat o mama arata mai multa preocupare pentru ordine, cu atat este mai vulnerabila fata de o rezistenta, cu adevarat eficienta, a copiilor ei. Copiii au nevoie sa experimenteze ordinea, ca parte a libertatii. Unde este dezordine, este o pierdere a libertatii, pentru toti.” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.94).

In ceea ce priveste respectul pentru drepturile altora in relatia dintre parinti  si copii (al parintilor) pot spune ca am vazut multe situatii in care, prin necultivarea lui, de la varste mici, se poate ajunge in situatia in care mamele se suprasolicita fizic (facand si ceea ce ar putea face copiii), obosesc si devin irascibile…

Atentie: NICI un COPIL nu suporta TONUL RIDICAT si CRITICILE insotite de nervozitate! Respectul impus prin vorbe spuse cu ton ridicat sau demonstrarea unei consecinte logice nu conduce la dezvoltarea unei comunicari armonioase intre parinti si copii, ci intareste si valideaza un comportament nedorit al copilului.

Sa folosim un exemplu, pentru a explica aceasta afirmatie:

„ De fiecare data cand Alina, 4 ani, era nemultumita de ce facea mama, o plesnea, o lovea sau chiar o musca. Mama nu credea in ideea de a lovi copilul si era ingrozita de comportamentul fetei sale. A incercat sa-i arate cat de tare o doare si astfel, ei sa-i para atat de rau, incat sa se opreaca. Copilul nu a fost impresionat.” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.100).

Sa comentam exemplul: copilul isi manifesta dezaprobarea prin violenta, iar mama incearca sa-i explice ca reactiile ei ii provoaca durere. Bineinteles ca Alina nu intelege vorbele mamei si va continua cu reactiile violente. Ce ar putea face mama in aceasta situatie? Scopul este ca Alina sa experimenteze aceeasi durere ca a mamei si astfel sa ințeleaga ca ceea ce ii face mamei ii provoacă durere acesteia.

Deci ce ar putea sa faca mama:  Folosind un ton ferm, dar nu ridicat, i-ar putea spune ca observa intentia Alinei de a se juca de-a plesnitul si sa o plesnească usor, la inceput. Dacă copilul continua si nu se retrage, atunci mama poate sa o plesneasca putin mai tare. Si jocul poate continua, pana Alina simte si ea durere si se opreste. Copilul invata consecintele actiunii sale si respectul pentru dreptul mamei de a-si exprima durerea in acelasi mod ca fetita ei.

parenting copy

In finalul articolului nostru de parenting, revin la convingerea ferma pe care o am si pe care am expus-o si in alte articole despre parinti si copii, si anume: copiii mici invata experimentand!

Ei nu au un sistem de valori la care se pot raporta, deci nu au cum sa compare si nici sa analizeze. Nu acelasi lucru putem spune despre adolescenti, varsta la care sistemul de valori incepe sa se formeze.

Cu riscul de a ma repeta, continui in intentia de a transmite informatii ce pot fi aplicate de parintii cu copii mici. Odata formate niste deprinderi, la varste mai mari efortul de a le inlocui este mult mai mare si parintilor le este mult mai greu sa actioneze cu fermitate.

Spun acest lucru pentru ca, la varste mai mari, copiii intra in colectivitate si se confrunta cu autoritatea scolara (educatori, profesori) si cu colegii de varsta lor.

Atentie deci la implicatiile educatiei pe termen lung !

Silvia Souca
mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
website : www.psihobv.ro

Doriana Silvia Souca

Doriana Silvia Souca, specialist in parenting, psihoterapeut adlerian, life-coach & mediator relatii de cuplu și parentale

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Luiza Bratu spune:

