… sau parenting pentru a oferi copiilor nostri sansa de a schimba o societate!
Motto : „In copilărie doresti totul, in tinerete si la maturitate ceva anume, la batrânete nimic.” Lev Nicolai Tolstoi
Am ales acest citat pentru a sublinia nu neputinta umana, ci posibilitatea de a face ceva ca sa accepti schimbarea… Nu spun ca este ușor, dar ca adult ai sansa de a oferi copiilor tai dreptul de a putea alege, chiar de la varste mici!
Daca ar fi sa ne raportam la definitia rutinei (DEX-2009), observam ca termenul isi are originea in limba franceza si deci, prin adoptare i-am preluat si explicatia. Ce mi-a atras atentia este sensul depreciativ:
„obisnuinta de a actiona sau de a gandi totdeauna in acelasi fel. ♦ Totalitatea obisnuintelor sau a prejudecatilor considerate ca fiind un obstacol in calea noului, a creatiei sau a progresului” …
Parerile sunt impartite, in ceea ce priveste masura in care ne poate ajuta, sau incurca adoptarea unei rutine zilnice, ca adulti. Ca psiholog, intotdeauna am incercat sa vad „partea plina a paharului, nu pe cea goala…”. Cu alte cuvinte, incerc intotdeauna sa gandesc pozitiv, chiar daca, atunci cand privesti paharul, tendinta este de a remarca intai partea de sus (goala), ca mai apoi sa o vezi si pe cea plina!
Despre parinti si copii, parenting si rutina zilnica
Rutina zilnica sau programul pe care ar trebui sa-l adoptam, ca parinti, ajuta la crearea unor deprinderi care ofera copilului siguranta si confort. Incepand cu varste mici (0-2 ani) si continuand cu varstele prescolare (3-6 ani), copiii au nevoie de certificarea sentimentului de siguranta (vezi Piramida lui Maslow).
Acest sentiment implinit ii ajuta sa-si dezvolte abilitatea de a comunica.
Din punctul meu de vedere (probabil si al altora), comunicarea dintre parinti si copii clara, concreta, bazata pe fermitate si respectarea dreptului de a alege, chiar si atunci cand noi (ca parinti) formulam directiile in alegeri, creeaza premisa de baza pentru formarea responsabilitatii copilului.
Este vorba despre o responsabilitate care nu va induce (la varsta adulta) un sentiment de vinovatie!
Cu alte cuvinte, NU ne vom simti vinovati si nu ne vom induce frustrari, in plus, daca nu vom putea realiza anumite actiuni pe care ni le-am impus, sau ni le-au impus altii. Vom putea trata rezultatul actiunii NU ca pe un ESEC, ci mai mult ca pe o SUPRASOLICITARE si astfel vom putea sa ne reorganizam timpul mult mai bine…
Despre relatia dintre parinti si copii, cu respect
Este necesar sa-i ajutam pe copiii nostri sa-si dezvolte respectul pentru ordine si respectul pentru drepturile altora. In ceea ce priveste respectul pentru ordine, ori de cate ori vom strange jucariile, farfuria, hainele copiilor nostri, ii vom priva de experimentarea dezordinii, cu consecintele de rigoare.
De obicei nu rezistam si facem in locul lor, lucruri pe care ar putea sa le faca si singuri.
„Un copil nu are respect pentru ordine, daca este aparat de rezultatele dezordinii” – (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.92). „Cu cat o mama arata mai multa preocupare pentru ordine, cu atat este mai vulnerabila fata de o rezistenta, cu adevarat eficienta, a copiilor ei. Copiii au nevoie sa experimenteze ordinea, ca parte a libertatii. Unde este dezordine, este o pierdere a libertatii, pentru toti.” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.94).
In ceea ce priveste respectul pentru drepturile altora in relatia dintre parinti si copii (al parintilor) pot spune ca am vazut multe situatii in care, prin necultivarea lui, de la varste mici, se poate ajunge in situatia in care mamele se suprasolicita fizic (facand si ceea ce ar putea face copiii), obosesc si devin irascibile…
Atentie: NICI un COPIL nu suporta TONUL RIDICAT si CRITICILE insotite de nervozitate! Respectul impus prin vorbe spuse cu ton ridicat sau demonstrarea unei consecinte logice nu conduce la dezvoltarea unei comunicari armonioase intre parinti si copii, ci intareste si valideaza un comportament nedorit al copilului.
Sa folosim un exemplu, pentru a explica aceasta afirmatie:
„ De fiecare data cand Alina, 4 ani, era nemultumita de ce facea mama, o plesnea, o lovea sau chiar o musca. Mama nu credea in ideea de a lovi copilul si era ingrozita de comportamentul fetei sale. A incercat sa-i arate cat de tare o doare si astfel, ei sa-i para atat de rau, incat sa se opreaca. Copilul nu a fost impresionat.” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.100).
Sa comentam exemplul: copilul isi manifesta dezaprobarea prin violenta, iar mama incearca sa-i explice ca reactiile ei ii provoaca durere. Bineinteles ca Alina nu intelege vorbele mamei si va continua cu reactiile violente. Ce ar putea face mama in aceasta situatie? Scopul este ca Alina sa experimenteze aceeasi durere ca a mamei si astfel sa ințeleaga ca ceea ce ii face mamei ii provoacă durere acesteia.
Deci ce ar putea sa faca mama: Folosind un ton ferm, dar nu ridicat, i-ar putea spune ca observa intentia Alinei de a se juca de-a plesnitul si sa o plesnească usor, la inceput. Dacă copilul continua si nu se retrage, atunci mama poate sa o plesneasca putin mai tare. Si jocul poate continua, pana Alina simte si ea durere si se opreste. Copilul invata consecintele actiunii sale si respectul pentru dreptul mamei de a-si exprima durerea in acelasi mod ca fetita ei.
In finalul articolului nostru de parenting, revin la convingerea ferma pe care o am si pe care am expus-o si in alte articole despre parinti si copii, si anume: copiii mici invata experimentand!
Ei nu au un sistem de valori la care se pot raporta, deci nu au cum sa compare si nici sa analizeze. Nu acelasi lucru putem spune despre adolescenti, varsta la care sistemul de valori incepe sa se formeze.
Cu riscul de a ma repeta, continui in intentia de a transmite informatii ce pot fi aplicate de parintii cu copii mici. Odata formate niste deprinderi, la varste mai mari efortul de a le inlocui este mult mai mare si parintilor le este mult mai greu sa actioneze cu fermitate.
Spun acest lucru pentru ca, la varste mai mari, copiii intra in colectivitate si se confrunta cu autoritatea scolara (educatori, profesori) si cu colegii de varsta lor.
Atentie deci la implicatiile educatiei pe termen lung !
Silvia Souca
mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
website : www.psihobv.ro