    Acum s-ar putea numi “cei doi ani de acasa” … dar stim ca nici acestia de fapt nu prea sunt. Copiii mici sunt lasati in grija altcuiva, marea majoritate sau cele ce stau acasa sunt fie prea tinere si la randul lor au fost crescute fara nici o raspundere, de aceea au si copii la varste cand ele sunt inca copii, sau sunt femei ce au ca singura activitate facerea de copii, unul dupa altul, chiar daca nu au nici un fel de conditii minimale de existenta chiar si pentru sine. Sa spunem ca discutam de parenting la familiile ce au un statut social si isi permit un anumit nivel de trai si confort zilnic. Depinde de modul cum cei doi deveniti parinti au fost educati sau de ceea ce isi doresc de la copilul lor, cat si scopul pentru care a fost creat. Educatia pleca de aici, de la propria educatie a propriilor parinti si cum vad acestia ca copilul lor sa se descurce in viata – ce trebuie concret sa stie …. sau fie ce o fii atunci la moda. Ce isi ofera si ii ofera ca fiind de valoare educationala pentru ei. Unii isi cresc copii traditional, proveniti fiind din familii organizate in care indiferent de greutati, cei doi parinti au fost un model de viata pentru viitorul parinte si atunci acesta avand o copilarie si o evolutie sanatoasa si fericita pentru sine o va oferi si copilului sau pe mai departe. Acestea sunt din pacate exceptii. Trist este ca multi provin din familii monoparentale date fiind evolutiile si involutiile din ultimii 25 de ani. Marea majoritate nu stim din ce motive se casatoresc sau de ce fac copii si cat timp din viata lor le pot aloca acestora. Parintii sunt necesari la locurile de munca cat mai repede pentru ca exista riscul sa nu mai ai loc de munca – deci posibilitatea intretinerii (acolo unde este cazul). Moda … isi are efectele ei nu pozitive de cele mai multe ori…. si daca ne uitam in jur vedem copii cu atitudini si comportamente total nepotrivite varstei lor …. dar acestea sunt modelele in care traiesc si le definesc realitatile. Situatia economica si statutul de stabilitate al parintilor, al bunei intelegeri sau a disensiunilor dintre ei , marcheaza de asemenea comportamentul si sistemul de valori al copilului care la un moment dat nu mai intelege nimic si face gesturi disperate pentru a trage atentia asupra sa ca exista si ca are nevoie de dragostea, apartenenta si prezenta celor doi parinti in viata sa. Originea familiilor si comportamentele din familiile bunicilor isi pun si ele amprenta chiar daca exista sau nu exista relatii intre familii. Bine ar fi ca sa existe o unitate si o armonie ….dar …vremurile sunt asa cum sunt…..incat ne intrebam ce e rau si ce e bine. Constructia relatiilor de familie pleca indisolubil legat de starea materiala, financiara si perspectivele familiei raportat la nivelul de finante si de educatie al fiecarui membru al familiei cat si de adaptarea dinamica la realitate. O persoana cu o stima de sine raportata la nivelul de cultura si cunoastere pe care l-a dobandit prin studiu si excelenta, va avea probleme uneori de adaptare la societatea care ii impinge spre derizoriu pe acestia, in favoarea unor comportamente desuete si oportuniste. Se pune mare pret pe imagine nu pe esenta si profesionalism si experienta sau pasiune. Relatiile familiale si trainicia acestora sunt puternic influentate de capacitatea de a isi castiga existenta si asta a facut ca in timp multe familii sa nu faca fata greutatilor si incercarilor zilnice. Asta este acum din punctul meu de vedere provocarea cum ne educam copii sa faca fata fizic, mental si emotional acestor situatii care sunt potential a fi posibile a se manifesta si care sunt provocari de adaptabilitate si pentru noi. Suntem toate generatiile in aceste momente foarte vulnerabile deoarece aceasta libertate ca manifestare in Romania nu a dus decat la un haos si la o lipsa a unui sistem de valori real recunoscut, practic si util. Avem absolventi de facultate tineri exceptionali care nu au locuri de munca in Romania si pleca in alte tari mai stabile si echilibrate economic, daca se poate pe programul lor de pregatire sau oriunde in lume unde sa fie platiti pentru munca lor. Acelasi fenomen pentru cei ce nu inteleg la ce le trebuie scoala cand banii se castiga altfel la romani. Nu avem repere valabile, toate tin de moment, de conjuctura, de oprtunitate, de o “invarteala”, de orice schimbare care poate aparea oricand, tu ca om nevand nici o posibilitate reala de a te proteja in vre-un fel. Sistemul fiscal si legislativ fiind intr-o continua modificare si transformare, iar cei ce ar trebui sa reglemeteze aceste lucruri au doar interese personale fara a avea nici o responsabilitate fata de consecintele pe care le suportam toti ceilalti. Asa incat …cum sa ne educam copiii ? La ce le foloseste ? Ce anume le foloseste ? Cum sa isi pastreze sanatatea si echilibru cat si ce anume sa isi asume ? Care este pretul existentei azi ? Ce trebuie sa stie o persoana care sa cladesca un viitor pentru sine si famila sa ? Care sunt reperele educationale ? Mai este valabila raspunderea cand nimeni dintre adulti nu si-o asuma in consecinte si se comporta dupa stare, moment , interese personale ? Care sunt instrumentele la care facem referire si apel pentru un sistem de valori – internetul, FB, media, religia, scriitorii unor carti de manipulare, ultimele tehnologii in materie de comunicare ..omenirea – fiintele biologice incotro ?

  2. Bună Luiza,
    Încă un lung comentariu, din care extrag : stilul de educație adoptat de părinți este strâns corelat cu cel practicat în propriile familii de bază sau extinse. Influențele sunt puternice datorită convingerilor de bază personale, ce formează stilul de viață. Personal, nu exclud posibilitatea schimbării stilului de educație prin proprie informare și interesul pentru dezvoltare personală, al părinților.
    Ai dreptate, dar aș prefera să sintetizezi, în detrimentul detalierii.
    O zi frumoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *